Homepage » Actualitate » Astăzi creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel! Ce obiceiuri şi tradiţii trebuie să respectaţi în această zi

Astăzi creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel! Ce obiceiuri şi tradiţii trebuie să respectaţi în această zi

Publicat pe 29.06.2014 la 17:54 Actualizat pe 29.06.2014 la 18:20

Ziua de 29 iunie este cea în care creştinii ortodocşi îi serbează pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cei care prin activitatea lor misionară au răspândit cuvântul Evangheliei.

Potrivit tradiţiilor există câteva obiceiuri pe care românii ar trebui să le respecte pentru a le merge bine tot anul. Se spune că dacă tună sau fulgeră de Sân-Petru, nucile şi alunele vor fi viermănoase. În această zi oamenii au voie să lucreaze orice, dar să nu toarcă, întrucât se crede că astfel se întorc colacii de la mort.

Oamenii pistruiati trebuie să se spele cu apă pe faţă la miezul nopţii, atunci când cântă cocoşii, pentru a nu li se înmulţi petele.

Până în această zi nu le este îngăduit femeilor să mănânce mere fiindcă altfel îi supără pe morţi. Femeile văduve nu au voie să mănânce mere până în ziua Sfântului Ilie, ca să fie sănătoase, potrivit 9am.ro.

D.C.

foto: ipatele.iasi.mmb.ro

Citeşte şi:

Nimeni nu-i poate rezista blondei din imagine! Cine este românca după care suspină toţi bărbaţii

Scenarii erotice pe placul lui! În ce te vei deghiza diseară?

În articolul
Astăzi creştinii îi sărbătoresc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel! Ce obiceiuri şi tradiţii trebuie să respectaţi în această zi
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce a aflat Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii la primul bonfire. Flacăra ispitei s-a aprins pentru ea
Emisiuni TV • ieri la 23:43
Ce a aflat Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii la primul bonfire. Flacăra ispitei s-a aprins pentru ea
  • Flacără ispitei de la Insula iubirii s-a aprins pentru Bianca Ghiurcă
  • Ce declarații a făcut Prințul Marco
Scandal între Armina Andrei și Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii, după ce soții lor s-au certat. Soția lui Marcel a izbucnit. Ce replică i-a dat soția lui Marco
Emisiuni TV • ieri la 23:39
Scandal între Armina Andrei și Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii, după ce soții lor s-au certat. Soția lui Marcel a izbucnit. Ce replică i-a dat soția lui Marco
  • S-au încins spiritele la primul bonfire de la Insula iubirii
  • Armina Andrei și Bianca Ghiurcă s-au certat
Claudia Ion de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, la primul bonfire. De ce au enervat-o declarațiile Rebeccăi Toma
Emisiuni TV • ieri la 23:27
Claudia Ion de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, la primul bonfire. De ce au enervat-o declarațiile Rebeccăi Toma
  • Claudia Ion de la Insula iubirii, în lacrimi la primul bonfire
  • Șatena a recunoscut că declarațiile ispitei Rebecca au enervat-o
Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, gesturi suspecte față de Frankie. De ce îl acuză ispita că e fals
Emisiuni TV • ieri la 22:17
Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, gesturi suspecte față de Frankie. De ce îl acuză ispita că e fals
  • Frankie susține că Ionuț Mocăniță a încercat să se apropie de ea
  • Ce gesturi l-ar fi dat de gol
VEZI MAI MULT
Recomandări
Avantajele şi dezavantajele unui credit în euro, în comparaţie cu unul în lei
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Romania TV

Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO

În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
recomandare pe antena3.ro

Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează

Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși

Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close