Două noi cutremure în România. Seismele s-au produs la distanţă mică unul de celălalt
Publicat pe 15.02.2020 la 08:58 Actualizat pe 18.02.2020 la 15:59
Două noi cutremure au avut loc în România, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Seismele s-au produs în zona seismică Vrancea-Buzău, dar şi într-o zonă mai puţin obişnuită, Oltenia, Gorj.
Două noi cutremure au avut loc în România, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Seismele s-au produs în zona seismică Vrancea-Buzău, dar şi într-o zonă mai puţin obişnuită, Oltenia, Gorj.
Primul seism a fost cel care s-a produs în Oltenia, la ora 01.40. Acesta a înregistrat o magnitudine de 2,2 şi a avut loc la o adâncime de 7 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 85km SV de Sibiu, 115km N de Craiova, 132km NV de Pitesti, 164km S de Cluj-Napoca, 170km E de Timisoara, 183km V de Brasov, 183km SE de Arad, 216km V de Ploiesti, 222km SE de Oradea, 231km E de Belgrade.
Cel de-al doilea seism s-a produs la aproximativ două ore distanţă, la 03.29, în zona seismică Vrancea-Buzău. Cutremurul a avut magnitudinea 2,6 şi s-a produs la o adâncime de 118 kilometri.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 70km E de Brasov, 82km NE de Ploiesti, 111km S de Bacau, 121km V de Braila, 121km V de Galati, 134km N de Bucuresti, 153km NE de Pitesti, 184km E de Sibiu, 192km SV de Iasi, 199km N de Ruse.
7 cutremure, în urmă cu două zile
Seismele din noaptea de vineri spre sâmbătă au loc la doar două zile după o serie de nu mai puţin de şapte seisme. Cinci dintre acestea au avut loc în zona Moldova, Vaslui, iar celelalte două s-au produs în zona seismică Vrancea-Buzău. Magnitudinea seismelor din Moldova nu a depăşit 3,3, în timp ce celelalte două au înregistrat 3,4, respectiv 3,5.
Cel mai puternic cutremur din 2020 a avut loc în noaptea de 31 ianuarie, atunci când s-a produs un seism cu magnitudinea de 5,2.