Homepage » Actualitate » Mărturiile cumplite ale salvatorilor: "Răniţii strigau de durere, le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine!"

Mărturiile cumplite ale salvatorilor: "Răniţii strigau de durere, le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine!"

Publicat pe 21.01.2014 la 12:08 Actualizat pe 22.01.2014 la 17:30

Tragedia aviatică petrecută ieri, în judeţul Cluj, a demonstrat încă o dată că există oameni cu suflet mare, care au sacrificat totul pentru semenii lo aflaţi în nevoie.

Unul dintre salvatori a povestit, pentru Antena 3, cum i-a găsit pe cei 7, dar şi cum i-a ajutat.
"Am auzit de la televizor de avionul prăbuşit în Munţii Apuseni şi am plecat cu doi consăteni de-ai mei din satul Pietreasa să îi căutăm pe răniţi. Noi trei am ajuns primii, nu a fost niciun pădurar. Ne-am dus că noi suntem de-aici şi cunoaştem zona, iar când am ajuns sus pe munte am strigat, că era beznă de nu se vedea la un metru. Noi pe la ora 19.00 am plecat, am luat-o spre Vârful Pietreasa şi am aflat că ar fi avionul într-o zonă cu pădure mijlocie, cu plantaţii. Din fericire, i-am găsit. Zăpada avea o jumătate de metru acolo unde erau ei. Avionul a dat printre copaci şi era răsturnat. Când am ajuns am văzut că îi făceau respiraţie gură la gură domnişoarei rezidente, pe ea am încercat să o ajutăm prima dată, dar apoi am aflat că a murit. Răniţii strigau de durere, unul era cu amândouă picioarele rupte, am făcut o targă din lemnele copacilor, cu o pătură. Le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine ca să le pun pe ei, pentru că nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul şi le-am făcut foc, şi am rămas numai într-o bluză mai subţire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia să îi ajut să se încălzească, pentru că ei au îndurat frig", a spus Giurgiu, adăugând că nu au putut face un foc prea mare pentru că lemnele erau ude.
"Stăteau adunaţi într-o parte, iar cel cu picioarele rupte era chiar lângă avion, pentru că nu se putea mişca. I-am dat haina de pe mine că stătea pe spate, întins pe zăpadă. Au mai venit şi alţi oameni din alt sat apoi şi am încercat să îi ducem în jos cum am putut. I-am cărat cu pături, pe braţe şi în spate, numai să îi ajutăm. Erau vreo doi kilometri până la drum. Nu i-am întrebat ce au păţit, pentru că ei strigau după ajutor, erau plini de sânge, am vrut numai să îi ajutăm cum putem. După o vreme au venit SMURD, Poliţia, jandarmii", a mai spus Giurgiu.
"Trăim în România, dar să îi găseşti pe oameni după şase - şapte ore, nu ştiu ce să zic. Cu toată tehnologia asta, i-am găsit noi, când puteam să nu mergem pe jos 4-5 kilometri prin zăpadă să îi găsim", a subliniat Gheorghe Giurgiu.
În articolul
Mărturiile cumplite ale salvatorilor: "Răniţii strigau de durere, le-am făcut foc, le-am dat hainele de pe mine!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cătălin Zmărăndescu și soția, declarații înainte de provocarea Power Couple. Ce frică are sportivul: „O bag pe ea la înaintare”
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Cătălin Zmărăndescu și soția, declarații înainte de provocarea Power Couple. Ce frică are sportivul: „O bag pe ea la înaintare”
  • Cătălin Zmărăndescu și soția lui sunt împreună de 11 ani
  • Cei doi participă la Power Couple, sezonul 3
Alexandra Ungureanu este o vedetă fără pretenţii! Puţine persoane publice au fost surprinse aşa! Cum şi unde a fost filmată
Showbiz intern • ieri la 23:30
Alexandra Ungureanu este o vedetă fără pretenţii! Puţine persoane publice au fost surprinse aşa! Cum şi unde a fost filmată
  • Alexandra Ungureanu a lăsat mașina pentru plimbarea cu metroul
  • Imagini exclusive cu artista
  • Cum a fost surprinsă
Imagini senzaţionale cu Guess Who! Alegerile simple sunt complicate pentru el. S-a luptat cu ea!
Paparazzi • ieri la 23:29
Imagini senzaţionale cu Guess Who! Alegerile simple sunt complicate pentru el. S-a luptat cu ea!
  • Cum a fost surprins Guess Who
  • Ce decizie grea a trebuit să ia
Exclusiv! Mama Alinei Eriko face primele declarații după ce a obținut ordin de restricție împotriva fiicei. "Am fost bătută"
Showbiz intern • ieri la 23:28

  • Mama Alinei Eriko, primele declarații
  • A obținut ordin de restricție împotriva fiicei
  • Ce au stabilit magistrații
Lia Bugnar sare în ajutorul celebrei "Lili Jurcă"! Chemată la casting din concediu medical! Declarații și informații exclusive
Showbiz intern • ieri la 23:28
Lia Bugnar sare în ajutorul celebrei "Lili Jurcă"! Chemată la casting din concediu medical! Declarații și informații exclusive
  • Lia Bugnar sare în ajutorul celebrei "Lili Jurcă"
  • Avocatul actriței, declarații și informații exclusive
  • Cu ce problemă s-a confruntat, de curând, Mariana Dănescu
Gabi Bădălău, aroganţe pe stadion! Cu bronzul de Dubai, dar nu cu Bianca Drăguşanu! Cine l-a însoţit! | PAPARAZZI
Paparazzi • ieri la 23:27
Gabi Bădălău, aroganţe pe stadion! Cu bronzul de Dubai, dar nu cu Bianca Drăguşanu! Cine l-a însoţit! | PAPARAZZI
  • Aroganţe marca Bădălău pe stadion
  • Bronz de lux, dar Bianca Drăgușanu lipseşte de la brațul lui!
  • Cine l-a însoţit pe afacerist la meci
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
recomandare pe observatornews.ro
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
recomandare pe as.ro
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
De ce se întorc ACASĂ românii din Diaspora!
Romania TV

Trei zodii renasc din cenușa trecutului, la ora 10:10. Ies din labirintul provocărilor

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cât ține al doilea val al ciclonului. România, sub cod roșu de ploi torențiale și furtuni violente. Vești proaste de la ANM
recomandare pe playtech.ro

De ce nu mai pornește centrala termică și ce poți face înainte să chemi instalatorul. Cele mai comune erori

Maine e mare sarbatoare!! Il cinstim pe sfantul care ne protejeaza de farmece si vraji. Multi romani ii poarta numele  👇 VEZI IN PRIMUL COMENTARIU 👇
recomandare pe redactia.ro

Ce poreclă avea Gigi Becali în tinerețe. Mulți nu știau că i se spunea așa: ”Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea!”

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
Ce ar alege Irina Columbeanu între bani și iubire: „Sunt la fel de norocoasă precum mama mea!”
recomandare pe bzi.ro

Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO

Criza de la CFR Călători se adânceşte! Circulaţia trenurilor companiei de stat ar putea fi întreruptă începând cu data de 7 octombrie
recomandare pe dailybusiness.ro

România va produce drone defensive împreună cu Ucraina pentru apărarea Flancului Estic al NATO

Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
recomandare pe Jurnalul.ro
Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
Cine este Liviu Bora. S-a alăturat distribuției Iubire cu parfum de lavandă
recomandare pe a1.ro

Close