Fiul cel mare al cântăreţului Phil Collins a fost arestat pentru trafic de droguri din clasa A şi pentru posesie de droguri din clasa B.
Simon Collins, solistul şi toboşarul trupei rock Sound of Contact, a fost supus unui interogatoriu de către departamentul de poliţie din Wiltshire, apoi a fost eliberat pe cauţiune, până la finalizarea cercetărilor, conform Daily Mail. Simon Collins, în vârstă de 37 de ani, nu este singurul membru al celebrei familii de muzicieni care are probleme cu legea din cauza drogurilor.
În 2012, nepotul lui Phill Collins, Philip Austin Collins, a fost arestat în Peru după ce poliţia a descoperit cocaină în valoare de 3 milioane de lire sterline (3,7 milioane de dolari) la bordul unui iaht, unde se aflau Philip Austin şi alţi doi bărbaţi britanici. În prezent, Philip Austin Collins este la închisoare în aşteptarea sentinţei.
În Marea Britanie, drogurile din clasa A se referă la opiacee, cocaină, ecstasy şi LSD, iar drogurile din clasa B includ amfetaminele, codeina şi marijuana.
L.F.