Live acum Spynews TV (r)
Prime time 19:00/ Petrecem in familie (r)
Homepage » Monden » Showbiz intern » Ce spune Oase despre experiența culinară din ”Asia Express”: ”Mi se ridică pielea pe mine şi acum”

Ce spune Oase despre experiența culinară din ”Asia Express”: ”Mi se ridică pielea pe mine şi acum”

Publicat pe 15.04.2020 la 15:48 Actualizat pe 15.04.2020 la 15:48

Oase a fost un ajutor de nădejde în cel de-al treilea sezon ”Asia Express”. Fostul dansator a avut rolul de coprezentator și și-a făcut treaba cum nu se putea mai bine. 

Ce spune Oase despre experiența culinară din ”Asia Express”

Instagram

Oase a fost un ajutor de nădejde în cel de-al treilea sezon ”Asia Express”. Fostul dansator a avut rolul de coprezentator și și-a făcut treaba cum nu se putea mai bine.

Oase a participat și a doua oară la ”Asia Express, doar că de această dată în rolul de coprezentator, asta după ce a câștigat sezonul doi al emisiunii.

Dacă în rolul de concurent, vedeta a trecut prin multe probe de foc, ei bine, și rolul de coprezentator l-a supus la câte încercări, mai ales atunci când vine vorba de mâncarea de peste hotare.

Pe lângă faptul că a muncit, dar s-a și plimbat și bucurat de experiențe noi și frumoase, Oase a trebuit să încerce și câteva preparate culinare specifice locului.

”Tot ce am văzut şi trăit în “Asia Express” este o binecuvântare. A fost şi din postura de concurent, dar şi din cea de coprezentator, două posturi foarte diferite, de altfel. În plus, abia acum am realizat ce înseamnă producţia acestui show, câţi oameni sunt în spate, ce desfăşurare de foarte sunt, e ceva ireal. Însă cred că din orice postură, acest show este poate cea mai tare experienţă posibilă. Dacă ştii la ce să te uiţi atent, ai foarte multe de învăţat. Şi de data aceasta, ca şi în sezonul în care am participat, m-am distrat teribil”, a spus Oase într-un interviu pentru Click.

Dacă unele i-au plăcut extrem de mult și a rămas uimit de ceea ce a mâncât, nu același lucru putem spune despre toate preparatele care au trecut prin mâinile lui Oase. În timpul emisiunii, coprezentatorul a fost greu încercat de delicatesă a zonei.

”Am încercat multe preparate tradiţionale, atât în Filipine, cât şi în Taiwan. Au fost destule tentaţii culinare în ambele ţări, deşi în Filipine mă săturasem de faptul că orice preparat era uşor dulceag, ei folosesc foarte mult zahăr când gătesc. Am avut şi ocazia, dar şi regretul instant să încerc balut, acel ou fertilizat de găină sau raţă care are în interior un embrion aproape dezvoltat. Mi se ridică pielea pe mine şi acum când mă gândesc. Nu aş mai repeta experienţa”, a mai dezvăluit simpaticul coprezentator.

În articolul
Ce spune Oase despre experiența culinară din ”Asia Express”: ”Mi se ridică pielea pe mine şi acum”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Fiica Cristinei Cioran a împlinit 4 ani! Cât de mare a crescut Ema: „Mulțumesc, Doamne” | FOTO
  • Fiica Cristinei Cioran a împlinit 4 ani!
  • Cât de mare a crescut Ema
Actualitate
Eclipsă de soare pe 2 august! Pământul va fi în întuneric timp de șase minute. De unde poți vedea fenomenul astrologic
  • Eclipsă de soare pe 2 august
  • Pământul va fi în întuneric timp de șase minute
  • De unde poți vedea fenomenul astrologic
Monden
Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant în memoria iubitului ei, Felix Baumgartner. Cât de mult suferă vedeta: “Sunt pierdută fără el”
  • Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant în memoria iubitului ei, Felix Baumgartner
  • Cât de mult suferă vedeta
Showbiz intern
Alexia Țalavutis și-a cumpărat casă! Care este prima mare provocare: „Sport extrem”
  • Alexia Țalavutis și-a cumpărat casă!
  • Care este prima mare provocare
Showbiz intern
Imagini cu Mihai și Cătălin Zmărăndescu după ce s-au împăcat. Cei doi nu și-au vorbit 7 ani: “Rezolvați problemele în ring” | FOTO
  • Imagini cu Mihai și Cătălin Zmărăndescu după ce s-au împăcat
  • Cei doi nu și-au vorbit 7 ani
Showbiz intern
Giovana și Sese de la Mireasa au aniversat trei ani de la cununia civilă! Imagini superbe cu câștigătorii sezonului 5 și cei doi copii | FOTO
  • Giovana și Sese de la Mireasa au aniversat trei ani de la cununia civilă
  • Câștigătorii sezonului 5, portret de familie alături de cei doi copii
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Căpitanul avionului Air India ar fi oprit alimentarea motoarelor. Ancheta îl vizează: Nu avem altă explicație
recomandare pe as.ro
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
Romania TV
Este gratuit pentru toţi românii. Anunţul momentului!
Romania TV
Simona Halep s-a tunat. Ce intervenție uriașă și-a făcut, după ce s-a retras din tenis. A apelat la medicul estetician / FOTO
recomandare pe antena3.ro
Ce bacşis a lăsat Jeff Bezos la hotelul de 5 stele de la Veneţia, după nunta anului cu Lauren Sanchez
recomandare pe antena3.ro
Crima din Mureș. Cea mai recentă fotografie a lui Emil Gânj, care e căutat de zece zile. Cum arată el acum
recomandare pe antena3.ro
Angajaţii din Guvern dezvăluie: Între 21.000 și 30.000 de lei costă în fiecare lună doar deplasarea unui demnitar
recomandare pe playtech.ro
Vreme extremă în următoarele ore. ANM anunță ploi puternice, vijelii și grindină. Harta zonelor vizate
recomandare pe playtech.ro
Andreea Marin, certată de fiica sa la TV! Prezentatorul a crezut că nu aude bine: 'Să se calmeze!'
recomandare pe redactia.ro
Cine e Albert NBN, trapperul cu 6 clase care a înjurat România la Beach, Please. Concertul său a scandalizat întreaga țară
recomandare pe redactia.ro
Cine este tânăra ucisă de fostul iubit după ce i-a incendiat casa. Victima a fost rapită și în februarie de ucigaș
recomandare pe Ciao.ro
A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
recomandare pe bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
recomandare pe bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
recomandare pe dailybusiness.ro
Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă
recomandare pe dailybusiness.ro
Justin Timberlake a ajuns azi în România pentru concertul de la Electric Castle. Este însoțit de soția lui, Jessica Biel
recomandare pe Jurnalul.ro
România a pierdut jumătate de miliard de euro de când a interzis vânătoarea. Atacurile urșilor s-au înmulțit
recomandare pe a1.ro
EXCLUSIV. Imagini de la castingul Insula Iubirii sezonul 9 pe care nu le vezi la televizor. Descoperă totul pe AntenaPLAY