Homepage » Monden » A dat-o de tot uitării? Ce a făcut Franco, la scurt timp după despărţirea de Carmen

A dat-o de tot uitării? Ce a făcut Franco, la scurt timp după despărţirea de Carmen

Publicat pe 25.11.2014 la 17:56 Actualizat pe 25.11.2014 la 18:14

După ce au luptat împotriva propriilor familii, pentru a putea fi împreună, Carmen şi Franco s-au despărţit şi fiecare a trecut peste povestea lor de dragoste de parcă nici nu ar fi avut loc.

În timp ce Carmen s-a întors în sânul familiei sale, Franco s-a retras în compania grupului său de prieteni, cu care a ieşit să petreacă, asemenea unor adevăraţi burlaci.

Franco a ieşit la un restaurant în compania băieţilor, cu atât mai mult cu cât fostul iubit al lui Carmen îşi sărbătorea şi ziua de naştere, dar şi schimbarea prefixului vârstei sale.

Carmen nu a fost prezentă la aniversarea celor 20 de ani ai fostului ei iubit, semn că motivul care a stat la baza despărţirii lor a fost unul destul de serios, iar între ei nu a mai rămas loc nici măcar de bună ziua.

Pe parcursul serii, Franco şi-a făcut fotografii în compania prietenilor săi şi a adoptat o atitudine degajată. El a avut grijă să le mulţumească şi prietenilor virtuali, care i-au transmis câte o urare de bine, prin intermediul reţelei de socializare.

A.M.

Foto: facebook

Citeste si:

Prima imagine cu fiica lui Adi Minune după despărţirea de Franco! Cum se distrează Carmen acasă la părinţi

Împreună la bine şi la rău! Carmen Minune şi Franco sunt puşi la grea încercare

În articolul
A dat-o de tot uitării? Ce a făcut Franco, la scurt timp după despărţirea de Carmen
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Oana Roman a depus plângere la poliție. De ce s-a văzut nevoită să apeleze la oamenii legii
Showbiz intern • la 17:48
Oana Roman a depus plângere la poliție. De ce s-a văzut nevoită să apeleze la oamenii legii
  • Oana Roman a depus plângere la poliție
  • Ce a enervat-o la culme pe vedetă
Noi informații în cazul bebelușului român care a murit în Italia. Ar fi înghițit cocaină. Ce declarații șocante a făcut mama lui
Stiri internationale • la 17:32
Noi informații în cazul bebelușului român care a murit în Italia. Ar fi înghițit cocaină. Ce declarații șocante a făcut mama lui
  • Răsturnare de situație în cazul bebelușului român mort în Italia
  • Micuțul ar fi înghițit cocaină
  • Ce spune mama copilului
Cât de mult a slăbit soțul Larisei Udilă! Alexandru Ogică a dat jos kilograme bune
Showbiz intern • la 17:26
Cât de mult a slăbit soțul Larisei Udilă! Alexandru Ogică a dat jos kilograme bune
  • Cât a slăbit soțul Larisei Udilă
  • Influencerița se află și ea în proces de slăbire
Raluca de la Mireasa, mesaj subtil la adresa lui Ion Șaulescu, după ce a anunțat despărțirea. Tânăra știe exact ce vrea de la viitorul iubit
Showbiz intern • la 17:13
Raluca de la Mireasa, mesaj subtil la adresa lui Ion Șaulescu, după ce a anunțat despărțirea. Tânăra știe exact ce vrea de la viitorul iubit
  • Ion Șaulescu de la Mireasa a anunțat recent despărțirea de Raluca
  • Cei doi au mai fost separați și în trecut de mai multe ori
A murit fiica unei influencerițe celebre. Tânăra avea 23 de ani: "Copilaşul meu drag, de ce"
Showbiz international • la 17:01
A murit fiica unei influencerițe celebre. Tânăra avea 23 de ani: "Copilaşul meu drag, de ce"
  • Durere fără margini pentru o influenceriță de fitness
  • Fiica ei s-a stins din viață subit, la 23 de ani
Sorin Copilul de Aur a împlinit 36 de ani! Cum l-a surprins soția sa, Alina
Showbiz intern • la 16:56
Sorin Copilul de Aur a împlinit 36 de ani! Cum l-a surprins soția sa, Alina
  • Sorin Copilul de Aur a împlinit 36 de ani
  • Cum l-a surprins partenera sa de viață
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Filmul tragediei din Brăila: Dan şi Cătălina au murit nevinovați lăsând în urmă o fetiță de 6 ani
recomandare pe observatornews.ro
Filmul tragediei din Brăila: Dan şi Cătălina au murit nevinovați lăsând în urmă o fetiță de 6 ani
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Carmen de la Sălciua s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO
Romania TV

Carmen de la Sălciu s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Produsul căutat de români în aceste zile, la preț special la Lidl. Selecția este impresionantă, cel mai ieftin costă 12,99 lei
recomandare pe playtech.ro

Meseria de detectiv în România: oamenii nu își mai verifică partenerii, ci colegii de muncă. Ce salarii au și ce pregătire este necesară EXCLUSIV

ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro

Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
recomandare pe Jurnalul.ro
Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
Ce diferență de vârstă este între Sandra Izbașa și Răzvan Bănică de la Power Couple. Gimnasta este mai mare decât soțul ei
recomandare pe a1.ro

Close