Accident GRAV în această dimineaţă. PATRU maşini au fost implicate
Publicat pe 20.11.2017 la 08:39 Actualizat pe 20.11.2017 la 09:36
Patru maşini au fost implicate într-un accident grav, luni dimineaţă, pe DN64.
Patru maşini au fost implicate într-un accident grav, luni dimineaţă, pe DN64.
Trei persoane au fost rănite, iar una a rămas încarcerată în urma tragediei care a avut loc în comuna Râureni, din Vâlcea.
Accidentul a avut loc din cauza nepăstrării distanţei faţă de autovehiculul din faţă.
„Cauza producerii este nepăstrarea distanței de siguranță. În urma evenimentului, au rezultat trei victime, una dintre ele este încarcerată, starea celorlalte două nu este una gravă.
Circulația este oprită pe sensul de mers Drăgășani - Vâmnicu Vâlcea, în vederea cercetării locului faptei și a acordării de îngrijiri medicale”, a spus Dalia State, inspector principal Infografic, potrivit Antena3.
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem şi pagină de Instagram.
O.P.