Homepage » Actualitate » Stiri interne » Încă un polițist acuzat în dosarul de tortură de la Secția 16 / Cum a încercat să scape de controlul judiciar 

Încă un polițist acuzat în dosarul de tortură de la Secția 16 / Cum a încercat să scape de controlul judiciar 

De Narcis Voica.
Publicat pe 25.06.2021 la 23:32 Actualizat pe 25.06.2021 la 23:32

„Hora” e din ce în ce mai mare în teribilul scandal al polițiștilor de la Secția 16 acuzați că au răpit, gazat și torturat doi bărbați - morți după șase luni, din „cauze neprecizate”: încă un „om al legii” a fost pus sub control judiciar. 

  • Gruparea de la Secția 16 este din ce în ce mai mare
  • Încă un agent a fost acuzat, în dosarul de tortură care a șocat România
  • Polițistul Cătălin Bogdan Nicu a încercat să scape de controlul judiciar

Cătălin Bogdan Nicu, individ care, inițial, nu figura pe lista agenților torționari de la Secția 16, a deschis, luna aceasta, un proces în care a contestat măsura controlului judiciar dispusă în dosarul 4836/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti, în care liderul de sindicat Viorel Șeicaru a fost arestat inițial, fiind plasat ulterior în arest la domciliu.

Polițistul și-a trecut leafa la secret, ca să nu afle lumea cât e plătit din bani publici pentru faptele sale de vitejie

„Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul NICU CĂTĂLIN BOGDAN împotriva ordonanţei procurorului din data de 26.5.2021 emise în dosarul nr. 4836/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bucureşti. Obligă petentul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 100 de lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru petent rămâne în sarcina statului. Definitivă”, au decis judecătorii.
Inițial, numele acestuia nu apărea pe lista interlopilor în uniforme, ceea ce conduce la ipoteza că procurorii au extins cercetările după ce au descoperit că gruparea e mai mare. În dosarul torționarilor de la Secția 16 se preciza că Șeicaru Viorel-Constantin (foto sus), Lupu Răzvan-Viorel, Radu-Mihai Patrik-Alexandru, Nine Dorin, Dăogaru George-Alexandru, Stancu Elisabeta-Valentina, agenți de poliție în cadrul Secției 16 Poliție București, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu agenții, având asupra lor armamentul din dotarea Poliției Române (spray iritant lacrimogen, tomfă, pistol, cartușe), l-au lipsit în mod ilegal de libertate pe Ghiorghe Mihai Ionuț în intervalul aproximativ 01.45 - 02.30. (...) Ghiorghe Mihai Ionuț a fost introdus încătușat în autospeciala de poliție marca Dacia Logan MAI , condusă în seara respectivă de către ag. Lupu Viorel Răzvan. Apoi agentul șef Șeicaru Viorel, „ deschis portiera stângă a mașinii și i-a pulverizat spray lacrimogen în direcția feței, după care a închis portiera autoturismului, lăsându-1 singur în mașină, cu geamurile ridicate. După aproximativ 5 minute, în mașină s-au urcat agenții Lupu Viorel Răzvan (la volan), Dăogaru George Alexandru și Radu Mihai Patrik (aceștia din urmă de-o parte și de alta a persoanei vătămate), plecând împreună de la fața locului. Totodată, agenții Șeicaru Viorel Constantin, Stancu Elisabeta Valentina, Turcu Beatrice Alexandra și Nine Dorin s-au urcat fiecare în autospecialele ce le fuseseră repartizate în cadrul raporturilor de serviciu (mai exact agenții Șeicaru și Stancu în auto VW Polo MAI, iar agenții Turcu și Nine în auto Dacia Logan MAI ) și i-au însoțit pe colegii lor în autospeciala cărora fusese introdus Ghiorghe Mihai Ionuț (foto jos)”.
Conform stiripesurse.ro, care citează surse judiciare, „împreună cu agenții enumerați anterior, l-a transportat pe Ghiorghe Mihai Ionut încătușat și împotriva voinței acestuia pe un teren viran situat la periferia mun. București (din zona străzii Drumul Dealul Armanului, sector 4) unde, ulterior, l-a abandonat. (...) În data de 01.09.2020, în jurul orelor 01.45 - 02.30, în calitate de agenți în cadrul DGPMB Secția 16 Poliție - Biroul de Ordine Publică, aflându-se astfel în exercitarea funcției ce implică exercițiul autorității de stat, Șeicaru Viorel-Constantin, Lupu Răzvan-Viorel, Radu-Mihai Patrik-Alexandru, Nine Dorin (foto jos), Dăogaru George-Alexandru, Stancu Elisabeta-Valentina i-au provocat persoanei vătămate Ghiorghe Mihai Ionuț puternice suferințe fizice și psihice, în scopul pedepsirii acesteia pentru reproșurile adresate cu privire la nepurtarea de către agenții de poliție a măștilor de protecție în contextul epidemiologie SARS-COV2”.
Aceste scene, descrise de anchetatori, au fost surprinse de camere de supraveghere care au înregistrat și incidentul de la ora 22.30, imagini deținute de nașul lui Șeicaru: „Referitor la inculpata Gogoașe Irina s-a apreciat că în data de 01.09.2020, în calitate de agent în cadrul DGPMB Secția 16 Poliție - Biroul de Ordine Publică, împreună cu agentul ..., având asupra lor armamentul din dotarea Poliției Române (spray iritant lacrimogen, tonfă, pistol, cătușe), l-a lipsit în mod ilegal de libertate pe Gheorghe Teodor Nicolae în intervalul aproximativ 01.45 - 02.00. Concret, după încătușarea nelegală a lui Gheorghe Teodor Nicolae, l-a lăsat închis pe acesta întins pe burtă peste două jante auto depozitate pe bancheta din spate a autospecialei ce îi fusese repartizată în cadrul raporturilor de serviciu. Ulterior, urmată îndeaproape de agentul... , l-a transportat cu aceeași autospecială pe Gheorghe Teodor Nicolae în zona Zețari din București, sectorul 5, unde l-a descătușat și abandonat pe o stradă întunecată”.

„În continuare, Șeicaru Viorel, Lupu Viorel Răzvan, Radu Mihai Patrik, Dăogaru George Alexandru și Nine Dorin l-au întins pe pământ în poziția decubit dorsal și au început să îl lovească cu tonfele și cu bocancii, timp în care Stancu Elisabeta Valentina a rămas lângă una dintre autospecialele de poliție”, au explicat anchetatorii, conform stiripesurse.ro. Conform anchetatorilor, Mihai lonuț Ghiorghe a declarat: „Mă loveau peste corp, în zona coastelor, a mâinilor, a degetelor de la mâini și a picioarelor. Toți agenții care mă loveau erau bărbați. Unul dintre polițiștii cei tineri mi-au scos adidașii, după care agenții m-au lovit cu tomfele peste tălpi. Eu le ceream să înceteze, iar polițistul mai în vârstă mi-a replicat că dacă nu îmi cer scuze, nu se vor opri. Eu am întrebat atunci pentru ce să îmi cer scuze. Rețin că m-au întors și pe burtă, continuând să mă lovească și, la un moment dat, mi-au scos cătușele [...] La un moment dat, pentru a se opri, mi-am cerut iertare de la polițiști, obligat practic de aceștia”. În continuare, Ghiorghe Mihai lonuț a detaliat că Șeicaru Viorel a urinat pe el, mai exact pe brațul său stâng și pe tricoul pe care îl purta, spunându-i în același timp „Vezi, mă, ce poate să facă Poliția Română?”
Referitor la cazul celor doi bărbați care ar fi fost gazați, răpiți, duși pe câmp și torturați, Viorel Șeicaru a susținut că dosarul ar fi fost „fabricat” de colegii din poliție. „Dosarul a fost făcut de colegi și servit direct procurorilor. (...) Cei doi erau cunoscuți drept consumatori de droguri, cu probleme psihice. De altfel, cei doi așa au devenit prieteni, s-au cunoscut la Psihiatrie. Cel care a decedat săptămâna trecută avea o boală incurabilă. Din informațiile mele, el a decedat într-un bloc în care se face trafic de heroină, însă în documente apare că ar fi murit în altă parte. În noaptea aceea, în care ei ziceau că ar fi fost lipsiți de libertate, lucrurile nu au stat chiar așa cum spun unii. I-am dus pe niște străzi din Sectorul 4, nu i-am dus pe câmp. (foto sus) Am vrut să îi ducem la secție, însă, pe drum, au devenit agresivi. Știam că nu au posibilități materiale și nu am vrut să le dăm amenzi, ci doar niște avertismente. Nu i-am mai dus la sediu, i-am dus pe niște străzi, în apropiere de locuințele lor”, a declarat Șeicaru, din arest la domiciliu, în exclusivitate pentru SPYNEWS.

Citește și: Decizie de ultimă oră în dosarul fiului de judecător care și-a sechestrat fosta iubită în casa magistratului / Detalii exclusive

În articolul
Încă un polițist acuzat în dosarul de tortură de la Secția 16 / Cum a încercat să scape de controlul judiciar 
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Leo de la Kuweit a ajuns de urgență la spital! Manelistul se confruntă cu grave probleme de sănătate: „Până mor...” / FOTO
Showbiz intern • la 09:13
Leo de la Kuweit a ajuns de urgență la spital! Manelistul se confruntă cu grave probleme de sănătate: „Până mor...” / FOTO
  • Leo de la Kuweit, de urgență la spital
  • Ce a pățit manelistul
Prinţul Paul rămâne în spatele gratiilor până pe 14 mai. Cererea de eliberare pe cauţiune i-a fost respinsă de judecătorii din Malta 
Stiri interne • la 09:00
Prinţul Paul rămâne în spatele gratiilor până pe 14 mai. Cererea de eliberare pe cauţiune i-a fost respinsă de judecătorii din Malta 
  • Prinţul Paul al României va mai rămâne în arest, în Malta
  • Cererea de eliberare pe cauţiune i-a fost respinsă de judecătorii din Malta 
Xtra Night Show. Cum se simte Mihai Albu, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Designerul a făcut primele declarații: ”Am suferit...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 08:59
Xtra Night Show. Cum se simte Mihai Albu, după ce a fost diagnosticat cu cancer. Designerul a făcut primele declarații: ”Am suferit...” / VIDEO
  • Care este starea de sănătate a lui Mihai Albu
  • Designerul luptă împotriva cancerului
Anunț important al ANM! Cum va fi vremea în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Ce temperaturi se vor înregistra
Meteo • la 08:46
Anunț important al ANM! Cum va fi vremea în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Ce temperaturi se vor înregistra
  • Anunț ANM
  • Vremea în perioada 13 mai - 10 iunie 2024
Calendar Ortodox 10 mai 2024 - Izvorul Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roșie. Tradiţii şi obiceiuri. Ce este interzis să faci în prima zi de vineri de după Paște
Stiri interne • la 08:36
Calendar Ortodox 10 mai 2024 - Izvorul Tămăduirii, sărbătoare cu cruce roșie. Tradiţii şi obiceiuri. Ce este interzis să faci în prima zi de vineri de după Paște
  • Pe data de 10 mai, anul acesta, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii
  • Ce este interzis să faci în prima zi de vineri de după Paște
Cum se simte Florin Piersic, după intervenția chirurgicală. Actorul s-ar putea întoarce la Institutul din Cluj Napoca
Showbiz intern • la 08:22
Cum se simte Florin Piersic, după intervenția chirurgicală. Actorul s-ar putea întoarce la Institutul din Cluj Napoca
  • Care este starea de sănătate a lui Florin Piersic, după intervenția chirurgicală
  • Cum se simte celebrul actor
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O poliţistă din Cluj şi-a gazat din greşeală propriul coleg, care se chinuia să reţină un individ agresiv. Un trecător a filmat scena
recomandare pe observatornews.ro
O poliţistă din Cluj şi-a gazat din greşeală propriul coleg, care se chinuia să reţină un individ agresiv. Un trecător a filmat scena
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
recomandare pe as.ro
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Cutremur în lumea interlopă. Beinur ar putea prelua şi clanul Corduneanu. Cum va reacţiona Adrian Beleaua?
Romania TV
Cutremur în lumea interlopă. Beinur ar putea prelua şi clanul Corduneanu. Cum va reacţiona Adrian Beleaua?
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Romania TV
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Când sunt Moşii de vară în 2024. Tradiția respectată de credincioși în Sâmbăta Morților
recomandare pe antena3.ro
Când sunt Moşii de vară în 2024. Tradiția respectată de credincioși în Sâmbăta Morților
Horoscop 10 mai 2024. Săgetătorii îşi primesc răsplata, Fecioarele trebuie să învețe să aibă răbdare
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 10 mai 2024. Săgetătorii îşi primesc răsplata, Fecioarele trebuie să învețe să aibă răbdare
Secretul roșiilor mari și gustoase. Amestecul natural folosit de grădinarii cu experiență pentru stimularea plantelor
recomandare pe antena3.ro
Secretul roșiilor mari și gustoase. Amestecul natural folosit de grădinarii cu experiență pentru stimularea plantelor
Veste ȘOC despre Ion Iliescu! Cumplit ce s-a AFLAT chiar acum, românii sunt oripilați
recomandare pe playtech.ro
Veste ȘOC despre Ion Iliescu! Cumplit ce s-a AFLAT chiar acum, românii sunt oripilați
Ireal! Vladimir Putin, filmat pe ASCUNS! Nimeni nu l-a văzut AȘA, detaliul care schimbă TOT
recomandare pe playtech.ro
Ireal! Vladimir Putin, filmat pe ASCUNS! Nimeni nu l-a văzut AȘA, detaliul care schimbă TOT
Se cutremura CASA REGALA! Amanta Printului William a RUPT TACEREA
recomandare pe redactia.ro
Se cutremura CASA REGALA! Amanta Printului William a RUPT TACEREA
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
recomandare pe redactia.ro
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția! Cum a răsfățat-o pe Ioana Năstase, după ce femeia a dezvăluit că relația lor o face să trăiască în minciună și durere
Se știu semifinaliștii Asia Express 2024. Dezvăluiri incendiare din culisele emisiunii
recomandare pe bzi.ro
Se știu semifinaliștii Asia Express 2024. Dezvăluiri incendiare din culisele emisiunii
Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile Pascale: „Corect în fața lui Dumnezeu, e normal să faci mâncare pentru bărbatul tău!”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile Pascale: „Corect în fața lui Dumnezeu, e normal să faci mâncare pentru bărbatul tău!”
Marcel Ciolacu anunță ce se întâmplă cu facturile la gaz și curent!
recomandare pe dailybusiness.ro
Marcel Ciolacu anunță ce se întâmplă cu facturile la gaz și curent!
Vestea zilei! Încă o perioadă se adaugă la pensie
recomandare pe dailybusiness.ro
Vestea zilei! Încă o perioadă se adaugă la pensie
Horoscop săptămânal, 13-19 mai 2024. Berbecii au noroc la bani. Leii și Fecioarele au parte de schimbări
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 13-19 mai 2024. Berbecii au noroc la bani. Leii și Fecioarele au parte de schimbări
Ana Maria de la Insula Iubirii s-a angajat! Ce funcție a obținut și de ce a durat atât de mult să își găsească un loc de muncă
recomandare pe a1.ro
Ana Maria de la Insula Iubirii s-a angajat! Ce funcție a obținut și de ce a durat atât de mult să își găsească un loc de muncă
Close