Marcel Pavel dezvăluie secretul unei căsnicii lungi şi fericite: „Soţia are mereu dreptate!’’
Publicat pe 06.11.2017 la 12:46 Actualizat pe 06.11.2017 la 13:57
Marcel Pavel şi soţia sa, Violeta Şmîşleaeva, sărbătoresc anul acesta 25 de ani de la cununie. Aceştia au vorbit recent despre cum au reuşit să rămână împreună, uniţi şi fericiţi, pe parcursul tuturor acestor ani şi care este secretul relaţiei lor.
Marcel Pavel şi soţia sa, Violeta Şmîşleaeva, sărbătoresc anul acesta 25 de ani de la cununie. Aceştia au vorbit recent despre cum au reuşit să rămână împreună, uniţi şi fericiţi, pe parcursul tuturor acestor ani şi care este secretul relaţiei lor.
Invitată într-o emisune tv, soţia lui Marcel Pavel nu s-a sfiit să recunoască că, uneori, în căsătorie este nevoie să faci compromisuri, să-l asculţi pe cel de lângă tine şi să-i dai dreptate.
„Faci compromisuri atunci când există educaţie şi îi dai celuilalt dreptate. Şi eu am făcut compromisuri, de exemplu am renunţat la baschet sa stau cu el.” a declarat Violeta Şmîşleaeva.
Pe de altă parte, Marcel Pavel nu a susţinut afirmaţiile soţiei sale, din contră, a afirmat că aceasta are dreptate mereu, iar el e dispus să admită acest lucru.
„Da mama ai dreptate, asta e secretul unei casnicii fericite. Dacă te întreabă: ţi se pare că-s guralivă? Tu răspunzi cu: da mamă, ai dreptate!” a declarat artistul.
Totodată Marcel Pavel a împărtăşit că, cele mai frumoase clipe pe parcursul celor 25 de ani, au fost momentele când au venit pe lume cei trei coplilaşi ai lor. „25 de ani de căsătorie... cele mai frumoase trei momente sunt nașterea celor trei copii, cu siguranţă” a mai declarat artistul în cadrul aceleaşi emisiuni.
Cei doi au deja planuri pentru bătrâneţe şi cred că la 80 de ani vor face lucruri inedite, pe care nu le-au experimentat cât au fost tineri, cum ar fi saltul cu paraşuta. "Poate vom sari cu paraşuta. Să sar eu şi paraşuta să nu se deschidă, să vedem cum facem atunci cu asigurarea de viaţă", a relatat amuzat Marcel Pavel.
Artistul a mai spus că dragostea sa pentru muzică este ca şi dragostea pentru familie şi că nu vrea să renunţe la scenă nici când va fi bătrân. „Eu iubesc familia, dar şi muzica. Nu cred că o să renunţ la scenă. Nici la 90 de ani." a mai spus Marcel Pavel.