Veste proastă pentru elevi. Ce vor fi nevoiți să facă de la anul
Publicat pe 29.12.2015 la 08:55 Actualizat pe 29.12.2015 la 08:50
Elevii din învăţământul preşcolar şi preuniversitar de stat şi privat ar putea fi obligaţi să poarte uniforme, potrivit unei iniţiative legislative depuse de un grup de deputaţi PSD care spun că vor evitarea situaţiilor "în care fetiţele care poartă fuste scurte atrag privirile băieţilor".

Proiectul de lege modifică Legea nr. 35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ. De asemenea, elevilor care provin din familii cu venituri reduse li se pot acorda, la cerere, burse pentru achiziționarea acestor uniforme, mai stipulează contractul, informează Mediafax.
Parlamentarii și-au argumentat această decizie pentru a evita discriminarea dintre elevii săraci și cei care provin din familii înstărite, dar și pentru ”menţinerea decenţei, evitându-se situaţiile în care fetiţele care poartă fuste scurte atrag privirile băieţilor din clasă sau din şcoală".
Proiectul a fost înaintat conducerii Camerei Deputaţilor de deputatul PSD de Argeş Cătălin Marian Rădulescu, fiind semnat de alţi 13 aleşi. Senatul este prima cameră sesizată.
V.M
Citește și: