Homepage » Actualitate » Accident grav în Feleacu. Şapte oameni au fost răniţi

Accident grav în Feleacu. Şapte oameni au fost răniţi

Publicat pe 24.09.2014 la 10:51 Actualizat pe 24.09.2014 la 11:09

Un accident grav de circulaţie a avut loc, în jurul orei 07:30, în localitateai Feleacu, în apropiere de Cluj-Napoca. Conform ultimelor informaţii, accidentul s-a soldat cu au şapte victime. Cinci dintre ele s-au ales cu răni grave şi au fost transportate la spital, iar alte două au scăpat mai uşor şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, potrivit voceatransilvaniei.ro.

La faţa locului au intervenit două autospeciale de descarcerare ale ISU Cluj, dar şi trei ambulanţe.
„Din primele verificări reiese că un conducător auto, care circula înspre Turda, ar fi pătruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu alte două autoturisme. În urma impactului, conducătorul auto a fost ranit şi a rămas încarcerat, iar două femei au fost transportate la spital”, a declarat, pentru Citynews.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Simona Vârci.

Din cauza accidentului, se circulă alternativ, doar pe câte un sens. Conform ultimelor informaţii, accidentul s-a soldat cu au şapte victime. Cinci dintre ele s-au ales cu răni grave şi au fost transportate la spital, iar alte două au scăpat mai uşor şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

A.B.

Foto: TV City

Citeşte şi:

Accident RUTIER GRAV în Prahova! O fetiţă de 5 ani a MURIT

VIDEO / Nu te aşteptai la asta! Ce s-a întâmplat cu un copil de 3 ani după ce a fost călcat de o maşină

În articolul
Accident grav în Feleacu. Şapte oameni au fost răniţi
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Imagini rare cu Melek Mincă și mama ei. Cum și-a sărbătorit femeia ziua de naștere și cum a surprins-o fiica ei
Showbiz intern • la 17:10

  • Cum arată mama lui Melek Mincă
  • Imagini rare de la ziua ei de naștere
Gabriela Cristea, confesiune neașteptată! Declarația care i-a luat pe toți prin surprindere: „Am făcut atac de panică!”
Showbiz intern • la 17:10
Gabriela Cristea, confesiune neașteptată! Declarația care i-a luat pe toți prin surprindere: „Am făcut atac de panică!”
  • Gabriela Cristea a făcut atac de panică
  • Care este motivul
Bogdan de la Ploiești, semn divin de la nepotul lui Adrian Mogoș, în Barcelona. Cântărețul îi simte prezența lui Pablo
Showbiz intern • la 17:03
Bogdan de la Ploiești, semn divin de la nepotul lui Adrian Mogoș, în Barcelona. Cântărețul îi simte prezența lui Pablo
  • Bogdan de la Ploiești se află la Barcelona, împreună cu Vanessa
  • Ce semn a primit de la nepotul lui Adrian Mogoș
Ce mesaj a transmis Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii după ce s-a zvonit că s-ar fi despărțit de iubită: „Cel mai nociv lucru...”
Showbiz intern • la 16:44
Ce mesaj a transmis Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii după ce s-a zvonit că s-ar fi despărțit de iubită: „Cel mai nociv lucru...”
  • Ce a transmis Răzvan Kovacs după zvonurile legate de despărțire
  • Fostul concurent de la Insula Iubirii este din nou în centrul atenției
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Scotea niște sunete mai ne-ok". Ultimele clipe din viaţa lui Octav, asistentul medical găsit mort la serviciu
recomandare pe observatornews.ro

Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?

Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
recomandare pe as.ro
Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV

Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni

Accident grav la OMV, pe Valea Oltului. Un camion a lovit o pompă, în benzinărie: S-a scurs combustibil, traficul e blocat
recomandare pe antena3.ro

Șoc în SUA. Trump a sugerat ca Iranul să fie lăsat să distrugă Los Angeles și San Diego: „E un preț foarte mic de plătit”

Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamente, terenuri și depozite bancare declarate

DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
recomandare pe Jurnalul.ro
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro

Close