Numele lui Ion Iliescu, în dosarul profesorului universitar acuzat că şi-a ucis iubita! Anchetatorii au rămas mască!

Actualitate / 12 Mar 2016 / 00:02
Deşi era principalul suspect în cazul morţii violente a profesoarei de chineză Mihaela Fulga, profesorul universitar Dan Păcurariu a scăpat, totuşi, de arestul preventiv.
La scurt timp după ce au demarat cercetările în cazul morţii Mihaelei Fulga, poliţiştii au stabilit că suspectul principal este Dan Păcurariu. Concluzia a venit logic, după ce acesta a făcut, încă de la început, o serie de greşeli care au atras atenţia asupra lui. Surse judiciare au declarat în exclusiviate pentru Spynes.ro că unul dintre oamenii care ar fi intervenit pentru suspectul de crimă a fost chiar tatăl acestuia, profesorul Dimitrie Păcurariu, decedat în 2002. Fost istoric şi critic literar, acesta ar fi vehiculat atunci mai multe nume din sfera politică, între care şi pe cel al fostului preşedinte Ion Iliescu, pe care l-a prezentat drept unul dintre prietenii săi apropiaţi.
Drept urmare, în cazul fiului său, Dan Păcurariu, s-a recurs atunci doar la o audiere sumară, la care ar fi participat inclusiv mama lui. În acest mod, anchetatorii ar fi ratat momentul oportun în care Păcurariu ar fi putut să fie pus în faţa probelor şi convins să recunoască. Acesta este bănuit că, în 1998, ar fi omorât-o, cu un ciocan pentru şniţele pe fosta lui iubită, Mihaela Fulga, care îi fusese studentă. Acesta ar fi făcut o obsesie pentru tânăra profesoară şi nu s-a putut împăca cu gândul despărţirii.
Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Actualitate / 29 Aug
Fiul lui Adrian Iovan a ajuns într-o situaţie extrem de delicată, pentru un minor, el fiind chemat să dea explicaţii în faţa judecătorilor.
Actualitate / 29 Aug
Remus Truică s-a "pricopsit" cu un duşman redutabil, care i-a declarat război deschis.
Actualitate / 29 Aug
Un afacerist de top, implicat în ultima perioadă în mai multe scandaluri, este protagonistul unui nou "show".
Actualitate / 29 Aug
Un tânăr tupeist care a băgat frica în copiii de pe o plajă din Mamaia era să fie linşat de părinţii revoltaţi, iar întreaga scenă a fost surprinsă de un cititor SPYNEWS.
Actualitate / 29 Aug
Un obiect aparent banal, "plantat" de mulţi şoferi în parbrizul maşinii, ar putea să-i aducă celui de la volan numai necazuri.
Antena 1
Publicul a decis! Nunta anului îi aparține cuplului Adriana și Valentin! S-au cunoscut și au învățat ce este iubirea în casa „Mireasă...
Fanii s-au întrebat ce se întâmplă cu adevărat între Adelina Pestrițu și partenerul său. Și iată că adevărul a ieșit la iveală!
Divahair.ro
Toamna ne bate la ușă, așa că trebuie să te pregătești pentru aventurile care te așteaptă în noul anotimp. Încă nu știi de...
Reprezentanții sexului opus sunt renumiți pentru faptul că le place să joace femeile pe degete, mai ales atunci când își doresc...
BZI.ro
AntenaStars
Leo Iorga trece prin clipe grele de câțiva ani, din cauza cancerului. Pentru că maladia a revenit, acesta este nevoit să treacă din nou prin...
Emisiunea ”Stars Hunter”, cea mai tare emisiune a toamnei, a început la Antena Stars, iar telespectatorii devin peste noapte paparazzii și...
Romaniatv.net
Un consilier local PNL a fost găsit mort în casă. Politicianul de doar 27 de ani a fost descoperit fără suflare chiar de părinţii lui....
Alina Vidican a plecat la Miami în aşteptarea despărţirii oficiale de Cristi Borcea. Cei doi s-au înţeles: ea rămâne cu...
Omul de afaceri Vasile Bută, patronul firmei de construcții Podgoria Cotești, a murit. Citește mai departe...
Happy Channel
Se pare că mama rapper-ului J Balvin nu mai suferă de boala Porfirie Intermitentă acută.
Informaţia a fost confirmată de Jordan Walker-Pearlman, nepot al actorului.
GSP.RO
Adelina Pestrițu nu a confirmat sau infirmat până acum zvonurile legate de despărțirea de Speak, însă își ține fanii...
Loredana Chivu a mers la o nuntă, unde a ales o ținută care a făcut-o să se remarce printre toți nuntașii.Blonda a purtat o rochie roșie,...
News.ro
Zece români, între care un copil de 11 ani, morţi în cutremurul din Italia, încă 16 sunt daţi dispăruţi şi doar o minune ar mai putea...
Un angajat maghiar al unei companii de construcţii, în vârstă de 28 de ani, a murit pe 25 august într-un accident produs la Budapesta pe...
Realitatea.net
Miez cald, în crustă crocantă, stropit cu lămâie şi cu gust intens de pătrunjel – o garnitură ideală pentru carnea friptă...
O idee delicioasă, pentru o cină rapidă, gata în 30 de minute! Citește mai departe...
Chiar dacă fumezi sau te-ai lăsat de curând de fumat, plămânii tăi sunt încărcaţi cu materii toxice care provin din...
A1.RO
O blondă își sună cea mai bună prietenă, pentru a i se plânge din cauza căsniciei:
Fanii s-au întrebat ce se întâmplă cu adevărat între Adelina Pestrițu și partenerul său. Și iată că adevărul a ieșit la iveală!
Recent, Gemma Atkinson și-a uimit fanii cu o apariție de-a dreptul amețitoare! Actrița chiar arată demențial!
AntenaStars.ro
Problemele cu cearcăne nu mai sunt o problemă. Nicoleta Luciu a dezvăluit care e reţeta cu care arată "ca nouă" de fiecare dată când ochii ei ar...
Mama Deliei Matache a trecut prin clipe rupte din scenariile de film în timp ce se afla pe patul de spital.
Cele mai frumoase inele de logodnă ale celebrităţilor au costat o avere. Priviţi câţi bani poartă pe deget vedetele de la Hollyood!
Stiri GSP.RO
Angelique Morgan, cunoscută drept pițipoanca numărul unu, și Justin Jedlica, bărbatul care a vrut să arate precum păpușa Ken, au oferit, gratis, un show de tot...
Loredana Chivu a mers la o nuntă, unde a ales o ținută care a făcut-o să se remarce printre toți nuntașii.Blonda a purtat o rochie roșie, iar decolteul a fost...
Adelina Pestrițu nu a confirmat sau infirmat până acum zvonurile legate de despărțirea de Speak, însă își ține fanii în priză...
Realitatea.NET
Într-un oraş din sudul Chinei, Dahua, trăieşte un copil ce face parte dintr-o altă rasă umană. Micuţul Nong Yousui are ochi albaştri, cu o sclipire...
Nici prin gând nu-i trecea acestui bărbat că, în momentul în care va dărâma un zid din beci, va avea parte de surpriza vieţii! Din acel...
În câteva zile revine căldura și lanuri întregi cu cea mai periculoasă plantă pentru sănătate vor răspândi miliarde de particule de...
BZI.ro
• Maria face noi dezvaluiri despre relatia pe care a avut-o cu profesorul de Anatomie de la UMF Iasi • Aceasta a relatat cu lux de amanunte scene desprinse...
• Statul a vrut sa scoata 1,3 milioane lei vechi din conturile lui Mihai Cazacu, dar judecatorii au respins cererea • Fiscul a descoperit o serie de afaceri...
• Candidatii trebuie sa detina fel de fel de diplome, de titluri, pentru a putea participa la concurs • Examenul va avea doua etape si nu oricine are acces...
Divahair.ro
Toamna ne bate la ușă, așa că trebuie să te pregătești pentru aventurile care te așteaptă în noul anotimp. Încă nu știi de ce experiențe vei...
Reprezentanții sexului opus sunt renumiți pentru faptul că le place să joace femeile pe degete, mai ales atunci când își doresc mult să le aducă...
Jurnalul.ro
DIETA. Puteți scăpa de kilogramele în plus cu ușurință, obținând un ten mai curat și o energie debordantă cu ajutorul dietei cu struguri. Se...
Românii din pacate nu ştiu, nici acum, cât de important este Constantin Brâncuşi pentru cultura noastră. Îşi spun cuvântul aici anii...
O perlă masivă ţinută de un pescar sub pat se ridică la valoarea de 76 de milioane de lire sterline( 100 milioane dolari). Pescarul a găsit perla de 35 de...
Observator.TV
Guvernul a decis, luni, acordarea unor ajutoare financiare pentru cetăţenii români afectaţi de cutremurul din Italia. Premierul Dacian Cioloş a anunţat, la...
Unde ne adăpostim în caz de cutremur masiv? Suntem 19 milioane de oameni şi avem prea puţine adăposturi. Şi de nefolosit. Echipa Observator a făcut inventarul...
Moarte controversată a unui tânăr din judeţul Hunedoara. Bărbatul de 26 de ani s-a stins subit după ce ar fi mâncat seminţe dintr-o plantă halucinogenă, spun...
Faptul că Delia este o artistă desăvârşită nu mai este un secret pentru nimeni. Mereu cu o voce care îţi face pielea de găină la purtător, cu un show de milioane şi idei geniale, cântăreaţa nu conteneşte să surprindă. Nu o spun doar fanii, ci toţi cei care au participat vreodată la un concert al juratei X Factor
Aflata în Sulina, Elena Udrea a vizitat Cimitirul, „monument istoric cu morminte vechi de la 1700”. În fotografia postată pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Turismului apare...
Străinii își au starurile lor de pe Instagram, iar românii o au pe Oana de pe Facebook. Blonda sexy se fotografiază în poziții indecente și publică imaginile pe contul său de socializare. CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA IMAGINILE POSTATE DE ROMANCA FOCOASA CARE A STARNIT ZECI DE MII DE LIKE-URI!!! Își arată fără nicio jenă absolut toate părțile corpului și, mai mult, îi provoacă pe bărbați să-și folosească imaginația păcătoasă și să lase tot felul de comentarii pe care nu le putem aduce acum în discuție.Nu există imagine care să nu strângă cel puțin câteva sute…
Nu doar cariera l-a făcut celebru, ci şi viaţa amoroasă. Cristiano Ronaldo loveşte din nou! Ce româncă frumoasă a cucerit celebrul...
Steaua a ratat calificarea în grupele Ligii Campionilor. După ce a fost umilită pe Arena Națională, în prima manșă, vicecampioana României...