A început SĂPTĂMÂNA PATIMILOR! Ce trebuie să faci în fiecare zi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe Discover

A început Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare. Acestea sunt ultime zile din Postul Paştilor, zilele în care creştinii retrăiesc tensiunea zguduitoare a clipelor de la sfârşitul vieţii pământeşti a Mântuitorului Iisus Hristos. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie specială. Iată ce trebuie să faci în fiecare zi!

Lunea cea mare

În această zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.

De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila – este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împărăteste peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrăneste cu pâine cerească.

Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului. Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-si arate puterea Sa de a pedepsi fată de om, ci fată de ceva care are o fire neînsufletită si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezată aici spre a îndemna la umilintă, după cum istoria lui Iosif a fost asezată spre a ne înfătisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseste în el odihnă, a doua zi, adică după viata aceasta de acum, îl usucă prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

Martea cea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice – parabola celor zece fecioare si parabola talantilor.

Când Domnul se suia la Ierusalim si se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi si aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească si de celelalte virtuti si mai ales de milostenie, prin care se vădeste strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeste întelepte căci împreună cu fecioria au avut si minunatul si îmbelsugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeste nebune pentru că, desi si ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeasi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieti au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeste somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul noptii; cele care au avut undelemn din belsug au intrat cu mirele la deschiderea usilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeiestii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talantilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit si să fim gata să iesim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că nestiută este ziua si ceasul sfârsitului vietii.

Dacă vom săvârsi o singură virtute, cea mai mare chiar, si nu ne vom îngriji de celelalte, si mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna vesnică, ci vom fi întorsi rusinati. Si într-adevăr nu-i lucru mai rusinos ca fecioria să fie biruită de bani.

Miercurea cea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat putin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim si era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El si a turnat pe capul Lui acel mir de mare pret. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru ca, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni si tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toti, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat si pe acela. Si într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: Spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani si Vânzarea si prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Si-a dezbrăcat hainele si El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se rusineze, iar celorlalti să le aducă aminte să nu umble după întâietăti: “Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor” (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârsitul mesei aduce vorbă si despre vânzarea Lui. După putin timp, luând pâinea a zis: “Luati mâncati”; la fel si paharul, zicând: “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceti întru pomenirea Mea” (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: “Întristat este sufletul meu până la moarte” (Matei 26, 38) si S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul si, luând câtiva soldati, a venit să-L prindă. A fost prins si dus la Ana, la Caiafa, si în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaste.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În aceasta zi, se pomenesc sfintele si mântuitoarele si înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeste Patimile Domnului: sfinte - pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfintilor, sfintenia însăsi; mântuitoare - pentru că ele sunt pretul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricosătoare – pentru că nu poate fi ceva mai înfricosător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârseste Liturghia pentru că însusi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. Se fac numai ceasurile împărătesti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viată si credinta tâlharului.

Seara săvârsim Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viată vesnică.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat si dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărtit prin moarte de trup si l-a dat în mâinile Tatălui. Si-a dat si propriul Său sânge, pret de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit si despărtirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în întelesul unei putreziri a trupului.

După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia.

M.M.