Homepage » Monden » VIDEO / Eliminare de aşteptat la "Burlacul": "Nu exista chimie!"

VIDEO / Eliminare de aşteptat la "Burlacul": "Nu exista chimie!"

Publicat pe 23.01.2015 la 10:18 Actualizat pe 23.01.2015 la 10:32

Cea de-a doua ediţie a show-ului "Burlacul" a fost plină de surprize. Cu discuţii aprige, certuri şi critici de o parte şi întâlniri, săruturi şi emoţie de cealalta,finalul emisiunii a adus prima eliminare

Cea de-a doua ediție a show-ului "Burlacul" a fost plină de surprize. Cu discuții aprige, certuri și critici de o parte și întâlniri, săruturi și emoție de cealalta, finalul emisiunii a adus prima eliminare.

Ceremonia trandafirului a adus multă emoţie în sufletul participantelor. Andra a fost cea care nu a primit trandafirul, spre stupoarea celorlalte concurente. Nimeni nu se aștepta ca ea să iasă din concurs. "Nu înțeleg cum de pleacă Andra!", "A fost cel mai mare șoc pe care l-am trăit în competiție, până acum!", au exclamat fetele.

Burlacul și-a argumentat alegerea: "Din punctul meu de vedere, cred că între noi nu există acea chimie". La rândul său Andra a considerat greșită alegerea: "Cred că ai greșit că nu mi-ai acordat o șansă. Putea fi mai mult între noi. Dar dacă asta simți, pot accepta", i-a spus cea pe care a eliminat-o.

Au fost zece, mai rămân nouă cele care merg mai departe în lupta pentru a cuceri inima "Burlacului"! Tu cine crezi că o să-l cucerească pe Andrei?

Sursă foto: arhiva

Citeşte şi

Show-ul adevărat abia de acum începe! Replici usturătoare între cele 10 concurente de la "Burlacul"

Una dintre concurentele de la "Burlacul" l-a făcut să exclame: "Uau", din prima seară! Cu ce ţinută şi-a făcut apariţia

E.V

În articolul
VIDEO / Eliminare de aşteptat la "Burlacul": "Nu exista chimie!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Asia Express, 22 septembrie 2025. Momente dificile pentru Raluca Bădulescu. Concurenta a avut nevoie de perfuzie
Emisiuni TV • ieri la 23:27
Asia Express, 22 septembrie 2025. Momente dificile pentru Raluca Bădulescu. Concurenta a avut nevoie de perfuzie
  • Raluca Bădulescu a avut parte de intervenție medicală la cazare
  • Concurentei i-a fost administrată o perfuzie
Elena Udrea, declarații emoționante, după prima aniversare a fiicei sale de când a fost eliberată din închisoare. Ce cadou a primit Eva Maria
Emisiuni TV • ieri la 23:26
Elena Udrea, declarații emoționante, după prima aniversare a fiicei sale de când a fost eliberată din închisoare. Ce cadou a primit Eva Maria
  • Fiica Elenei Udrea a împlinit șapte ani
  • A putut să fie pentru prima dată alături de Eva Maria, de ziua ei de naștere
Naba Salem de la Insula iubirii, primele declarații despre noul iubit și nuntă! Și-au ales și nașii. Vor fi cununați de doi foști concurenți din sezonul 9
Emisiuni TV • ieri la 23:02
Naba Salem de la Insula iubirii, primele declarații despre noul iubit și nuntă! Și-au ales și nașii. Vor fi cununați de doi foști concurenți din sezonul 9
  • Naba Salem de la Insula iubirii, primele declarații despre noul iubit
  • Bruneta și iubitul ei se vor căsători la anul
  • Și-au ales și nașii
Asia Express, 22 septembrie 2025. Karmen Minune a izbucnit în lacrimi. Ce a emoționat-o pe artistă: "Când văd copii ..."
Emisiuni TV • ieri la 22:53
Asia Express, 22 septembrie 2025. Karmen Minune a izbucnit în lacrimi. Ce a emoționat-o pe artistă: "Când văd copii ..."
  • Karmen Minune a cedat emoțional în fața camerelor
  • Ce a făcut-o pe artistă să izbucnească în lacrimi
Cine face primul pas spre împăcare în relația Biancăi Dan și a lui Marian Grozavu de la Insula iubirii. Ce surprize romantice îi pregătește fostul concurent partenerei
Showbiz intern • ieri la 22:39
Cine face primul pas spre împăcare în relația Biancăi Dan și a lui Marian Grozavu de la Insula iubirii. Ce surprize romantice îi pregătește fostul concurent partenerei
  • Bianca Dan și Marian Grozavu de la Insula iubirii se pregătesc de nuntă
  • Cine face primul pas spre împăcare în relația lor
De ce a refuzat Ileana Badiu să se mute în Germania, împreună cu soțul ei. A preferat să aibă o relație la distanță pentru 11 ani
Emisiuni TV • ieri la 22:07
De ce a refuzat Ileana Badiu să se mute în Germania, împreună cu soțul ei. A preferat să aibă o relație la distanță pentru 11 ani
  • Ileana Badiu și soțul ei sunt căsătoriți de 16 ani
  • Primii 11 ani din relație i-au petrecut la distanță
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Românii răresc comenzile online din cauza scumpirilor. Ce produse au dispărut din coșul de cumpărături
recomandare pe observatornews.ro
Românii răresc comenzile online din cauza scumpirilor. Ce produse au dispărut din coșul de cumpărături
Gabi Tamaş şi Dan Alexa, luaţi cu maşina de poliţie în Asia Express. Ce li s-a putut întâmpla celor doi pe “Drumul Eroilor”
recomandare pe as.ro
Gabi Tamaş şi Dan Alexa, luaţi cu maşina de poliţie în Asia Express. Ce li s-a putut întâmpla celor doi pe “Drumul Eroilor”
David Popovici și iubita lui, în culmea fericirii! Au dat marea veste chiar de ziua lui de naștere. Wooooow! Au doar 21 de ani. Fanii i-au felicitat: Fericiți pentru noi
Romania TV

Ministerul Muncii, anunţ important pentru angajaţi şi angajatori, se aplică până la finalul anului. Amenzi de 5-10.000 de lei!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum scoţi de la impozit o maşină dusă la Rabla? Aşa nu mai plăteşti taxa la primărie
recomandare pe playtech.ro

Cutremur puternic în urmă cu puţin timp! Românii l-au simţit din plin, mulţi s-au panicat

Doliu în lumea filmului. A murit marele actor Robert Redford
recomandare pe redactia.ro

Furtuna „Zack” va lovi România. Se anunță vreme severă în multe zone din țară. Ploile fac deja ravagii în Europa

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cum s-a afișat fiica Andreei Marin în America: Ce face Violeta Bănică în weekend

Apetitul românilor pentru croaziere a crescut cu 30%. Unde merg turiștii şi cât cheltuiesc
recomandare pe dailybusiness.ro

Englezii vin în România! Hotelurile de lux din Marea Britanie vor apărea și în țara noastră

Horoscop săptămânal, 15 - 21 septembrie 2025. Adevărul iese la iveală, indiferent dacă suntem sau nu pregătiți
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 15 - 21 septembrie 2025. Adevărul iese la iveală, indiferent dacă suntem sau nu pregătiți
Rocsana Marcu, pe masa de operație în Dubai! Descoperirea medicilor în timp ce o tratau: „Ferească Dumnezeu”
recomandare pe a1.ro

Close