Homepage » Actualitate » Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, Eftimie, a murit

Arhiepiscopul Romanului şi al Bacăului, Eftimie, a murit

Publicat pe 04.11.2014 la 16:42 Actualizat pe 04.11.2014 la 17:04

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Eftimie, a murit marţi, chiat înainte cu cinci zile de a împlini vârsta de 100 de ani, potrivit mediafax.ro.

Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Eftimie, a murit marţi, chiat înainte cu cinci zile de a împlini vârsta de 100 de ani, potrivit mediafax.ro.

Ierarhul va fi depus în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, în jurul orei 16.00, iar slujba de înmormântare, care va fi precedată de Sfânta Liturghie, va avea loc joi, ora 11.00.

"Cu întristare în suflet şi durere, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de întregul personal administrativ al Centrului eparhial de la Roman, aduce la cunoştinţă că în 4 noiembrie, la ora 12.00, în ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Mare, inima Înaltpreasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a încetat să mai bată pentru această lume, încredinţându-şi sufletul în mâinile Preasfintei Treimi.Cunoscut tuturor ca fiind ierarhul 'cel bun', cu suflet mare, cu dragoste şi râvnă pentru Biserica lui Hristos, pe care a slujit-o peste 80 de ani, Înaltpreasfinţia Sa lasă în cugetul tuturor celor care l-au cunoscut, mâhnire şi compasiune", potrivit Arhiepiscopiei Romanului şi al Bacăului.

Înaltprasfinţitul Arhiepiscop Eftimie s-a născut la 9 noiembrie 1914, în satul Schitul, Comuna Hangu (astăzi, comuna Ceahlău) din judeţul Neamţ. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat demnitatea de Arhiereu - Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, fiind hirotonit în 30 ianuarie 1972. IPS Eftimie a secondat la conducerea Eparhiei pe Preasfinţitul Episcop Partenie Ciopron timp de şapte ani, după care a fost ales şi instalat ca Episcop titular al Eparhiei Romanului şi Huşilor, la 23 aprilie 1978.

A.B.

Foto: Antena 3

Citeşte şi:

VIDEO / Narcisa Guţă, surprinsă astăzi, în Centrul Vechi! Nu o să crezi cu ce planuri a plecat de acasă

Eşti credincios? Trebuie să ştii neapărat asta! Uite ce fac înalţii prelaţi când nu-i vede nimeni! Aşa ceva...

În articolul
A murit unul dintre cei mai importanţi oameni ai Bisericii!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au câștigat imunitatea mică la Asia Express. Cum au reacționat când au aflat
Emisiuni TV • ieri la 23:58
Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au câștigat imunitatea mică la Asia Express. Cum au reacționat când au aflat
  • Surpriză la Asia Express!
  • Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au câștigat imunitatea mică
Influencerița Rafaella a murit într-un club! În ce dosar fusese anchetată anterior
Stiri internationale • ieri la 23:49
Influencerița Rafaella a murit într-un club! În ce dosar fusese anchetată anterior
  • Rafella Cabral a murit împușcată într-un club
  • Fusese anchetată într-un dosar
Gabriela Cristea a vorbit despre provocările dinainte să slăbească cu tratament. Vedeta a recunoscut că a încercat multe diete
Emisiuni TV • ieri la 23:24
Gabriela Cristea a vorbit despre provocările dinainte să slăbească cu tratament. Vedeta a recunoscut că a încercat multe diete
  • Gabriela Cristea a vorbit despre provocările dinainte să apeleze la injecțiile de slăbit
  • Prezentatoarea a declarat că a încercat multe diete
Doliu în muzica populară. A murit Maria Petca Poptean, „Privighetoarea Oașului”
Showbiz intern • ieri la 23:20
Doliu în muzica populară. A murit Maria Petca Poptean, „Privighetoarea Oașului”
  • Maria Petca Poptean, „Privighetoarea Oașului”, a murit
  • Doliu în lumea muzicii populare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un oraş din România devine municipiu. Va fi singurul din judeţ cu acest statut
recomandare pe observatornews.ro
Un oraş din România devine municipiu. Va fi singurul din judeţ cu acest statut
Poluare extremă în Oltenia. Un nor de cenușă a fost purtat de vânt până în casele oamenilor
recomandare pe observatornews.ro
Poluare extremă în Oltenia. Un nor de cenușă a fost purtat de vânt până în casele oamenilor
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
recomandare pe observatornews.ro
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
recomandare pe as.ro
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Romania TV
Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Nicuşor Dan, anunţ-ŞOC din SUA despre un guvern PSD-AUR
Romania TV
Nicuşor Dan, anunţ-ŞOC din SUA despre un guvern PSD-AUR
Un cuplu și-a construit casa cu 700 de anvelope vechi, sticle și lemn. Iarna este acoperită cu zăpadă, dar în interior sunt 27 de grade
recomandare pe antena3.ro
Un cuplu și-a construit casa cu 700 de anvelope vechi, sticle și lemn. Iarna este acoperită cu zăpadă, dar în interior sunt 27 de grade
STENOGRAME. „Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”. Declarație șocantă a lui Călin Georgescu despre liderul AUR
recomandare pe antena3.ro
STENOGRAME. „Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”. Declarație șocantă a lui Călin Georgescu despre liderul AUR
STENOGRAME. Călin Georgescu căuta casă de 1.200.000 euro, cu anexă „pentru servitori”, în Toscana: „Financiar avem tot ce ne trebuie”
recomandare pe antena3.ro
STENOGRAME. Călin Georgescu căuta casă de 1.200.000 euro, cu anexă „pentru servitori”, în Toscana: „Financiar avem tot ce ne trebuie”
Laudele Guvernului demis Bolojan nu-i impresionează pe investitori și ne penalizează cu cele mai mari dobânzi din UE
recomandare pe Jurnalul.ro
Laudele Guvernului demis Bolojan nu-i impresionează pe investitori și ne penalizează cu cele mai mari dobânzi din UE
Transformarea Claudiei Ion de la Insula Iubirii. Imagini cu iubita lui Mocăniță de când a împlinit 18 ani
recomandare pe a1.ro
Transformarea Claudiei Ion de la Insula Iubirii. Imagini cu iubita lui Mocăniță de când a împlinit 18 ani
Close