(P) Ce rost mai are terapia dacă știu deja ce o să-mi spună psihologul?
Publicat pe 14.07.2025 la 15:26 Actualizat pe 14.07.2025 la 15:26
Întrebarea asta nu e doar firească, ci și frecventă. Mulți oameni ajung să o pună în gând, mai ales după câteva ședințe. La prima vedere, pare logic: dacă am anticipat deja ce urmează, de ce să mai merg? Și totuși, în profunzime, lucrurile nu sunt atât de simple.
- 3 momente când "știam deja" se transformă în ceva nou
- Terapia și senzația de "am mai vorbit despre asta"
Terapia nu e despre răspunsuri, ci despre proces
Să știi ce ți-ar spune psihologul nu înseamnă că ai trăit conștient ceea ce ți-ai spus singur. Nu e vorba doar despre conținutul ideii, ci despre cum se mișcă ea înăuntrul tău. Una e să știi că e bine "să te iubești pe tine", și alta să poți face asta într-o zi grea. Terapia nu oferă rețete, ci oglindiri.
De ce ai impresia că știi deja totul
Ai citit cărți, ai urmărit podcasturi, ai vorbit cu prietenii. Poate ai chiar un limbaj terapeutic bine pus la punct. Dar conștientizarea nu înseamnă automat și transformare. În terapie, lucrurile capătă altă adâncime, altă claritate, tocmai pentru că sunt retrăite, nu doar analizate.
Cum funcționează prezența activă a unui terapeut
Un psiholog nu îți spune ceva ca să te impresioneze. Ci pentru a te ajuta să îți auzi tu însuți gândurile într-un spațiu fără judecată. De multe ori, răspunsurile știute se schimbă în funcție de cum sunt rostite. Iar când sunt rostite în fața unui om care ascultă cu adevărat, efectul e diferit.
3 momente când "știam deja" se transformă în ceva nou
- Atunci când te auzi spunând un lucru și simți în corp o reacție neașteptată.
- Când o afirmație banală declanșează o amintire profund uitată.
- În clipa în care un gând vechi capătă un sens nou, doar pentru că l-ai rostit fără frică.
Adevărul spus de tine, în prezența cuiva care nu te contrazice și nu te consolează rapid, prinde rădăcină. Și asta nu se întâmplă în monologul intern sau în conversații ocazionale.
De ce repetiția e necesară, chiar dacă ți se pare redundantă
Terapia nu e spectacol, nu e show cu replici inteligente. De mai multe ori e tăcere. O tăcere în care lucrurile nespuse încep să iasă la suprafață. De aceea, în ședințele aparent repetitive, se produce ceva esențial: sedimentarea.
Terapia și senzația de "am mai vorbit despre asta"
În viață, ai discutat despre durerea ta cu mulți. Poate chiar ai spus-o de zeci de ori. Dar în terapie, o singură propoziție, rostită în momentul potrivit, poate schimba tot cadrul. Așa cum un vers dintr-un cântec vechi capătă altă intensitate când îl asculți după o despărțire, așa și o idee cunoscută prinde altă forță când e trăită, nu doar gândită.
Nu e despre ce știi, ci despre ce trăiești în timpul ședinței
Ideile bune nu sunt suficiente. Ele trebuie trăite, metabolizate, integrate. Aici intervin psihologi care nu-ți oferă soluții rapide, ci spațiu pentru claritate și profunzime. Și chiar dacă sună simplu, asta e una dintre cele mai greu de obținut stări.
Știi deja ce-ți va spune, dar nu știi cum te vei simți când o auzi din nou
Adevărul e că nu mergem la terapie pentru noutăți intelectuale. Mergem pentru că avem nevoie ca cineva să fie acolo în timp ce rostim un adevăr, chiar dacă îl știm. E o diferență uriașă între a înțelege ceva și a-l simți. Iar sedințele de psihologie online pot crea acest spațiu de siguranță, chiar și în spatele unui ecran.
Terapia nu e despre a fi surprins de ce spune altcineva. E despre a fi surprins de ce scoți tu la lumină, când credeai că totul e clar.