Homepage » Actualitate » Trenuri anulate, drumuri închise, ambulanţe blocate din cauza vremii!

Trenuri anulate, drumuri închise, ambulanţe blocate din cauza vremii!

Publicat pe 19.01.2017 la 09:15 Actualizat pe 19.01.2017 la 09:30

Condiţiile meteo nefavorabile fac în continuare probleme celor care aleg să călătorească cu trenul, drumurile sunt închise, iar ambulanţele sunt puse în dificultate. CFR călători a anunţat, în această dimineaţă, anularea a 30 de trenuri.

Trenuri anulate, drumuri închise, ambulanţe blocate din cauza vremii!

Foto simbol Sursa: hepta

Condiţiile meteo nefavorabile fac în continuare probleme celor care aleg să călătorească cu trenul. Cfr călători a anunţat, în această dimineaţă, anularea a 30 de trenuri.

UPDATE 9:27! O ambulanţă a rămas blocată în această dimineaţă în zăpadă şi a avut nevoie de un utilaj de deszăpezire pentru a ajunge la bolnav și a-l prelua.

"Joi dimineața a fost solicitată ambulanța în satul Tirișneag din comuna Văleni, pentru un pacient în vârstă de 78 de ani, care acuza dureri abdominale. Pentru a ajunge la pacient ambulanța s-a deplasat pe un dum județean pe care se circulă în condiții de iarnă cât și pe un drum comunal și a fost însoțită de un buldoexcavator de la SVSU Văleni. Acum pacientul a fost preluat de ambulanță și va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean de Urgențe Slatina", a declarat Alin Băsășteanu, conform agerpres.ro.

UPDATE 9:20! Câteva drumuri naţionale sunt închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza vântului care spulberă zăpada pe partea carosabilă, rămâne închis un singur tronson de drum național, DN5B Giurgiu – Ghimpaţi (în județul Giurgiu).

Restricție de tonaj (de 7,5 tone) este instituită pe două drumuri naționale:

DN3 Cobadin - Ostrov, în județul Constanța
DN41 Daia (Giurgiu) – Oltenița (Călărași).

Conform informaţiilor primite de la secţiile regionale de poliţie transporturi, din cauza vântului puternic sunt oprite manevrele în porturile de la Marea Neagră, iar navigația pe Dunăre este suspendată, pe o perioadă nedeterminată, între kilometrii fluviali 175 (Brăila) și 1075 (Baziaș, județul Caraș-Severin). "

Mai multe trenuri au fost anulate din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

"Pe unele rute secundare din sudul si sud estul tarii se circulă doar cu locomotive Diesel, motiv pentru care unele trenuri pot înregistra întârzieri. PRIORITATEA noastră este aceea de a asigura oamenilor un transport fără riscuri și de a realiza legături între marile orașe, pe magistrale.
Ne CEREM SCUZE pentru neplăcerile pe care le aveti din cauza întârzierilor / disfuncționalităților apărute.

Din cele 1300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia de a ANULA aproximativ 5% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.", au anunţat cei de la CFR călători.

Cât despre pasagerii care au bilet li se vor restitui banii, iar în legătură cu acest aspect, CFR călători a explicat cum se va proceda.

"RESTITUIRE contravaloare bilete, renunțare la călătorie:
Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate şi vor să renunţe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
", a fost anunţul celor de la Cfr Călători.

AICI aveţi lista cu trenurile anulate!

D.S.

În articolul
Trenuri anulate, drumuri închise, ambulanţe blocate din cauza vremii!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum arată cartierul în care s-a mutat Marilu Dobrescu. Ce îi place cel mai mult influenceriței
Showbiz intern • la 20:21
Cum arată cartierul în care s-a mutat Marilu Dobrescu. Ce îi place cel mai mult influenceriței
  • Cum arată cartierul din Australia unde s-a mutat Marilu Dobrescu
  • Influencerița este recunoscătoare că locuiește acolo
Prima reacție a sectei ”Dumnezeu Mama”, după scandal! Cum arată interiorul clădirii unde activează
Stiri interne • la 20:19
Prima reacție a sectei ”Dumnezeu Mama”, după scandal! Cum arată interiorul clădirii unde activează
  • Ce spun membrii grupării "God Mother"
  • Mărturisiri halucinante
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
Stiri interne • la 19:41
Scene incredibile în Capitală! Tânăr, surprins încercând să se arunce în fața mașinilor! CAV de la Survivor a intervenit imediat
  • Un tânăr încerca să se arunce în fața mașinilor
  • Cum a intervenit CAV
Meteorologii, avertisment dur. Unde se vor înregistra 50 de grade Celsius. Vor fi cele mai fierbinți zile din istorie
Meteo • la 19:38
Meteorologii, avertisment dur. Unde se vor înregistra 50 de grade Celsius. Vor fi cele mai fierbinți zile din istorie
  • Se anunță cele mai fierbinți zile din istorie
  • Unde se vor înregistra 50 de grade Celsius
VEZI MAI MULT
Recomandări
El este adolescentul care a căzut de pe podeţ în Suceava. Mirel ar fi împlinit 18 ani peste 2 săptămâni
recomandare pe observatornews.ro
El este adolescentul care a căzut de pe podeţ în Suceava. Mirel ar fi împlinit 18 ani peste 2 săptămâni
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
recomandare pe as.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Ce semnificație are numărul de pe bentița purtată de Lamine Yamal în finala cu Argentina de la Cupa Mondială 2026
Romania TV
Ce semnificație are numărul de pe bentița purtată de Lamine Yamal în finala cu Argentina de la Cupa Mondială 2026
Ea e cea mai bătrână persoană din țară. Noja Paladia tocmai a împlinit 111 ani. Toată viața a fost activă și niciodată nu a consumat carne și prăjituri din comerț: Dacă va vrea Dumnezeu, ne vedem și anul viitor!

Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
recomandare pe antena3.ro
Scene incredibile la Lungulețu. Un mire e bătut la nuntă și vine la secție. Șeful de post e beat și cheamă interlopii să-l bată din nou
Un român n-a mai fost lăsat să urce în avion, la Frankfurt, pentru că a făcut gluma care nu se face niciodată într-un aeroport
recomandare pe antena3.ro
Un român n-a mai fost lăsat să urce în avion, la Frankfurt, pentru că a făcut gluma care nu se face niciodată într-un aeroport
Un bărbat care a început să planteze copaci acum 40 de ani pe un teren arid a crescut între timp o pădure de 52 ha, plină de animale
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat care a început să planteze copaci acum 40 de ani pe un teren arid a crescut între timp o pădure de 52 ha, plină de animale
Când intră pensiile pe card în luna august 2026. Datele pentru plata prin bancă și prin Poșta Română
recomandare pe playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna august 2026. Datele pentru plata prin bancă și prin Poșta Română
UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Ce vor fi obligate companiile să facă cu ele
recomandare pe playtech.ro
UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Ce vor fi obligate companiile să facă cu ele
Doliu în familia lui Miraj Tzunami! Fiica artistului și-a luat rămas-bun printr-un mesaj dureros
recomandare pe redactia.ro
Doliu în familia lui Miraj Tzunami! Fiica artistului și-a luat rămas-bun printr-un mesaj dureros
Cod roșu de vreme severă! A fost emis mesaj Ro-Alert în România
recomandare pe redactia.ro
Cod roșu de vreme severă! A fost emis mesaj Ro-Alert în România
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
recomandare pe bzi.ro
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
recomandare pe bzi.ro
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
recomandare pe dailybusiness.ro
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Val de greve în Italia: românii aflați în vacanță riscă zboruri anulate și întârzieri masive de transport
recomandare pe Jurnalul.ro
Val de greve în Italia: românii aflați în vacanță riscă zboruri anulate și întârzieri masive de transport
Cât a plătit Marian Godină pentru o „gustare pescărească” la malul mării. A crezut că ospătarul i-a făcut o farsă
recomandare pe a1.ro
Cât a plătit Marian Godină pentru o „gustare pescărească” la malul mării. A crezut că ospătarul i-a făcut o farsă
Close