Homepage » Actualitate » Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet

Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet

Publicat pe 12.01.2016 la 23:59 Actualizat pe 12.01.2016 la 23:45

O afacere "foarte profitabilă" a intrat în atenţia autorităţilor, existând indicii că în spatele ei s-ar ascunde o escroherie de proporţii.

Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet

monitorulcj.ro

O afacere "foarte profitabilă" a intrat în atenţia autorităţilor, existând indicii că în spatele ei s-ar ascunde o escroherie de proporţii.
"O companie înregistrată în Anglia, care se ocupa de securizarea datelor pe internet, a dezvoltat o tehnologie nouă, unică şi foarte profitabilă. Ideea este că pe mii de calculatoare din întreaga lume stochează date, în condiţii incasabile. Această tehnologie este vândută la marile companii ale lumii. Pentru dezvoltarea companiei, avem nevoie de cât mai mulţi oameni din întreaga lume", îi îmbie pe potenţialii clienţi reprezentantul companiei. "Tot ce trebuie să facă" cei care doresc să se îmbogăţească rapid este să "închirieze spaţiul de pe hard-diskurile calculatoarelor personale" pe care nu îl utilizeatză în mod frecvent. "Un software inteligent monitorizează spaţiul de stocare şi timpul cât a fost rulat zilnic, după care compania ne face plata zilnică. Dacă cel puţin 10 ore este conectat calculatorul tău la Internet, vei primi suma maximă. Plata depinde de pachetul tău ales: Pentru 15GB - 0,86 dolari/zi, (...) pentru 320GB - 19,02 dolari/zi", menţionează "afaceriştii oneşti". Ce nu spun "binevoitorii" este că, acceptând condiţiile lor, le pui la dispoziţie toate datele stocate pe computer, inclusiv parole, detalii despe conturi etc.
Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet
Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet
De altfel, compania a intrat recent în vizorul autorităţilor, după ce nişte specialişti IT au explicat că totul pare o escrocherie de proporţii şi că în spatele firmei se află un off-shore care are "sediul" la o căsuţă poştală. Mai mult, "filiala din România" a firmei fantomă are o pagină web destul de suspectă, ea fiind realizată pe... un portal care găzduieşte blog-uri!
Citeste si:
Incendiu de proporţii la un spaţiu de joacă pentru copii!
VIDEO / Cruzime fără precedent! L-a strâns de gât şi a dat cu el de caldarâm! SPYNEWS a aflat totul despre autorul oribilei fapte!
În articolul
Îţi promit o avere, însă îţi pot lua totul! Cum funcţionează cea mai nouă escrocherie care face ravagii pe Internet
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ramona Bădescu, Lora, fiica lui Adrian Ilie și fiica lui Gică Popescu,  dar și artistul de stand-up Teo și soția Chef Melinda Teohari  gătesc în noul sezon Chefi la cuțite
Emisiuni TV • la 12:53
Ramona Bădescu, Lora, fiica lui Adrian Ilie și fiica lui Gică Popescu, dar și artistul de stand-up Teo și soția Chef Melinda Teohari gătesc în noul sezon Chefi la cuțite
  • Mai sunt nouă zile până când Irina Fodor va da startul luptelor pentru amuletele sezonului 18 Chefi la cuțite
  • Ce concurenți cunoscuți vin la preselecții
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu 102 pasageri, care a aterizat în București. Comunicatul oficial al autorităților
Stiri interne • la 12:41
Alertă cu bombă la bordul unui avion cu 102 pasageri, care a aterizat în București. Comunicatul oficial al autorităților
  • O nouă alertă cu bombă la bordul unui avion
  • SRI a intervenit de urgență
Marina Almășan și Georgică Cornu au avut un nou termen în procesul pentru 200.000 euro. Ce s-a întâmplat: ”Banii nu s-au dat niciodată”
Emisiuni TV • la 12:20
Marina Almășan și Georgică Cornu au avut un nou termen în procesul pentru 200.000 euro. Ce s-a întâmplat: ”Banii nu s-au dat niciodată”
  • Marina Almășan a fost prezentă la noul termen
  • Georgică Cornu îi solicită suma de 200.000 euro
Ce se întâmplă diseară la Insula Iubirii, de la 20:30: un date special, un mesaj din cutia cu surprize care răsună puternic și un test poligraf
Emisiuni TV • la 11:47
Ce se întâmplă diseară la Insula Iubirii, de la 20:30: un date special, un mesaj din cutia cu surprize care răsună puternic și un test poligraf
  • De la 20:30, Insula Iubirii îi șochează pe concurenți
  • Un date special, un mesaj din cutia cu surprize care răsună puternic și un test poligraf
VEZI MAI MULT
Recomandări
Satele în care sunt disponibile 50 de case gratuite pentru cine vrea un nou început. Se dau bani de renovare
recomandare pe observatornews.ro

Dimineață de iarnă în România. Temperaturile au coborât până la -7 grade. Unde a fost cel mai frig

Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%

Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
recomandare pe as.ro
Campioana cu o avere de 14 milioane de dolari se iubește cu un bărbat mult mai tânăr: „Oamenii știu acum…”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV

Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti

De ce scandinavii nu pun perdele și draperii la geamuri. Și ce pun în schimb
recomandare pe antena3.ro

Britanicii au rămas surprinși de prețurile de la târgurile de Crăciun din România. Țara noastră ocupă întregul podium european

Marea Insulă de Gunoaie din Pacific ar avea acum atât de mult plastic, încât schimbă culoarea oceanului

Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
recomandare pe Jurnalul.ro
Are doar 11 ani și a reușit ceva spectaculos! Un copil din Cluj a construit portretul lui Brâncuși din 18.750 de piese LEGO
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
recomandare pe a1.ro

Close