Homepage » Actualitate » Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Publicat pe 10.11.2015 la 00:35 Actualizat pe 10.11.2015 la 00:35

Weekendul care a trecut a fost unul sumbru! În ultimele două zile, 14 răniţi în clubul Colectiv s-au stins din viaţă. Iată poveştile tinerilor care au murit:

Weekendul care a trecut a fost unul sumbru! În ultimele două zile, 14 răniţi în clubul Colectiv s-au stins din viaţă. Iată poveştile tinerilor care au murit:

Liviu Zăhărescu

În seara de 9 noiembrie, un tânăr s-a mai stins din viaţă în urma rănilor grave pe care le-a căpătat în incendiul din Club Colectiv.

Conform Mediafax, tânărul pe nume Liviu Zăhărescu era originar din Braşov şi era absolventul Facultăţii de Marketing a Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În 2010, acesta şi-a început lucrul ca fotograf de concerte pentru publicaţia online intitulată "Let's Rock Romania".
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Liviu Zăhărescu a murit pe 9 noiembrie 2015, fiind internat la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Acesta era în stare critică şi avea arsuri pe o mare suprafaţă din corp şi pe căile respiratorii.

Alexandra Rădulescu

Alexandra Rădulescu avea 26 de ani şi era din Braşov. Era barmaniţă în clubul morţii. Astăzi, la opt zile de la tragedie, trupul ei a cedat

Alexandra Rădulescu, căreia prietenii îi spuneau Sandy, era din Braşov şi lucra în clubul Colectiv din Bucureşti. Aceasta era la muncă în seara în care a izbucnit incendiul şi a fost grav rănită.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Incendiul i-a ars un plămân complet, iar al doilea în proporţie de 65%. Zilele trecute, medicii i-au amputat patru degete necrozate de la mâna dreaptă. Duminică dimineaţa, însă, nu au mai putut face nimic pentru a o reanima.

Ayberk Manci

Venise în România pentru a învăţa. Nimeni nu şi-a închipuit că programul Erasmus îi va răpi viaţa. Studentul Ayberk Manci(20 de ani) a fost în clubul groazei, alături de un coleg de facultate
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Arsurile adânci l-au răpit de lângă cei dragi după opt zile de agonie. Studentul turc, internat la Floreasca, în stare gravă încă din prima zi, a murit cu părinţii săi la căpătâi.

Tânărul venise la concert alături de un alt coleg de facultate, și el student Erasmus. Imanol Etxarri Galarza, în vârstă de 22 de ani.

"Studentul turc Ayberk M., rănit grav în tragedia care a avut loc acum o săptămână într-un club de noapte din România, nu a putut fi salvat, în pofida tuturor intervenţiilor medicale", scrie site-ul Habercinik.bâz, notând că bilanţul incendiului din Bucureşti a ajuns duminică dimineaţă la 44 de morţi.

Potrivit informaţiilor obţinute de presă turcă de la Ambasada Turciei în Bucureşti, Ayberk era student la Facultatea de Studii Economice a Universităţii din Izmir şi se afla în România prin Programul universitar Erasumus.

Dan Matei Alexandru

Dan Matei Alexandru, în vârstă de 26 de ani, este cea de-a treia victimă care a închis ochii duminică. Din păcate, lupta s-a dovedit prea grea pentru trupul slabit de rani al acestuia. Tânărul mai are încă doi fraţi.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Daniel Ciobanu


Daniel Ciobanu, cameramanul care filma concertul trupei "Goodbye to Gravity", a murit sâmbătă dimineaţa, la ora 07:30, la Spitalul de Arşi, din Capitală.

Dan Ciobanu, în vârstă de 39 de ani şi tată a doi copii, a fost prezent, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv pentru a filma concertul susţinut de trupa Goodbye to Gravity.

Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Acesta suferise arsuri grave pe o suprafaţă de 47% din corp şi o deteriorare severă a căilor respiratorii cauzată de toxinele inhalate în incendiul din Colectiv. "Pielea arsă s-a suprainfectat", a mai scris Andrei Ciobanu.

Ionuţ Popescu

Ionuţ Popescu a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul de Arşi, din Capitală.

Ionuţ este fiul fostului director al unei companii de electricitate, Valter Popescu. Acesta a mers în Colectiv împreună cu iubita lui, Monica Tănăsoiu, care a murit în noaptea tragediei.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Tânărul focșănean a fost supus unui număr de două intervenții chirurgicale de transplant de piele. În timpul celei de-a doua operații, el a intrat în stop cardio-respirator, dar a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare. Azi-noapte, din păcate, orice luptă a medicilor pentru salvarea lui Ionuț a fost zadarnică.

Ionuţ Maior

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti a murit, sâmbătă, Ionuţ Maior (27 de ani). Soţia acestuia este internată, în urma incendiului din Colectiv, tot în Spitalul Universitar, aceasta fiind detubată recent, după ce mai multe zile a fost în stare gravă, potrivit gandul.info.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Ionuţ Maior era din Bacău şi a fost basist al trupei Bruma, potrivit informaţiilor de pe pagina sa de Facebook, unde el postase, în ultima perioadă, mai multe filmuleţe cu piese ale trupei Goodbye to Gravity, la al cărei concert se afla împreună cu soţia sa. Tânărul suferise arsuri grave după ce, în urma incendiului, s-a aruncat peste soţia sa pentru a o salva.

Florin Cristian Popescu

Florin Popescu, bodyguardul clubului Colectiv, a încetat din viaţă la aterizarea pe aeroportul din Rotterdam.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Florin Cristian Popescu a fost urmat de ghinioane în ultimii ani! După ce şi-a pierdut ambii părinţi, iubita a decis să plece din ţară şi să pună capăt relaţiei, lăsându-l singur pe lume. Apoi, acesta a fost grav rănit în incendiul din Colectiv, iar la câteva ore, hoţii dădeau buzna în casa lui. Sâmbătă, tânărul a pus capăt suferinţei, pierzând lupta cu viaţa.

Tullia Ciotola

Tulia Ciotola, în vârstă de 20 de ani, este din Italia şi a murit în drum spre spital, după ce a ajuns în Olanda. Presa din Italia a relatat despre ea că era studentă la Universita Orientale di Napoli şi se afla la Bucureşti în cadrul programului Erasmus. Tânăra a mers în clubul Colectiv în 30 noiembrie împreună cu alţi colegi din cadrul programului, doi spanioli, un turc şi un german. Atunci când a izbucnit incendiul, ea ar fi încercat să îşi găsească prietenii, dar bucăţi incandescente au căzut peste ea, tânără fiind transportată la spital cu arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Ea a fost internată la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu", presa italiană relatând că avea plămânii grav afectaţi în urma incendiului, ceea ce făcea ca un eventual transfer al ei la o unitate medicală din Italia să fie exclus.

Părinţii tinerei au venit la Bucureşti de urgenţă, iar colegii săi de la universitatea din Napoli au afişat un banner cu mesaje de susţinere pentru tânără.

Tullia Ciotola a murit sâmbătă dimineaţă, la Rotterdam, unde a fost transportată cu o aeronavă militară, pentru a fi tratată într-un spital din Olanda.

Serian Mavi

Serian Mavi avea 25 de ani şi s-a stins din viaţă, sâmbătă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti. Tânăra a fost grav rănită în incendiul din Clubul Colectiv din Bucureşti şi medicii nu au putut să o salveze, potrivit adevarul.ro.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
Serian Mavi a murit sâmbătă seara. Turcoaica din Constanţa avea doar 25 de ani, a copilărit în cartierul Brătianu din Constanţa, alături de fratele ei mai mic. Părinţii ei au lucrat la CFR, iar tatăl ei a ieşit la pensie.

Părinţii lui Serian au plecat la Bucureşti când au aflat de tragedie şi au sperat că fiica lor îşi va reveni. Din păcate, nu a fost aşa, iar duminică, trupul neînsufleţit al tinerei a fost adus la Constanţa.

Andra Elena Toader

Andra Elena Toader avea 30 de ani, era din Bacău şi s-a stins din viaţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Tânăra lucra ca fotograf la un studio de evenimente şi se afla în clubul Colectiv alături de sora ei, Gabriela Toader Ursu, şi de prietenul ei, Andrei.

Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Toţi trei au fost răniţi, după cum a scris pe Facebook Alina Roxana Sociu, o apropiată a tinerei. După incendiu, Andra Elena Toader a intrat „în comă indusă, având arsuri pe o mare parte a corpului şi căile respiratorii distruse de fumul toxic şi fierbinte inhalat”, potrivit gandul.info.

„M-am trezit cu speranţa că am visat urât. .. Şi că Andra nu era în acel club blestemat. Şi că e ok, acasă (…) M-aş duce la Dumnezeu să îl întreb de ce nu a lasat-o să plece când a vrut şi s-a întors în club după aparatul foto exact când a început totul? De ce aşa… Chiar nu merita. Nu era satanistă. Nimeni de acolo nu era. Ieşise să sărbătorească cu sora ei, venită sa o viziteze. Era un om care ajuta alţi oameni. Sărmani”, a mai scris Alina Roxana Sociu pe Facebook.

Alexandru Chelba


Alexandru Chelba avea 33 de ani şi era fotograf, el fiind rănit grav la clubul Colectiv, unde filma atunci când s-a declanşat incendiul. Medicii spuneau că avea arsuri pe o suprafaţă mare din corp şi arsuri de căi aeriene, potrivit gandul.info.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
În 4 noiembrie, Cabral a scris un text emoţionant despre Alex Chelba, prietenul său care la acel moment se lupta să supravieţuiască.

"E solid prietenul meu. Şi destul de înalt. Şi râdem mult. Cu toate că nu ştie de glumă, râdem mult. Alex Chelba îl cheamă. Şi e un capsoman şi-un fixist. Are 33 de ani şi e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios. Munceşte de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul... ba fotografie, ba video. Nu ştie să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată... nu ştie să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve. E un băiat extraordinar. Şi plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mişto cred că este"
, scria Cabral pe blogul său.

Adrian Popa


Adrian Popa a murit sâmbătă, la Spitalul Floreasca. Adrian Popa, în vârstă de 29 de ani, era pasionat de fitness şi culturism şi fusese grav rănit în incendiul izbucnit în clubul Colectiv.

Bogdan Enache


Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a murit, duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveţia şi care a fost întoarsă din drum.
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile

Conform directorul medical al Spitalului de Arşi, Cristian Niţescu, bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache, a fost resuscitat timp de 70 de minute, atât în aeronava care trebuia să-l ducă la o clinică din Elveţia, cât şi în ambulanţa care îl transporta spre Spitalul de Arşi.

Cum s-a întâmplat totul?

Club Colectiv din sectorul 4 din Capitală a fost incendiat în timpul unui concert de lansare a unui album de-al trupei Goodbye Gravity. Coincidenţa face că prima piesă de pe albumul promovat se intitula "The day we die". Zeci de oameni au fost resuscitaţi chiar pe stradă. Mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit la faţa locului. Tragedia a avut loc în seara de 30 spre 31 octombrie în capitală, la club Colectiv, situat în apropiere de Maternitatea Bucur.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DESPRE TRAGEDIA DIN CLUBUL MORŢII

A.B.

Citeşte şi:

VIDEO / GREU DE PRIVIT! Imaginile groazei din interiorul clubului incendiat

Teoria şocantă care circulă pe internet, după tragedia din Colectiv: "Doar eu văd forma lui Iisus răstignit pe cruce?"

TEORIA ŞOCANTĂ care a ÎMPÂNZIT INTERNETUL! Incendiul de la Club Colectiv nu a fost un accident

DOVEZILE că incendiul de la Colectiv nu a fost un accident! Premoniţii, semne şi alte lucruri stranii legate de tragedia din "Clubul Morţii"

VEZI AICI TOATE ŞTIRILE DESPRE INCENDIUL DE LA CLUB COLECTIV

VIDEO TULBURĂTOR / Din club, în cimitir. Colectiv, aşa cum a fost şi nu o să mai fie

În articolul
Poveştile celor 14 răniţi în Colectiv care au murit, în ultimele trei zile
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
O adolescentă a fost accidentată mortal în apropierea unei stații de autobuz! Nadia avea numai 16 ani
Stiri internationale • ieri la 23:53
O adolescentă a fost accidentată mortal în apropierea unei stații de autobuz! Nadia avea numai 16 ani
  • O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost accidentată mortal
  • Ce au făcut autoritățile
Cleopatra Stratan a împlinit 24 de ani. Cum și-a sărbătorit ziua de naștere și ce mesaj a transmis
Showbiz intern • ieri la 23:51
Cleopatra Stratan a împlinit 24 de ani. Cum și-a sărbătorit ziua de naștere și ce mesaj a transmis
  • Cum a petrecut Cleopatra Stratan de ziua ei
  • Artista a împlinit 24 de ani
Andreea BLD a făcut turul noii case. Locuința a costat 250.000 de euro și are două etaje
Showbiz intern • ieri la 23:39
Andreea BLD a făcut turul noii case. Locuința a costat 250.000 de euro și are două etaje
  • Andreea BLD a făcut turul casei
  • Influencerița a plătit 250.000 de euro pentru o locuință cu două etaje
Revedere emoționantă între Dani Oțil și familia. Gabriela Prisăcariu și fiul lor au zburat spre Malta
Showbiz intern • ieri la 22:57
Revedere emoționantă între Dani Oțil și familia. Gabriela Prisăcariu și fiul lor au zburat spre Malta
  • Dani Oțil și-a revăzut soția și fiul
  • Gabriela Prisăcariu și fiul lor au zburat spre Malta
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Scotea niște sunete mai ne-ok". Ultimele clipe din viaţa lui Octav, asistentul medical găsit mort la serviciu
recomandare pe observatornews.ro
"Scotea niște sunete mai ne-ok". Ultimele clipe din viaţa lui Octav, asistentul medical găsit mort la serviciu
Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?
recomandare pe observatornews.ro
Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?
Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?
recomandare pe observatornews.ro
Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?
Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
recomandare pe as.ro
Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Romania TV
Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni
Accident grav la OMV, pe Valea Oltului. Un camion a lovit o pompă, în benzinărie: S-a scurs combustibil, traficul e blocat
recomandare pe antena3.ro
Accident grav la OMV, pe Valea Oltului. Un camion a lovit o pompă, în benzinărie: S-a scurs combustibil, traficul e blocat
Șoc în SUA. Trump a sugerat ca Iranul să fie lăsat să distrugă Los Angeles și San Diego: „E un preț foarte mic de plătit”
recomandare pe antena3.ro
Șoc în SUA. Trump a sugerat ca Iranul să fie lăsat să distrugă Los Angeles și San Diego: „E un preț foarte mic de plătit”
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamente, terenuri și depozite bancare declarate
recomandare pe antena3.ro
Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamente, terenuri și depozite bancare declarate
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
recomandare pe Jurnalul.ro
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
Close