Homepage » Monden » A încercat să-şi acopere imperfecţiunile cu fond de ten, dar nu a reuşit! Cum arată Andra atunci când nu este pe sticlă

A încercat să-şi acopere imperfecţiunile cu fond de ten, dar nu a reuşit! Cum arată Andra atunci când nu este pe sticlă

Publicat pe 10.01.2016 la 14:25 Actualizat pe 10.01.2016 la 14:52

Andra este o femeie împlinită din toate punctele de vedere! Cântăreaţa are o carieră de succes şi doi copii care îi fac viaţa mai frumoasă, dar viaţa asta activă începe să îşi pună amprenta asupra ei.

Andra are un corp demn de invidiat, chiar dacă a născut de două ori. Cu toate acestea există o diferenţă clară între modul în care arată aranjată pentru scenă şi nearanjată

În imagine, Andra nu este machiată strident, iar cearcănele au ieşit la iveală. Probabil, vedeta era extenuată, iar din această cauză i s-au văzut imperfecţiunile.

Este mămica a doi copii. Despre naşterea Evei

PUBLICITATE

Andra a născut la o clinică privată din Bucureşti, pe 23 iulie 2015, în jurul orei 8, însoţită de soţul său. Paparazzii spynews.ro au surprins-o pe artistă zâmbitoare, machiată, coafată, dar emoţionată şi nerăbdătoare să intre în clinica privată, acolo unde, după aproape 3 ore, şi-a cunoscut fetiţa. Înainte de marele moment, Andra s-a lăsat fotografiată şi filmată şi a dezvăluit că nu a închis un ochi toată noaptea.

Prima naştere a fost cu mari emoţii

Andra a devenit mamă pentru prima dată pe 16 martie 2011, când a născut tot prin cezariană, un băieţel, pe nume David. Vedeta a născut la o maternitate privată in Bucureşti, iar băiatul a primit nota 10 la naştere, având 3,760 kg şi 54 cm.

A.B.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

Sărbătoare mare în familia Andrei: ”Nu mai pot, cât de dulce este, o mănânci toată, nu alta”

Andra, vacanţă la munte cu familia! Artista a dat în mintea copiilor. Ce a făcut când a ajuns pe pârtie

Andra, imagine de colecţie cu mama, tatăl şi toţi fraţii: "În familie"

În articolul
A încercat să-şi acopere imperfecţiunile cu fond de ten, dar nu a reuşit! Cum arată Andra atunci când nu este pe sticlă
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cristina Pucean a confirmat că a fost înșelată de Bogdan dela Ploiești! Cum l-a prins
Showbiz intern • ieri la 23:54
Cristina Pucean a confirmat că a fost înșelată de Bogdan dela Ploiești! Cum l-a prins
  • Cristina Pucean a vorbit pentru prima dată despre infidelitate
  • Ce s-a întâmplat între ea și Bogdan de la Ploiești
Crima care a îngrozit pe toată lumea! Părinții unei fetițe de 4 ani, acuzați că i-au ascuns moartea și au distrus rămășițele
Stiri internationale • ieri la 23:50
Crima care a îngrozit pe toată lumea! Părinții unei fetițe de 4 ani, acuzați că i-au ascuns moartea și au distrus rămășițele
  • O fetiță de 4 ani ar fi fost ucisă
  • Suspecții? Părinții micuței
Primul caz de Legionella în România. Ce se întâmplă la Metrorex după ce o angajată s-a îmbolnăvit
Stiri interne • ieri la 23:23
Primul caz de Legionella în România. Ce se întâmplă la Metrorex după ce o angajată s-a îmbolnăvit
  • Ce simptome are Legionella
  • O angajată Metrorex a fost infectată
Cum arată mormântul lui Memiș Selciuc. Se împlinește o lună de când a trecut la cele veșnice
Showbiz intern • ieri la 22:50
Cum arată mormântul lui Memiș Selciuc. Se împlinește o lună de când a trecut la cele veșnice
  • Cum arată acum mormântul lui Memiș Selciuc
  • Saxofonistul a fost înmormântat în Constanța
VEZI MAI MULT
Recomandări
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
recomandare pe observatornews.ro
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
recomandare pe as.ro
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Romania TV

Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
recomandare pe antena3.ro

O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii

Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară

România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
recomandare pe playtech.ro

Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
recomandare pe redactia.ro

Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro

Close