Îngrozitor! Avertizarea cod galben de inundaţii, prelungită până mâine pe râuri din 11 judeţe
Publicat pe 29.03.2015 la 15:00 Actualizat pe 29.03.2015 la 15:13
Pe unele râuri din judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Braşov şi Covasna a fost prelungită avertizarea de cod galben de inundaţii până mâine după-amiază.
Pe unele râuri din judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Ialomiţa, Braşov şi Covasna a fost prelungită avertizarea de cod galben de inundaţii până mâine după-amiază.
Reprezentanţii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au spus că vizate de această atenţionare sunt râurile din bazinele hidrografice Olt pe sectorul Micfalău — Hoghiz (județele Covasna și Brașov), Teslui, Gemărtălui (judetele Dolj și Olt), Beica, Mamu, Pesceana (județele Vâlcea și Olt), Vedea — bazin superior amonte Văleni, Teleorman — bazin superior și mijlociu (județele Olt, Argeș și Teleorman), Neajlov — bazin superior și mijlociu (județele Argeș, Dâmbovița și Giurgiu), Prahova — sector aval confluență Teleajen, Ialomița sector aval confluență Prahova — Coșereni (județele Prahova și Ialomița).
Avertizarea este valabilă până mâine la ora 16. Din nefericire, se pot produce fenomene hidrologice periculoase şi pe afluenţii de grad inferior ai râurilor avertizate cu cod galben, potrivit Mediafax.
D.D.
Sursă foto: Hepta, foto simbol
Citeşte şi:
COD GALBEN de INUNDAŢII! În ce judeţe are loc prăpădul în acest weekend?


