FOTO / Transfomările șocante ale concurentelor de la ”Mireasă pentru filul meu”! În numai câteva luni au ajuns de nerecunoscut
Publicat pe 27.04.2016 la 16:50 Actualizat pe 27.04.2016 la 21:02
Sedentarismul își spune cuvântul în casa ”Mireasă pentru fiul meu”, iar transformările fizice în cazul unor concurente sunt de-a dreptul șocante.
Sedentarismul își spune cuvântul în casa ”Mireasă pentru fiul meu”, iar transformările fizice în cazul unor concurente sunt de-a dreptul șocante.
Câteva fete din concursul matrimonial s-au schimbat fizic foarte mult și i-au șocat pe telespectatori în cele șapte luni de concurs.
Dacă a intrat cu o greutate normală în concurs, Adriana a început să slăbească încă din prima săptămână, iar acum a ajuns să fie piele și ou.
Părinții Adrianei și cei apropiați ei l-au rugat în nenumărate rânduri pe Valentin ca să o forțeze să mănânce mai mult, iar acest gest a dus aproape la o despărțire între cei doi.
În cazul Lilianei, aceasta a reușit performanța de a se îngrășa mai bine de 10 kilograme în numai câteva luni, iar fotografiile cu ea extrem de slabă sunt acum istorie. Concurenta s-a îngrășat serios, iar alegerile sale vestimentare nu sunt mereu dintre cele mai reușite.
Și Natașa este extrem de criticată de către telespectatori, după ce a fost surprinsă de multe ori în timpul nopții dând iama în frigider. Concurena nu s-a lăudat de la începutul concursului cu o siluetă de invidiat, însă transformarea în cazul său este una șocantă. Și ea, ca și Liliana, s-a îngrășat destul de multe kilograme și optează pentru ținute care nu o avantajează prea mult.
MIREASĂ PENTRU FIUL MEU 2016: "Mireasă pentru fiul meu" este un reality show matrimonial pezentat de către Mirela Boureanu-Vaida, difuzat pe Antena 1, în fiecare zi de luni până vineri de la 11:15-13:00 şi 14:00-16:00, iar sâmbătă de la 14:00-16:00 şi de la 17:00-19:00. În rest, telespectatorii pot urmări show-ul, non-stop, pe Antena Play.
V.M
Citește și: