Bat clopotele de nuntă, astăzi, pentru George Clooney. Actorul renunţă la burlăcie şi se căsătoreşte cu iubita sa, Amal Alamuddin, la Londra.
George Clooney şi avocata britanică Amal Alamuddin se căsătoresc civil astăzi, la Londra, iar o ceremonie nupţială mai fastuoasă va fi organizată pe 27 septembrie, la Veneţia. Părinţii celor doi vor fi prezenţi la ceremonia formală de vineri, în timp ce prietenii şi restul membrilor familiilor vor participa la petrecerea care va fi organizată în Italia, peste două săptămâni. Nunta lui Clooney cu Amal Alamuddin va avea loc pe o insulă privată din Veneţia, care a fost inchiriată toată pentru marele eveniment, conform Daily Mail. Potrivit presei tabloide, Amal Alamuddin va purta o rochie de mireasă marca Alexander McQueen, ea fiind văzută recent la sediul central al casei de modă. Aceeaşi casă de modă a creat şi rochia de mireasă a ducesei Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii.
George Clooney şi Amal Alamuddin au apărut pentru prima dată împreună în public în octombrie 2013. George Clooney, în vârstă de 53 de ani, a avut numeroase relaţii de-a lungul anilor. Amal Alamuddin este o avocată britanică specializată în drept internaţional şi drepturile omului. Ea a fost votată "cea mai sexy avocată din Londra" în 2013.
L.F.
Foto: Hepta
Citeşte şi: