VIDEO / Simona Traşcă a spus TOT despre nuntă! Blonda abia aşteaptă să devină mamă de GEMENI

Monden / 12 Ian 2016 / 20:30

În noaptea de Revelion, Simona Trașcă a primit cel mai frumos cadou din viața sa, chiar de ziua ei. Blonda a fost cerută de soție într-un club bucureștean, la miezul nopții, iar momentul a fost unul extrem de emoționant pentru ea.

În emisiunea "Răi da' buni", Simona Traşcă a vorbit despre momentul în care a primit inelul de logodnă. Blonda radiază de fericire şi abia aşteaptă să îmbrace rochia de mireasă şi să devină mamă din nou.

"În orice cuplu mai există şi certuri. Dorm cu inelul, nu-l dau jos pentru nimic în lume. Eram de Revelion, sunt născută de Sfântul Vasile, eram acolo cu toată lumea. A venit şi fiul meu cu prietenii lui. A scos o cutiuţă roşie, Când am văzut-o era să leşin şi mi-a luat mâna, mi-a pus inelul. Eram foarte emoţionată, am început să plâng. Mi-a zis "Je t'aime". Nu am stabilit data nunţii, dar las lucrurile să decurgă de la sine. M-am visat tot timpul în rochie albă de prinţesă şi nu am avut parte de aşa ceva că eu am fost măritată cu un libanez. Vreau să fac gemeni. El mai are în familie", a declarat Simona Traşcă, marţi, în emisiunea "Răi da' buni" de la Antena Stars.

Simona Traşcă este una dintre cele mai cunoscute blondine din showbiz-ul românesc, iar trecut ei amoros este unul cât se poate de tumultuos, finalul relaţiilor ei fiind marcat de câte un scandal de proporţii.

A.B.

Foto: Captură Antena Stars

Citește și:

Cine este bărbatul care îi va deveni soț Simonei Trașcă. Blonda l-a arătat întregii lumi
VIDEO / Simona Traşcă, prima declaraţie despre cererea în căsătorie! Care e povestea inelului şi de când se iubeşte cu viitorul soţ
O nouă nuntă în showbizul autohton! O blondă celebră fost cerută de soţie în noaptea de Revelion: "M-am rugat 13 ani la Dumnezeu şi l-am primit"

Adauga un comentariu
Stiri parteneri
Alte stiri
Monden / 25 Mai
Oana Roman este în culmea fericirii, după luni întregi de incertitudine și de discuții contradictorii cu soțul ei, Marius Elisei.
Monden / 25 Mai
Adriana de la "Mireasă pentru fiul meu" s-a făcut remarcată dintre celelalte colege de competiţie cu frumuseţea aparte. Concurenta are grijă să pară la ca scoasă din cutie la fiecare apariţie la TV, însă după ce ajunge în casă îşi arată adevărata faţă... la propriu.
Monden / 25 Mai
Cosmin şi Oana, foşti concurenţi de la "Mireasă pentru fiul meu", sunt în culmea fericirii. La scurt timp după ce au părăsit competiţia, Oana a anunţat că este însărcinată, iar, recent, au publicat şi prima imagine în care burtica de gravidă este vizibilă.
Monden / 25 Mai
Andrei Leonte a venit în această dimineață la ”Star Matinal” pentru a vorbi despre ultima sa melodie și a reușot să facă o declarație care a uimit pe toată lumea.
Monden / 25 Mai
Victor Slav a anunţat că îşi doreşte ca familia lui şi a Biancăi Drăguşanu să se mărească. Iubitul roşcatei a făcut anunţul pe o reţea de socializare, iar prietenii lui au fost cuceriţi.
Antena 1
Nataşa a fost foarte afectată de clipele grele prin care a trecut mama ei, Marinela! Din fericire operaţia importantă pe care a suferit-o s-a...
Cei doi concurenţi de la "Mireasă pentru fiul meu" au câştigat o vacanţă în Dubai. Extrem de fericiţi că vor părăsi Casa,...
Romaniatv.net
Mihaela Lepăduş a fost atacată pe stradă după ce i-a refuzat avansurile unui necunoscut. Femeia a fost agresată pe un bulevard din Baia Mare,...
Mai mulţi parlamentari lucrează în prezent la un proiect de lege menit să vină în sprijinul celor care sunt nevoiţi să lucreze...
Viorel Lis a trecut prin momente extrem de grele. Fostul edil al Capitalei a mărturist faptul că în trecut a fost în comă....
Fanatik.ro
Una dintre cele mai fierbinţi românce este Geanina Varga, o știristă foarte cunoscută. (CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU IMAGINI HOT CU...
  Mihai Coadă sau “Nelu Curcă” aşa cum este cunoscut de majoritatea persoanelor după ce a jucat în celebrul serial “La bloc” s-a...
Happy Channel
Brad Pitt (52 de ani) este un erou atât pe marile ecrane, cât și în viața reală!
Un nou test de perspicacitate le dă bătăi de cap internauților. Sarcina este, pe cât de banală, pe atât de...complicată, cel puțin pentru...
GSP.RO
Fiica lui Rod Stewart, Daisy Lea, s-a transformat într-o bombă sexy, căreia bărbaţii nu îi pot rezista. Frumoasa blondină a pozat...
Antonia şi Alex Velea sunt din ce în ce mai îndrăgostiţi pe zi ce trece şi nu ezistă să îşi arate dragostea ori de...
Realitatea.net
Fie că vă vin să credeți sau nu, accidentele prezentate în galeria alăturată s-au petrecut cu adevărat.  Citește mai...
Lisa Brown este o americancă de 38 de ani care, din cauza unei boli rare, un mai poate mânca nimic niciodată. Citește mai departe......
Un băiat de doar 14 ani a murit după ce o boală necruțătoare i-a mâncat, la propriu, creierul. Suprinzător este locul în care a...
A1.RO
Trei blonde intră într-un bar. Sunt fericite, dansează şi cântă. Tot comandă fiecare câte ceva de băut
În 1997, în Marea Britanie, o femeie năștea. Nu un copil, nu doi, ci ȘAPTE! Pe toți în aceeași zi.
Cei doi concurenţi de la "Mireasă pentru fiul meu" au câştigat o vacanţă în Dubai. Extrem de fericiţi că vor părăsi Casa, Nicolae şi Emilia au...
AntenaStars.ro
Dacă ai probleme cu punctele negre de pe faţă, asta e pentru tine! O poţi rezolva acasă cu doar trei ingrediente naturale pe care le găseşti oricând mergi la...
Avem dovada clara ca Smiley se iubeste cu o tanara superba care are ii este colega de breasla.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma şi-a pierdut viaţa într-un accident de duminică seara în localitatea Buftea.
Stiri GSP.RO
Fiica lui Rod Stewart, Daisy Lea, s-a transformat într-o bombă sexy, căreia bărbaţii nu îi pot rezista. Frumoasa blondină a pozat pentru o campanie...
Antonia şi Alex Velea sunt din ce în ce mai îndrăgostiţi pe zi ce trece şi nu ezistă să îşi arate dragostea ori de câte ori au ocazia....
Kim Kardashian continuă să uimească întreaga lume prin alegerile ei vestimentare.La cel mai recent eveniment la care a participat, la Londra, a făcut furori...
Realitatea.NET
O femeie care lucra în grădină a auzit un șuierat puternic. Nu se aștepta să descopere în pământ un lucru atât de bizar. Citește...
Moartea unei fete de 16 ani, însărcinată, a dus la o decizie mai puțin obișnuită a familiei. Citește mai departe...
Femeile mature şi împlinite pe plan profesional nu mai pierd timpul. Sunt gata să ajungă direct în pat de la prima întâlnire, arată un...
Jurnalul.ro
Pepenele roşu este fructul pe care l-am savura în fiecare zi de vară. Este delicios, răcoritor şi are proprietăţi detoxifiante. Totuşi, seminţele nu...
În ultimii ani s-au înmulțit cazurile de preoți caterisiți pe motive care țin mai puțin de ordin spiritual și mai mult de ordin material. Oameni ai...
Cancerul este o afecțiune pentru care medicina modernă nu a găsit încă un tratament, iar specialiștii sunt de părere că acest lucru nu se va...
Observator.TV
Un tânăr de 25 de ani a pus la cale un scenariu de film pentru a scăpa din Arestul Poliţiei Capitalei. Bărbatul, aflat în arest preventiv şi încarcerat în...
Cazul dezinfectanţilor diluaţi produşi de compania Hexi Pharma şi distribuiţi spitalelor din România nu este unic. Spitalul Elias din Bucureşti s-a confruntat...
În urmă cu o săptămână, o prostituată româncă a fost găsită moartă pe un câmp, la Salerno, în Italia. Autorităţile din peninsulă bănuiau atunci că...
Dupã ce a strãbãtut ţara în lung şi în lat, în cãutarea celor mai talentaţi concurenţi, caravana “X Factor” face mâine, 21 mai, ultima sa oprire, în Bucureşti.
Străinii își au starurile lor de pe Instagram, iar românii o au pe Oana de pe Facebook. Blonda sexy se fotografiază în poziții indecente și publică imaginile pe contul său de socializare. CLICK SUS PE GALERIA FOTO PENTRU A VEDEA IMAGINILE POSTATE DE ROMANCA FOCOASA CARE A STARNIT ZECI DE MII DE LIKE-URI!!! Își arată fără nicio jenă absolut toate părțile corpului și, mai mult, îi provoacă pe bărbați să-și folosească imaginația păcătoasă și să lase tot felul de comentarii pe care nu le putem aduce acum în discuție.Nu există imagine care să nu strângă cel puțin câteva sute…
La câteva zile după ce a anunțat că se retrage din viața sportivă, Adrian Mutu a revenit la cealaltă mare pasiune a sa, cu care a devenit...
CSM Bucureşti a învins, duminică, scor 32-24, pe HCM Roman, în final Cupei României la handbal feminin, iar echipa antrenată de danezul Kim...
Adrian Mutu (37 de ani) a transmis o scrisoare către ediţia din...
Dacă la sfârşitul săptămânii trecute Simona Halep a făcut...