Fotbalul mondial este în doliu. Unul dintre cei mai importanţi jucători din istorie a încetat din viaţă. Bărbatul a fost răpus de o boală necruţătoare.
Primul marcator al Noii Zeelande la Cupa Mondială de fotbal, Steve Sumner, a murit, ieri, la vârsta de 61 de ani. Fostul fotbalist a decedat din cauza cancerului la prostată. El a fost diagnosticat cu această boală în 2015.
La ediţia din 1982, Steve Sumner a înscris primul gol al Noii Zeelande la Cupa Mondială. Atunci, turneul final a fost găzduit de Spania. Summer a marcat împotriva Scoţiei.
Steve Sumner s-a născut în Anglia. Pentru naţionala Noii Zeelande, el a marcat 22 de goluri, în 58 de meciuri disputate.
În 2010, Summer a primit Ordinul de Merit din partea FIFA pentru serviciile aduse fotbalului, iar în 2016 a devenit Ofiţer al Ordinului de Merit al Noii Zeelande. De asemenea, o tribună a stadionului din Christchurch îi poartă numele.
SURSA FOTO: stuff.co.nz