Lăsatul Secului. Cele mai importante tradiții și superstiții înainte de Postul Paștelui
Începe Lăsatul Secului, ziua care anunță intrarea în cel mai dur și lung post al anului, anume Postul Paștelui. Românii vor fi nevoiți să respecte mai multe obiceiuri și să țină cont de superstițiile din popor care au o mare legătură cu celebra tradiție a creștinilor.
- Începe Lăsatul Secului
- Urmează cel mai lung post, cel al Paștelui
- Cele mai importante tradiții înainte se sărbătoarea creștină
Începerea celui mai mare post din an, cel al Sfintelor Paști, este precedat de sărbătoarea Lăsării Secului, fiind vorba de ultima zi în care se mai poate mânca „de dulce”, adică brânzeturi, lactate, ouă și carne.
Postul Paștelui este cel mai lung și mai dur dintre cele patru ținute de-a lungul anului, fiind, însă precedat de alte două mari sărbători ce anunță intrarea în perioada de abstinență. Este vorba despre Duminica Înfricoșătoarei Judecăți și de Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Aceste sărbători au loc în zile de duminică, la fel ca Paștele, dar și ca Lăsatul Secului.
În unele zone ale țării, Lăsatul Secului se manifestă diferit, unii celebrând această sărbătoare ca de Revelion. În popor, în ziua de duminică se adună la masă toată familia, unde se mănâncă din toate bucatele, fiind ultima zi în care se mai permite consumul produselor „de dulce”.
Începe Lăsatul Secului, sărăbtoarea dinaintea intrării în Postul Paștelui
În zonele rurale, tinerii se adunau la șezători, iar fetele aduceau gogoși și plăcinte proaspete, pregătindu-se de ultima „petrecere” dinainte de Paști. În Muntenia, rudele se vizitau între ele, își cereau iertare unii de la alții, pentru a intra împăcați în Postul Mare și se sărutau mâinile celor mai în vârstă.
În Maramureș se chiuia și se cânta, versurile finale sunând astfel „cele bune să se-adune, cele rele să se spele”, iar chiar înainte de miezul nopții, fiecare membru participant la masă mânca un ou, spunând „oușor, oușor, să-mi fie postul mai ușor”.
Lăsatul Secului mai anunță și încheierea iernii, fiind situat între solstițiul de iarnă și echinocțiul de primăvară. În unele zone, la petrecerea organizată înainte de începerea postului, se aprindea un foc mare, pe un deal înalt, ce simboliza reușita luminii împotriva întunericului.