Școlile rămân închise până după Paște. Anunțul Ministrului Educației
Publicat pe 15.03.2020 la 23:47 Actualizat pe 16.03.2020 la 00:05
Școlile vor rămâne închise pe toată perioada în care este instalată starea de urgență, respectiv până după Paște, a anunțat duminică seară ministrul Educației, Monica Anisie.
Școlile vor rămâne închise pe toată perioada în care este instalată starea de urgență, respectiv până după Paște, a anunțat duminică seară ministrul Educației, Monica Anisie.
Școlile din România vor fi închise cel puțin până pe 21 aprilie, având în vedere că Paștele ortodox pică, în acest an, pe 19 aprilie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, în urmă cu puțin timp, în contextul în care Klaus Iohannis va decreta luni stare de urgență.
„Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență școlile or să fie închise. În perioada asta este clar că o să avem școlile închise. Până după Paște școlile sunt închise”, a declarat Monica Anisie, conform hotnews.ro.
Anterior, a fost anunțat că școlile vor fi închise doar pentru o săptămână. Iată, însă, că instaurarea stării de urgență prelungește perioada în care elevii vor sta acasă. Sunt însă vești bune pentru părinți, pentru care a fost promulgată, zilele trecute o lege care le permite să aibă grijă de copiii lor, în condițiile în care nu au unde să îi ducă.
Luni va fi decretată stare de urgență
Sâmbătă, Klaus Iohannis a anunțat că va decreta stare de urgență. Acest lucru înseamnă că Guvernul va avea acces mai rapid și mai eficient la fonduri pentru obținerea de resurse necesare combaterii crizei, dar și o serie de alte măsuri care urmează să fie anunțate în decretul semnat de Președinte și contrasemnat de Prim-Ministru.