Homepage » Monden » Nunţile anului 2013!

Nunţile anului 2013!

Publicat pe 28.09.2013 la 21:25 Actualizat pe 28.09.2013 la 21:30

Bianca şi Victor îşi vor oficializa căsătoria, mâine, în faţa lui Dumnezeu, iar acest moment este mult aşteptat atât de cei doi îndrăgostiţi, cât şi de tot showbizul autohton.

Bianca şi Victor îşi vor oficializa căsătoria, mâine, în faţa lui Dumnezeu, iar acest moment este mult aşteptat atât de cei doi îndrăgostiţi, cât şi de tot showbizul autohton.

Anul acesta a fost unul plin de jurăminte de dragoste, iar nunţile au curs ca pe bandă atât în faţa ofiţerului stării civile, cât şi în biserică, în faţa lui Dumnezeu. Eleganţă, opulenţă, extravaganţă sunt cuvintele care descriu cel mai bine evenimentele fastuoase din acest an. Agenţii Spynews.ro au făcut o retrospectivă a nunţilor lui 2013.

Elena şi Lucian Bute

Şi-au jurat credinţă veşnică în faţa lui Dumnezeu şi au primit binecuvântarea Bisericii. Alături de ei au petrecut aproape 500 de invitaţi. Aceştia au fost aduşi la complexul de cinci stele, in caleşti regale. Mirii au strălucit în ţinutele cusute cu grijă de designeri celebrii. De bucate s-au ocupat maeştrii bucătari, iar de muzica artişti cunoscuţi.

Connect-R şi Misha

Cei doi au fost extrem de discreţi cu detaliile şi mai ales cu imaginile de la nunta lor. Connect-R şi Misha s-au distrat de minune la nuntă, a fost o petrecere între prieteni şi toată lumea s-a simţit bine. Mireasa a purtat o rochie roşie, cu spatele gol şi paiete, superbă şi se vede clar că viitoarea mămică este în culmea fericirii în braţele soţului său.

Jorge şi Ramona

Cei doi miri au pregătit o nuntă de vis în Turcia. Mireasa a purtat în ziua cea mare o rochie de prinţesă, cumpărată de Jorge din Regatul Unit. Iar buchetul superb de cale portocalii a fost comandat din Antalya. Alaiul s-a îndreptat apoi spre restaurantul turcesc, rezervat din timp. Într-un decor de vis, cu mătăsuri albe şi candelabre roşii, mirii şi nuntaşii au petrecut până-n zori.

Bebeluşa Oana şi Florin Budnaru

Fosta bebeluşă a schimbat trei rochii de mireasă, în stiluri complet diferite. Ţinuta accesorizată cu perle şi cristale, pe care care a purtat-o la biserică, a fost rapid inlocuită cu una retro, inspirată din anii '70, iar apoi cu una simplă şi comodă, potrivită perfect pentru momentele de dans.

Brigitte şi Ilie Năstase

Fostul tenisman Ilie Năstase şi iubita lui, Brigitte Sfăt, s-au căsătorit civil la Timişoara. Cununia a fost oficiată de primarul municipiului, Nicolae Robu, iar naşi sunt doi oameni de afaceri din Sibiu.

Denis Ştefan şi Bebeluşa Cristina

Cei doi tineri, care vor deveni în curând părinţi, au decis să meargă în faţa ofiţerului Stării Civile şi să se cunune înainte de venirea pe lume a bebeluşului lor. Evenimentul a avut loc într-un cadru restrans, doar rudele şi prietenii apropiaţi fiind invitaţi.

Viorel Cataramă şi Adina Alberts

Evenimentul fastuos a avut loc la reşedinţa din Snagov a omului de afaceri. Adina Alberts a fost îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă, cu o trenă scurtă, comandată de la Londra. Cei doi au s-au cununat la Mănăstirea de pe Lacul Snagov. Cei peste 100 de invitaţi s-au putut delecta cu un meniu din care n-au lipsit fructele de mare, mielul pregătit în stil franţuzesc, brânzeturi, preparatele teradiţionale româneşti şi diverse feluri de vinuri fine, chiar din colecţia impresionantă a mirelui.

Celia şi Ardeli

Ceremonia a avut loc la biserica din localitatea hunedoreană Ghelari, unde mireasa şi-a făcut apariţia într-o maşină de epocă decapotabilă. Evenimentul fastuos s-a desfăşurat la un conac de cinci stele de lângă Deva, Cântăreaţa a fost îmbrăcată într-o superbă rochie de mireasă, de un alb imaculat, cu trenă, comandată din Australia

Călin Popescu Tăriceanu şi Loredana Moise

Cei doi s-au căsătorit în faţa ofiţerului Stării Civile din Capitală. Loredana Moise are 35 de ani şi este cea de-a cincea soţie a fostului premier. Acesta din urmă a mai fost în trecut căsătorit de 4 ori.

Simona Bălănescu şi Rareş Dragomir

Ceremonia a fost una restrânsă, iar petrecerea a avut loc la un restaurant select din Otopeni. Invitaţii vor fi răsfăţaţi cu preparate tradiţionale româneşti, dar şi italieneşti. Simona a purtat o rochie de mireasă decolatată şi cu multă dantelă, care i-a pus în evidenţă burtica de gravidă.

Roberta Anastase şi Victor Farcă

Cununia religioasă s-a desfăşurat la capela de pe domeniul Ştirbei, iar mireasa a îmbrăcat o rochie de culoarea fildeşului, cu dantelă, mărgele şi pene de struţ, creaţie Cătălin Botezatu. Pentru decor, mirii au ales culorile alb fildeş şi corai iar din meniu au scos tradiţionalele sărmăluţe.

Citeşte şi:

Uite ce trebuie să facă Bianca în ziua nunţii pentru a rămâne însărcinată cât mai repede!

În articolul
Nunţile anului 2013!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Rețetă de supă italiană cu paste. Preparatul care nu te va ține prea mult timp în bucătărie
Retete • la 11:41
Rețetă de supă italiană cu paste. Preparatul care nu te va ține prea mult timp în bucătărie
  • Rețetă de supă italiană cu paste
  • De ce ingrediente ai nevoie
  • Care este modul de preparare
Mesajul emoționant transmis de Mihai Dragomir, după ce a câștigat sezonul 13 la Chefi la cuțite! Concurentul a visat la acest moment: ”Mi se părea atât de...” / FOTO
Showbiz intern • la 11:30
Mesajul emoționant transmis de Mihai Dragomir, după ce a câștigat sezonul 13 la Chefi la cuțite! Concurentul a visat la acest moment: ”Mi se părea atât de...” / FOTO
  • Mihai Dragomir își vede visul împlinit
  • Câștigătorul Chefi la cuțite a trăit cele mai frumoase momente
Orașul din România care s-a calificat pentru titlul de Capitală Verde Europeană. Nu este primul an în care este selectat
Stiri interne • la 11:06
Orașul din România care s-a calificat pentru titlul de Capitală Verde Europeană. Nu este primul an în care este selectat
  • Ce oraș din țara noastră s-a calificat pentru titlul de Capitală Verde Europeană
  • Este al doilea an în care este selectat
Soția lui Gabi Stângău, în lacrimi la mormântul violonistului. Diana Berințan a transmis un mesaj sfâșietor: ”Am jurat...” / FOTO
Showbiz intern • la 10:46
Soția lui Gabi Stângău, în lacrimi la mormântul violonistului. Diana Berințan a transmis un mesaj sfâșietor: ”Am jurat...” / FOTO
  • Soția lui Gabi Stângău este copleșită de durere
  • Cât de dificil îi este să treacă prin suferința provocată de pierderea soțului ei
Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
Stiri interne • la 10:43
Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Antonia Dragomir are 11 ani
Imagini exclusive de la parastasul de trei luni a Mioarei Roman! Oana Roman a organizat totul singură, fără ajutorul nimănui! / PAPARAZZI
Paparazzi • la 10:34
Imagini exclusive de la parastasul de trei luni a Mioarei Roman! Oana Roman a organizat totul singură, fără ajutorul nimănui! / PAPARAZZI
  • Oana Roman a organizat parastasul de trei luni a Mioarei Roman
  • Vedeta a trecut prin momente grele
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
recomandare pe observatornews.ro
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: „E un exemplu”
recomandare pe as.ro
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: „E un exemplu”
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Romania TV
Este jale mare în clanul Corduneanu. Ce face Beleaua Adrian după moartea liderului
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Romania TV
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Modalitatea prin care pensionarii pot obţine cuponul de pensie automat în format electronic. Casa de Pensii se modernizează
recomandare pe antena3.ro
Modalitatea prin care pensionarii pot obţine cuponul de pensie automat în format electronic. Casa de Pensii se modernizează
Horoscop 17 mai 2024. Gemenii își fac de cap, Leii își construiesc o echipă
recomandare pe antena3.ro
Horoscop 17 mai 2024. Gemenii își fac de cap, Leii își construiesc o echipă
Cele trei zodii care vor avea șansa de a face bani mulți până la sfârșitul lunii mai. Norocul le va surâde
recomandare pe antena3.ro
Cele trei zodii care vor avea șansa de a face bani mulți până la sfârșitul lunii mai. Norocul le va surâde
Imagini şoc cu Meghan şi Harry după întoarcerea din America! Gata cu iubirea şi privirile frumoase, ăsta e adevărul din relaţia lor
recomandare pe playtech.ro
Imagini şoc cu Meghan şi Harry după întoarcerea din America! Gata cu iubirea şi privirile frumoase, ăsta e adevărul din relaţia lor
Andreea Tonciu a spus adevărul despre divorț: 'Mi-am luat sclav? Soțul meu nu face nimic! E egal cu zero
recomandare pe playtech.ro
Andreea Tonciu a spus adevărul despre divorț: 'Mi-am luat sclav? Soțul meu nu face nimic! E egal cu zero
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini fabuloase cu cei doi
recomandare pe redactia.ro
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini fabuloase cu cei doi
Cine sunt autorii crimei din Crângași. De la ce a pornit scandalul
recomandare pe redactia.ro
Cine sunt autorii crimei din Crângași. De la ce a pornit scandalul
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
recomandare pe ProSport.ro
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A primit 23 de ani de pușcărie pentru crimă și porecla „Călăul de pe baltă”, soția i-a luat averea și acum a ajuns să discute cu extratereștrii
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
recomandare pe bzi.ro
Cum se simte marele actor? Monica Pop a dezvăluit care este situația cu Florin Piersic
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
recomandare pe bzi.ro
Carmen Harra a făcut totul public despre Florin Piersic: „Nu este încă timpul!”
ALERTĂ MONDIALĂ! OMS interzice alimentele care conțin sare!
recomandare pe dailybusiness.ro
ALERTĂ MONDIALĂ! OMS interzice alimentele care conțin sare!
Audi, Volkswagen, Renault sau Mercedes vândute de ANAF cu 200 de euro! Iată OFERTA
recomandare pe dailybusiness.ro
Audi, Volkswagen, Renault sau Mercedes vândute de ANAF cu 200 de euro! Iată OFERTA
Cuza a visat, Ceaușescu a săpat, Ciolacu dezgroapă canalul Dunăre-București: Compania Canalelor Navigabile vrea să reia lucrările
recomandare pe Jurnalul.ro
Cuza a visat, Ceaușescu a săpat, Ciolacu dezgroapă canalul Dunăre-București: Compania Canalelor Navigabile vrea să reia lucrările
Momente emoționante înainte de semifinală! Alexandra a izbucnit în lacrimi când a văzut cine îi vorbește: „Mi-ați dat panică, nu mă așteptam!”. Mario, îngenunchiat de dor în fața camerelor
recomandare pe a1.ro
Momente emoționante înainte de semifinală! Alexandra a izbucnit în lacrimi când a văzut cine îi vorbește: „Mi-ați dat panică, nu mă așteptam!”. Mario, îngenunchiat de dor în fața camerelor
Close