Fanii fotbalului au primit o veste cumplită. Un jucător legendar s-a stins din viaţă la 73 de ani. Acesta a scris istorie pentru un club uriaş din Europa.
Tommy Gemmell, unul dintre starurile grupării scoţiene Celtic Glasgow, a murit din cauza unei boli incurabile.
În urmă cu 50 de ani, la Lisabona, Gemmell a marcat în finala Cupei Campionilor Europeni dintre Celtic Glasgow și Inter Milano, scor 2-1.
Echipa scoţiană a fost foarte aproape de un nou triumf în 1970, dar a pierdut, în prelungiri, în fața olandezilor de la Feyenoord Rotterdam, cu scorul de 1-2. Tommy Gemmell a punctat și în acea finală!
Tommy Gemmell a evoluat pe postul de fundaș stânga. El a jucat la Celtic zece ani, între 1961 şi 1971. În tot acest timp a strâns 247 de meciuri și a marcat 37 de goluri. Gemmell a mai jucat până în 1977 şi a îmbrăcat tricourile echipelor Nottingham Forrest, Miami Toros și Dundee.