Tragedie în fotbalul românesc! Florin Ganea a făcut infarct pe teren la doar 39 de ani
Publicat pe 10.09.2015 la 14:15 Actualizat pe 10.09.2015 la 14:49
Fostul fundaş al echipei FCM Bacău, Florin Ganea,a murit, miercuri seară, în urma unui infarct suferit în timp ce juca o partidă de minifotbal, la o bază sportivă din oraşul Bacău. Sportivul avea doar 39 de ani, potrivit mediafax.ro.
Fostul fundaş al echipei FCM Bacău, Florin Ganea, a murit, miercuri seară, în urma unui infarct suferit în timp ce juca o partidă de minifotbal, la o bază sportivă din oraşul Bacău. Sportivul avea doar 39 de ani, potrivit mediafax.ro.
Florin Ganea a jucat câteva minute o partidă de minifotbal la baza "Gepex" din Bacău, după care s-a aşezat pe bancă spunând că se simte rău, ulterior pierzându-şi cunoştinţa. Medicii de pe salvarea chemată la faţa locului au efectuat operaţiuni de resuscitare, care s-au dovedit a fi fără rezultat.
Florin Ganea, care conducea şcoala de fotbal Sporting Bacău, a evoluat în peste 200 de meciuri în prima ligă de fotbal a României. De-a lungul carierei sale a jucat pentru echipele FCM Bacău, Cetatea Târgu Neamţ, Laminorul Roman, Unirea Urziceni şi Gloria Bistriţa.
A.B.
Foto: RomaniaTV.net