Regele Mihai împlinește 96 de ani! Ultimele INFORMAȚII despre starea de sănătate a Majestății Sale

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe Discover

O biografie marcată de momente critice

Biografia Regelui Mihai I al României ar putea servi, oricând, drept scenariu de film. Mihai a venit pe lume ca descendent al celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei. Bunicii pe linie paternă sunt Regii României, iar pe linie maternă sunt Regii Greciei. În ascendența sa se numără familiile regale britanică, rusă și habsburgică, strămoși direcți ai săi fiind Regina Victoria a Marii Britanii, Țarii Nicolae I și Alexandru al II-lea ai Rusiei, împărați ai Imperiului Habsburgic, Regi ai Prusiei, ai Portugaliei, etc.
Tatăl său renunță în 1925 la Tron, preferând să rămână în Franța, alături de Elena Lupescu. Regele Ferdinand, cu inima frântă de acțiunile fiului său și cu sănătatea șubrezită, convoacă un Consiliu de Coroană în care îl exclude pe Carol din Familia Regală și îl desemnează ca moștenitor al Coroanei pe Principele Mihai. În 20 iulie 1927, Regele Ferdinand trece la cele veșnice. Peste câteva ore, micul principe Mihai, care nu avea încă șase ani împliniți, întreabă: „Pot să mă mai joc puțin de-a indienii?”. Întrebarea era adresată unui domn cu barbă căruntă - primul ministru Brătianu - care venise să îl ia la Parlament. „Acum nu, Majestatea Voastră”, îi răspunde acesta. „De ce îmi spuneți Majestatea Voastră? Mi-au schimbat numele?”. „Majestatea Voastră, acum sunteți Rege și, cu ajutorul nostru, veți conduce România până la 18 ani. După aceea veți fi Rege singur, și veți conduce România după voia Majestății Voastre”, i se explică.
În 1930, în contextul crizei economice, Carol se întoarce în țară. Își înlătură fiul de la tron cu sprijinul partidelor politice, care îi cer să renunțe la relația cu Elena Lupescu. Este încoronat ca rege, iar Mihai este desemnat moștenitor al Tronului, primind titlul de Mare Voievod de Alba-Iulia.
În noaptea de 5 septembrie 1940, Carol se ceartă cu generalul Ion Antonescu, venit la palat să îi ceară abdicarea. Mihai, acum în vârstă de aprope 19 ani, este ținut treaz de tatăl său aproape toată noaptea. Se culcă spre dimineață, dar este trezit după câteva ore de un telefon. „Majestatea Voastră, la ora 10 trebuie să fiți în Sala Tronului pentru a depune jurământul de Rege”.
Scrisoarea EMOȚIONANTĂ A Principesei Margareta
Iar apoi, lucrurile s-au înrăutățit pentru cel devenit de două ori Rege al României. Forțat să abdice, pleacă în exil, fără să își uite însă îndatoririle. Iar Principesa Margareta, acum 15 ani, a făcut, probabil,. cel mai frumos rezumat al vieții petrecute în exil de cel care a fost Regele României și care, astăzi, împlinește 96 de ani.

”Când aveam nouă ani, am scris o compunere pe care am lăsat‑o la şcoală sau am pus-o undeva, în pod. Dacă cineva mi-ar spune azi s‑o scriu din nou, compunerea ar arăta aşa:
Există un om pe lumea aceasta a cărui prezenţă mă face să mă simt ocrotită, un om care se află întotdeauna acolo, lângă tine.
Am acasă o fotografie cu mine copil, aşezată pe o maşină veche de tuns iarba. Şedeam pe maşina cu care omul acesta tăia iarba şi mă simţeam în siguranţă.
În fiecare seară, înainte de a adormi, el venea să spună, cu surorile mele şi cu mine, Tatăl Nostru. Când aveam patru ani, el mi-a dat textul rugăciunii copiat la maşina lui de scris. Aceasta este o pagină pe care nu am pierdut-o niciodată.
La cei şapte ani ai mei, când venea să mă ia de la şcoală, stăteam pe scaunul din faţă al maşinii Volkswagen broscuţă şi eram foarte mândră că am dreptul la acel loc. Mă uitam pe furiş la el cum conducea şi mă gândeam ce frumos şi fermecător era, cu ochelarii de soare şi cu profilul lui perfect. Eram foarte mândră. La semafor mă uitam pe fereastră la oamenii din alte maşini să văd dacă îl remarcau şi eram sigură că nici ei nu văzuseră un bărbat atât de frumos.
Am zburat la vârsta de zece ani într-un avion pe care el îl pilota şi a fost destul de ciudat să fiu acolo, în aer, înconjurată de nori şi de zgomotul motoarelor; mă uitam în jos, spre pământ, şi puteam să văd maşinile şi copacii, lacul, câmpurile şi şoselele. El nu spunea nimic, dar la un moment dat am văzut la distanţă un alt avion. Deodată, a spus: «Dacă aş începe acum aterizarea, din cauza liniei de zbor ne-am ciocni cu celălalt avion. Asta îmi spun instrumentele mele de zbor». M-a privit amuzat, să vadă ce spun eu. Am tăcut şi m-am gândit că omul acesta e destul de puternic să rezolve orice problemă.
Când mă întorceam de la şcoală, la casa veche din Versoix, el citea mereu Herald Tribune după masa de seară, dezlega rebusuri, asculta muzică clasică, înainte ca nesuferitele de televizoare să intre în viaţa noastră. Serile noastre în familie erau plăcute şi confortabile.
Când am devenit adolescentă, m‑a învăţat să conduc maşina, folosind pentru aceasta jeepul său. A fost foarte răbdător şi nu m‑a făcut să mă simt nervoasă sau neîndemânatică. El a fost dintotdeauna foarte calm, şi a fost bun şi înţelegător cu fiecare.
Dacă ceva se strica, el ştia să repare, mai ales lucrurile mecanice şi electrice. A fost minunat pentru mine când am avut prima maşină! Nu aveam nevoie să merg niciodată la garaj.
Am descoperit că acest om are talent artistic; el a fost un pasionat pianist (e aşa de păcat că nu a continuat!), iubeşte muzica clasică, este un talentat fotograf şi îi place să călătorească şi să imortalizeze peisajele noi. Când eram mici şi veneau la noi copii de la şcoală, el scotea un proiector special şi ne arăta desene animate cu ciocănitoarea Woody, răţoiul Donald și Mickey Mouse. De aceea serbările noastre de acasă erau vestite la şcoală şi fiecare se întrecea să fie invitat în casa noastră.
Amintiri unice sunt serile în care înregistra, în fiecare an, mesajul pentru Europa Liberă, care se transmitea în România în seara de Anul Nou. Noi toate trebuia să fim liniştite în timpul înregistrării, de fapt, trebuia să stăm în altă cameră, ca să nu‑l deranjăm. Ascultam cu încordare cuvintele şi cadenţa limbajului. Eram de fiecare dată impresionate şi înţelegeam că e vorba de ceva cu adevărat important.
Eram mic copil atunci când am înţeles că există o parte în acest om care nu ne aparţine nouă. Totul era legat de înregistrările radio din fiecare an: o latură misterioasă a existenţei sale, mai presus de viaţa personală. Acest sentiment devenea evident şi în orele în care el ne povestea despre o ţară nu prea îndepărtată pe care o iubea şi pe care o pierduse, când ne vorbea în limba acelei ţări, când ne arăta fotografiile acelui ţinut şi ne punea să ascultăm muzica acelor meleaguri. La început ne‑am întrebat cum poate cineva să piardă o ţară, cum se poate una ca asta ?! Dar ceea ce înţelegeam era că omul acesta era mai mult decât unul dintre membrii familiei noastre; în viaţa lui era o altă dimensiune, cumva deasupra noastră; era ceva diferit, important, nu ca o meserie sau o slujbă, ceva mult mai cuprinzător şi mai profund. Şi totuşi, acel ceva era, într‑un fel, şi o parte din noi. Sentimentul de apartenenţă a crescut odată cu noi şi ne‑a adus şi mai aproape de omul despre care vă vorbesc.
Această altă parte a lui îl făcea reţinut şi trist. Dar cum el e foarte echilibrat, reuşea să-şi învingă tristeţea. Persoana aceasta are ore metodic stabilite pentru orice, şi vorbele pe care le spune sunt bine gândite înainte. De aceea el face pe toată lumea să se simtă în siguranţă; niciodată nu e haos în jurul lui.
Acest om are un formidabil simţ al umorului şi poate spune glume foarte amuzante; simţul umorului ne‑a folosit lui şi nouă ca medicament, atunci când venea tristeţea.
Persoana aceasta e incoruptibilă, nu l-am putut minţi niciodată. De exemplu, nu m-am putut preface că sunt bolnavă, ca să nu merg la şcoală.
Omul acesta a avut tot soiul de profesii pentru a‑şi întreţine familia: a crescut găini, a condus maşini, a făcut tâmplărie, a fost agent de bursă, pilot de încercare şi producător de echipament electronic. Am descoperit că a purtat o incredibilă corespondenţă cu tot felul de oameni din toate colţurile lumii, despre ţara lui, despre jeepurile lui, despre fotografii, maşini, avioane şi chestiuni mecanice. Auzeam cu toţii cum bătea literele la maşina lui de scris, în noapte, în timp ce ne cuprindea somnul. Era un sunet aşa de liniştitor!
Acest om a devenit Rege la vârsta de cinci ani şi continuă să fie. El a fost născut să reprezinte, să iubească şi să muncească pentru o ţară şi şi‑a îndeplinit menirea în fiecare secundă a vieţii lui, chiar şi atunci când ţara era departe de el şi interzisă lui.
A stat singur împreună cu armata lui în faţa naziştilor şi a schimbat destinul unui continent la 23 august 1944, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, când a întors armele de partea aliaţilor, în cel de‑al Doilea Război Mondial. Apoi, el singur a durat ani de încăpăţânată rezistenţă în faţa comuniştilor care, în cele din urmă, l‑au forţat cu ţevi de puşcă şi cu tancuri să‑şi părăsească ţara.
Dar acest om a supravieţuit duşmanilor lui şi chiar copiilor duşmanilor lui.
Omul acesta a fost întotdeauna acolo, lângă mine. El este dintotdeauna alături de tine.
Şi omul acesta este tatăl meu”, a scris Principesa Margareta.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.