Anunţ de ultim moment pentru elevi şi părinţi. Se schimbă tot
Publicat pe 10.01.2018 la 13:55 Actualizat pe 10.01.2018 la 14:15
Un anunţ de ultim moment a fost făcut pentru elevi şi părinţi. Anul acesta, pe data de 8 ianuarie, a fost aprobată o nouă regulă pentru cei care încă se află pe băncile şcolii. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să poarte uniforme.
Un anunţ de ultim moment a fost făcut pentru elevi şi părinţi. Anul acesta, pe data de 8 ianuarie, a fost aprobată o nouă regulă pentru cei care încă se află pe băncile şcolii. Aceştia nu vor mai fi nevoiţi să poarte uniforme.
Un nou anunţ pentru elevi şi părinţi a sosit! Elevii nu vor mai putea fi sancţionaţi, dacă se vor prezenta la cursuri fără uniformă. Astfel, Regulamentul de organizare al şcolilor a fost modificat, comisia consultându-se şi cu asociaţiile elevilor. Acest Regulament a fost aprobat pe data de 8 ianuarie 2018.
De acum înainte, uniforma nu va mai reprezenta un punct prin care elevul va fi sancţionat, deoarece este interzis. De asemenea, aceştia vor depozita telefoanele personale într-un loc special amenajat, pe durata orelor. Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa a declarat, în legătură cu telefoanele mobile, că, în ciuda faptului că folosirea acestora în timpul orelor de curs este interzisă, elevii ar fi trebuit să fie consultaţi înainte.
“Să îi pui pe elevi să le depoziteze înseamnă că prezumăm din start că toți încalcă regula și le utilizează”, a povestit Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, pentru hotnews.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.
A.V.