Homepage » Actualitate » Curs Valutar » Curs valutar BNR miercuri, 9 septembrie. Euro a atins un nou record

Curs valutar BNR miercuri, 9 septembrie. Euro a atins un nou record

Publicat pe 09.09.2020 la 15:32 Actualizat pe 09.09.2020 la 15:32

Speciliștii Băncii Naționale a României au emis astăzi, 9 septembrie, noul curs valutar. Potrivti acestora, euro continuă ascensiunea în fața leului românesc.

Curs valutar, 9 septembrie

Curs valutar, 9 septembrie

arhiva

  • Curs valutar, 9 septembrie
  • Cu cât s-a depreciat leul
  • Euro a atins un nou maxim istoric

Cursul valutar de astăzi ne arată că leu a pierdut din nou teren în fața monedei euro. Potrivit Bănicii Naționale, moneda de circulație europeană a ajuns la valoarea de 4,8590 lei.

Potrivit cifrelor anterioare, moneda euro a înregistrat cea mai mare valoare din istorie, punându-i în dificultate pe cei care au credite în euro sau care doresc să efectueze un schimb valutar, pierderile fiind însemnate.

Curs valutar 9 septembrie

Recordul precedent a avut o valoare de 4,8492 lei și a fost înregistrat luni, în timp ce moneda europeană era cotată la 4,8492 lei.

Nici celelalte monede internaționale nu au „scăpat” fără modificări. Dolarul American a atins valoarea de 4,1269 lei, francul elvețian 4,4972 lei, iar lira sterlină a ajuns la suma de 5,3437 lei.

Prețul gramului de aur a crescut și el cu aproape 2 lei, ajungând la suma de 255,8891 lei.

Citește și: Cel mai mare jaf în Franța! 9 milioane de euro au fost furate dintr-o mașină securizată! Hoții sunt încă în libertate / FOTO

În articolul
Curs valutar BNR miercuri, 9 septembrie. Euro a atins un nou record
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un avion s-a prăbușit pe câmp din cauza unor defecțiuni tehnice. Toate persoanele aflate la bord au murit
Stiri internationale • la 17:01
Un avion s-a prăbușit pe câmp din cauza unor defecțiuni tehnice. Toate persoanele aflate la bord au murit
  • Un avion s-a prăbușit
  • Nu există niciun supraviețuitor
Adrian Corduneanu a arătat cum făcea tort în închisoare! Nu te-ai fi așteptat să-l vezi în bucătărie: „La Facultatea de Medicină"
Showbiz intern • la 17:00

  • Cum prepara Adrian Corduneanu tort în închisoare
  • Interlopul gătește și acasă
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Showbiz intern • la 17:00
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
  • Mădălina Apostol și-a luat viața la vârsta de 40 de ani
  • Informații exclusive despre cum și-a pregătit momentul
  • Unde a lăsat-o pe fiica ei
Ce se va întâmpla pe data de 18 septembrie în cazul lui Mario Berinde. Sora adolescentului mort a făcut anunțul
Stiri interne • la 16:37
Ce se va întâmpla pe data de 18 septembrie în cazul lui Mario Berinde. Sora adolescentului mort a făcut anunțul
  • Anunțul făcut de sora lui Mario Berinde
  • Ce va avea loc peste câteva zile
VEZI MAI MULT
Recomandări
S-au aşezat pe şine şi au aşteptat să vină trenul: doi tineri au murit într-o staţie de metrou din New York
recomandare pe observatornews.ro

Sătui de internetul prost, sătenii l-au legat de stâlp pe angajatul venit să verifice problema, în India

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional

Nicușor Dan, în haină de camuflaj, la o bază aeriană NATO din Finlanda. „România își dorește să aprofundeze această cooperare”
recomandare pe antena3.ro

În 1982, Israelul a eliberat 28 de măgari în deșert. După 44 de ani, a apărut o oază în unul dintre cele mai aride locuri de pe Terra

Se schimbă Codul rutier: Șoferii care ocupă locurile pentru încărcarea mașinilor electrice ar putea primi amenzi de peste 1.000 de lei

În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
recomandare pe Jurnalul.ro
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close