Homepage » Actualitate » Stiri interne » Scandal penal între o trupă celebră şi un impresar de top! Acuzaţii grave

Scandal penal între o trupă celebră şi un impresar de top! Acuzaţii grave

De Narcis Voica.
Publicat pe 15.01.2019 la 23:50 Actualizat pe 15.01.2019 la 23:54

Unul dintre cei mai cunoscuţi impresari este acuzat de fapte grave şi, recent, a fost trimis în faţa judecătorilor într-un dosar în care ar putea primi până la trei ani de puşcărie.

Unul dintre cei mai cunoscuţi impresari este acuzat de fapte grave şi, recent, a fost trimis în faţa judecătorilor într-un dosar în care ar putea primi până la trei ani de puşcărie.

Scandalul dintre membrii trupei "Haiducii" şi impresarul Radu Baron capătă aspecte penale. Dacă până acum se războiau prin tribunale pe marca amintită, în dosare civile, recent, impresarul Radu Baron a căpătat statutul de inculpat într-un proces care i-ar putea afecta definitiv cariera. "Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Baron Răduţ privind obiectul procedurii de cameră preliminară. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la 27.07.2018 în dosarul penal nr. 1172/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc privind pe inculpatul Baron Răduţ, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, faptă prev. si ped. de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei", au dispus, recent, magistraţii.

Scandal penal între o trupă celebră şi un impresar de top! Acuzaţii grave

La finele anului 2016, oamenii legii au descins la sediile firmelor lui Radu Baron, după ce a fost începută o urmărire penală împotriva impresarului. Toate astea, după ce poliţiştii au primit mai multe plângeri din partea unor artişti. Membrii formaţiei Haiducii - Marian Niculae, Cătălin Vieru şi Cristian Caloeanu (foto jos) - l-au reclamat pe Radu Baron, care le programase un concert cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului în Parcul Civic al oraşului Mărăşeşti, judeţul Vrancea, pe motiv că impresarul a înlocuit trupa cu alţi trei artişti, fără a avea acordul lor sau al Primăriei Oraşului Mărăşeşti. Astfel, potrivit, actelor depuse la dosar, se pare că Radu Baron ar fi prejudiciat Primăria Oraşului Mărăşeşti, localitate în care formaţia Haiducii ar fi trebuit să cânte pe 1 iunie, cu 800 de euro.

Scandal penal între o trupă celebră şi un impresar de top! Acuzaţii grave

Tot în judeţul Vrancea, Baron a avut un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. A reuşit să scape el, după ce procurorii au decis să renunţe la acuzaţii. "Admite cererea de confirmare a ordonanţei de renunţare la urmărirea penală nr. 210/P/2017 din data de 02.02.2018, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, faţă de suspectul Baron Răduţ, cercetat pentru infracţiunile de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Confirmă ordonanţa menţionată mai sus şi constată legalitatea şi temeinicia acesteia. Cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cauză vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă", au decis magistraţii.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook! Avem și Instagram.

În articolul
Scandal penal între o trupă celebră şi un impresar de top! Acuzaţii grave
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Reacția lui Gabi Bădălău, după ce Claudia Pătrășcanu a mers la poarta casei pentru a-și vedea fiul. A lansat acuzații și la adresa fostei soacre
Showbiz intern • la 08:33
Reacția lui Gabi Bădălău, după ce Claudia Pătrășcanu a mers la poarta casei pentru a-și vedea fiul. A lansat acuzații și la adresa fostei soacre
  • Reacția lui Gabi Bădălău, după ce Claudia Pătrășcanu a mers să își vadă fiul
  • Afaceristul a lansat acuzații și la adresa fostei soacre
Andreea Popescu a explicat de ce nu a renunțat la numele fostului soț! Motivul pentru care încă o cheamă „Cojoc”: „Fraților...”
Showbiz intern • la 08:28
Andreea Popescu a explicat de ce nu a renunțat la numele fostului soț! Motivul pentru care încă o cheamă „Cojoc”: „Fraților...”
  • De ce încă o cheamă „Cojoc” pe Andreea Popescu
  • Influencerița a explicat totul
Valentin Butnaru a făcut declarații despre nuntă și copil!! Ce a transmis prezentatorul TV
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Valentin Butnaru a făcut declarații despre nuntă și copil!! Ce a transmis prezentatorul TV
  • Valentin Butnaru, despre nuntă și copil
  • Declarațiile prezentatorului TV
Familia lui Gabi Stângău va schimba crucea funerară, pe care scrie și numele văduvei violonistului: ”Se rezolvă repede”
Showbiz intern • ieri la 23:44
Familia lui Gabi Stângău va schimba crucea funerară, pe care scrie și numele văduvei violonistului: ”Se rezolvă repede”
  • Monumentul funerar al lui Gabi Stângău ar urma să fie modificat
  • Familia își dorește să îl aducă acasă
VEZI MAI MULT
Recomandări
De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
recomandare pe observatornews.ro
De la 27 la doar 6 grade în 24 de ore. Orașul din România unde temperaturile se prăbușesc cu 21 de grade
Compania care le dă o zi liberă angajaţilor în ziua lansării GTA 6. Şi Armata promite ceva asemănător
recomandare pe observatornews.ro
Compania care le dă o zi liberă angajaţilor în ziua lansării GTA 6. Şi Armata promite ceva asemănător
Răsturnare de situaţie în cazul şoferului român de TIR, acuzat că a provocat primul carambol din Bulgaria
recomandare pe observatornews.ro
Răsturnare de situaţie în cazul şoferului român de TIR, acuzat că a provocat primul carambol din Bulgaria
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Visul spulberat al celor 203 "pasageri pe viață" de pe vasul de croazieră Odyssey. Unii plătiseră 600.000 de $, acum nu mai au nimic
recomandare pe antena3.ro
Visul spulberat al celor 203 "pasageri pe viață" de pe vasul de croazieră Odyssey. Unii plătiseră 600.000 de $, acum nu mai au nimic
Dentistul i-a scos unei femei dinții, iar apoi i-a spus că nu-i poate continua tratamentul. Situații disperate și absurde în Afganistan
recomandare pe antena3.ro
Dentistul i-a scos unei femei dinții, iar apoi i-a spus că nu-i poate continua tratamentul. Situații disperate și absurde în Afganistan
Bărbatul care are o meserie veche de 2.000 de ani, pe cale de dispariție, spune că nu mai face față cererilor
recomandare pe antena3.ro
Bărbatul care are o meserie veche de 2.000 de ani, pe cale de dispariție, spune că nu mai face față cererilor
Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
recomandare pe Jurnalul.ro
Platforma CNAS de 100 de milioane de euro nu funcționează, dar Horațiu Moldovan vrea programări digitale pentru toți pacienții, în trei luni
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro
Cine a câștigat Asia Express 2026. Gabi Torje și Alin Alexuc au primit trofeul sezonului 9, Drumul Mătăsii
Close