Homepage » Actualitate » Accident GRAV în această dimineaţă. PATRU maşini au fost implicate

Accident GRAV în această dimineaţă. PATRU maşini au fost implicate

Publicat pe 20.11.2017 la 08:39 Actualizat pe 20.11.2017 la 09:36

Patru maşini au fost implicate într-un accident grav, luni dimineaţă, pe DN64.

Accident GRAV în această dimineaţă. PATRU maşini au fost implicate

Accident

Sursă foto: Arhivă

Patru maşini au fost implicate într-un accident grav, luni dimineaţă, pe DN64.

Trei persoane au fost rănite, iar una a rămas încarcerată în urma tragediei care a avut loc în comuna Râureni, din Vâlcea.

Accidentul a avut loc din cauza nepăstrării distanţei faţă de autovehiculul din faţă.

„Cauza producerii este nepăstrarea distanței de siguranță. În urma evenimentului, au rezultat trei victime, una dintre ele este încarcerată, starea celorlalte două nu este una gravă.
Circulația este oprită pe sensul de mers Drăgășani - Vâmnicu Vâlcea, în vederea cercetării locului faptei și a acordării de îngrijiri medicale”,
a spus Dalia State, inspector principal Infografic, potrivit Antena3.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri din ţară, dar şi din întreaga lume, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem şi pagină de Instagram.

O.P.

În articolul
Accident GRAV în această dimineaţă. PATRU maşini au fost implicate
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cătălin Brînză de la Insula iubirii a oferit ghirlanda aurie. Cine este norocoasa și cum și-a explicat alegerea
Emisiuni TV • la 21:59
Cătălin Brînză de la Insula iubirii a oferit ghirlanda aurie. Cine este norocoasa și cum și-a explicat alegerea
  • Cine dintre fete de la Insula iubirii a primit ghirlanda aurie
  • Cătălin Brînză a oferit-o
Cui i-a oferit Andrușca de la Insula iubirii ghirlanda aurie. Cine nu a primit niciuna
Emisiuni TV • la 20:31
Cui i-a oferit Andrușca de la Insula iubirii ghirlanda aurie. Cine nu a primit niciuna
  • Cine a primit ghirlanda aurie la Insula iubirii
  • Andrușca a fost cea care a oferit-o
Ce ispită i-a atras atenția Prințului Marco. Cum a încercat Marcel Andrei să țină fetele la distanță
Emisiuni TV • la 20:14
Ce ispită i-a atras atenția Prințului Marco. Cum a încercat Marcel Andrei să țină fetele la distanță
  • Cine i-a atras atenția Prințului Marco, după ce a fost surprins de apariția ispitei Gabriella
  • Marcel Andrei a încercat să țină fetele la distanță
Primele antipatii la Insula iubirii. Schimb de replici între Marcel Andrei și Oana Rusu. De ce ispita l-a făcut arogant
Emisiuni TV • la 20:09
Primele antipatii la Insula iubirii. Schimb de replici între Marcel Andrei și Oana Rusu. De ce ispita l-a făcut arogant
  • Marcel Andrei a părut că nu este impresionat de Oana Rusu
  • Ispita a spus despre el că este arogant
VEZI MAI MULT
Recomandări
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe observatornews.ro

Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"

A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet

Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
recomandare pe as.ro
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Romania TV

Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO

VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
recomandare pe antena3.ro

O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”

Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru

Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
recomandare pe Jurnalul.ro
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
recomandare pe a1.ro

Close