Homepage » Actualitate » Sfânta Maria Mică, tradiții, superstiții și obiceiuri. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

Sfânta Maria Mică, tradiții, superstiții și obiceiuri. Ce ai voie și ce nu ai voie să faci

Publicat pe 06.09.2014 la 12:40 Actualizat pe 06.09.2014 la 12:59

Sfânta Maria Mică(sau Nașterea Maicii Domnului) se sărbătorește în fiecare an pe 8 septembrie, fiind una dintre cele mai mari sărbători ale religiei Ortodoxe cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții.

Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie, şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. De Nașterea Maicii Domnului credincioşii merg la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

Fecioara Maria s-a născut în familia sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc.

Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Tradiţii, superstiții şi obiceiuri

De Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meșteresc și nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că femeile care își doresc un copil trebuie să se roage la Maica Domnului pentru că vor fi ascultate și Dumnezeu le va da un copil așa cum le-a dat lui Ioachim și Ana.

Sărbătoarea Sfânta Maria Mică reprezintă granița dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrărilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp se instalează.

Nașterea Maicii Domnului este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ.

Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

De Sfânta Maria Mică nu este voie să aprinzi focul. Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Potrivit tradiţiei, de Nașterea Maicii Domnului se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.

CITEȘTE ȘI:

Obiceiuri, tradiţii și superstiții de ”Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”

Tradiţii de Sfântul Andrei! Află ce se întâmplă dacă îţi ascunzi sub pernă un fir de busuioc

A.M.M

În articolul
Ce ai voie și ce nu ai voie să faci de Sfânta Maria Mică. Vezi tradițiile și obiceiurile sărbătorii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
O cunoscută vedetă TV a fost ucisă! Cum s-a produs incidentul
Showbiz international • la 15:52
O cunoscută vedetă TV a fost ucisă! Cum s-a produs incidentul
  • O vedetă TV a fost împușcată mortal
  • Cum s-a produs incidentul și despre cine este vorba
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Maria Vigheciu. Influencerița a început să meargă din nou și la terapie
Showbiz intern • la 15:49
Cu ce probleme de sănătate se confruntă Maria Vigheciu. Influencerița a început să meargă din nou și la terapie
  • Cu ce probleme de sănătate Maria Vigheciu
  • Influencerița a început să meargă din nou la terapie
Visul american are gust românesc! Trei români au dus tradițiile de acasă peste Ocean: “Am deschis firma în garaj”
Emisiuni TV • la 15:07
Visul american are gust românesc! Trei români au dus tradițiile de acasă peste Ocean: “Am deschis firma în garaj”
  • Românii care au dus gustul românesc peste Ocean
  • Și-au prezentat povestea la Vis românesc - Succes internațional
Imagini incendiare cu Veronica și Radu de la Mireasa! Cei doi s-au sărutat cu foc
Emisiuni TV • la 15:07
Imagini incendiare cu Veronica și Radu de la Mireasa! Cei doi s-au sărutat cu foc
  • Veronica și Radu de la Mireasa, apropieri fără precedent
  • S-au sărutat în văzul tuturor
  • În ce stadiu se află relația lor în prezent
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cine sunt tinerii morţi în accidentul din Mihăeşti. Tânărul de 25 de ani a intrat pe contrasens într-o curbă
recomandare pe observatornews.ro

De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
recomandare pe as.ro
De unde primeşte Ion Ţiriac anual până la 40 de milioane de euro: „Îi merge foarte bine”
Primele imagini din penthouse-ul Andreei Popescu după ce l-a amenajat. Cum au reacționat copiii când și-au văzut camerele. Dormitorul ei este wooow! / GALERIE FOTO
Romania TV
Primele imagini din penthouse-ul Andreei Popescu după ce l-a amenajat. Cum au reacționat copiii când și-au văzut camerele. Dormitorul ei este wooow! / GALERIE FOTO
Este vestea ZILEI! Ministra și-a dat DEMISIA!
Romania TV
Este vestea ZILEI! Ministra și-a dat DEMISIA!
Daniel Oprea, nutriționist al lotului național de culturism, fost campion balcanic și prezentator TV, a murit la 52 de ani
recomandare pe antena3.ro
Daniel Oprea, nutriționist al lotului național de culturism, fost campion balcanic și prezentator TV, a murit la 52 de ani
Impozit pe locuință dublu pentru cei care își închid balconul sau îl unesc cu sufrageria fără autorizație
recomandare pe antena3.ro
Impozit pe locuință dublu pentru cei care își închid balconul sau îl unesc cu sufrageria fără autorizație
Indemnizație lunară de 3.170 de lei pentru tineri de până în 26 de ani. Cine o poate solicita și ce acte sunt necesare
recomandare pe antena3.ro
Indemnizație lunară de 3.170 de lei pentru tineri de până în 26 de ani. Cine o poate solicita și ce acte sunt necesare
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
recomandare pe Jurnalul.ro
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
recomandare pe a1.ro
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
Close