Fostul preşedinte al Republicii Maldive, condamnat la 13 ani de închisoare
Publicat pe 14.03.2015 la 21:26 Actualizat pe 14.03.2015 la 21:33
Un fost preşedinte a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru terorism. Fostul şef de stat este acuzat că, în timpul mandatului său, ar fi ordonat arestarea unui judecător al unui tribunal penal.
Un fost preşedinte a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru terorism. Fostul şef de stat este acuzat că, în timpul mandatului său, ar fi ordonat arestarea unui judecător al unui tribunal penal.
Fostul preşedinte al Republicii Maldive, Mohamed Nasheed, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare, potrivit Realitatea TV.
În conformitate cu legislația antiteroristă, Nasheed a fost găsit vinovat pentru că a ordonat arestarea judecătorului șef Abdulla Mohamed, în ianuarie 2012, care era bănuit de fapte de corupție. Tribunalul a decis că Nasheed este vinovat și pentru faptul de a fi făcut declarații false și că ar fi încălcat decizii ale justiției.
Sentința împotriva lui Nasheed a fost pronunțată la patru zile după retragerea avocaților acuzatului, care au denunțat un proces inechitabil, menit doar să distrugă cariera politică a fostului șef de stat.
La rândul său, Nasheed a contestat decizia tribunalului și, prin vocea purtătorilor săi de cuvânt, și-a încurajat susținătorii să continue să iasă în stradă, așa cum au făcut-o de la arestarea sa, la 22 februarie.
"Vă cer astăzi să nu vă pierdeți forța și curajul și să înfruntați puterea dictatorială a acestui regim", a declarat fostul președinte, potrivit secretariatului său de presă.