Un fost component al „Generaţiei de Aur” dă de pământ cu echipa naţională! „Nu ştim ce joacă! Nu avem identitate”
Publicat pe 02.03.2017 la 15:57 Actualizat pe 02.03.2017 la 15:59
România va juca pe 26 martie contra Danemarcei, la Cluj-Napoca, în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, însă liniştea nu face casă bună cu echipa naţională. Un fost mare fotbalist a pus tunurile pe tricolori.

Bogdan Stelea (49 de ani) este convins şi că şansele ca prima reprezentativă să se califice la Campionatul Mondial din 2018 sunt nule. „Arnold” susţine că echipa naţională şi-a pierdut identitatea.
„Problema pe care o avem în momentul de faţă este că ne-am pierdut din identitate. Dacă stai să te uiţi la echipa naţională nu ştim ce joacă. Cred ca şansele calificării la Campionatul Mondial sunt compromise”, a declarat, pentru ProSport Live, Bogdan Stelea.
Supărat pe tricolori, fostul portar al „Generaţiei de Aur” are numai cuvinte de laudă la adresa selecţionerului Christoph Daum: „E un antrenor profesionist care se implică şi îşi doreşte să facă lucruri, dar trebuie să i se dea timp”.
FOTO: Sorin Cioponea