Homepage » Actualitate » A murit Suleyman Demirel, fost preşedinte turc

A murit Suleyman Demirel, fost preşedinte turc

Publicat pe 17.06.2015 la 08:20 Actualizat pe 17.06.2015 la 08:30

Fostul preşedinte turc Suleyman Demirel a murit, miercuri dimineaţă, la vârsta de 90 de ani, informează Mediafax. Anunţul a fost făcut de oficiali ai spitalului la care acesta se afla internat, iar ulterior, informaţia a fost răspândită de presa turcă.

Suleyman Demirel a fost premier în şapte rânduri din anii '60 şi până în anii '90 şi preşedinte în perioada 1993-2000. Fostul politician a decedat la Spitalul Guven, la Ankara, unde a fost internat în urma unei infecţii respiratorii.

Născut într-o familie de agricultori, în provincia Isparta, în noiembrie 1924, Demirel era inginer civil, potrivit unei biografii guvernamentale oficiale. El a ajuns prima dată la putere în urma alegerilor generale organizate la cinci după puciul din 1960, ca lider al Partidului Justiţiei (AP).

Cunoscut şi ca "Baba" sau "Tata" în rândul susţinătorilor săi agricultori din centrul Turciei, el s-a aflat la putere într-o perioadă de coaliţii instabile în această ţară membră NATO, o perioadă care a încetat după ce Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), fondat de către actualul preşedinte

Din 1965, Suleyman Demirel a guvernat Turcia timp de mai mult de 11 ani la conducerea a şapte guverne, el fiind al doilea prim-ministru cu o carieră atât de lungă după actualul preşedinte şi fost şef de executiv Recep Tayyip Erdogan. A exercitat funcţia de şef al statului între 1993 şi 2000.

A.M.

Foto: captura Youtube

Citeste si:

Anunţul făcut de Vladimir Putin, în urmă cu puţin timp. Începe războiul?

Un redactor-șef a fost condamnat la 21 de luni de închisoare pentru insultă la adresa preşedintelui

În articolul
A murit Suleyman Demirel, fost preşedinte turc
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cei mai stylish fotbaliști de la Cupa Mondială 2026. Cine sunt jucătorii care îmbină moda cu sportul
Campionatul Mondial 2026 • la 21:41
Cei mai stylish fotbaliști de la Cupa Mondială 2026. Cine sunt jucătorii care îmbină moda cu sportul
  • Jucători de fotbal pasionați de modă
  • Cum arată aparițiile care atrag de cele mai multe ori atenția
Ema Oprișan nu vrea să divorțeze de Răzvan Kovacs! Bruneta a izbucnit în lacrimi
Showbiz intern • la 21:03
Ema Oprișan nu vrea să divorțeze de Răzvan Kovacs! Bruneta a izbucnit în lacrimi
  • Ema Oprișan nu vrea să divorțeze
  • Ce a transmis bruneta
De ce nu i-a dezvăluit Paula lui Răzvan că a activat pe platforme pentru adulți. A încercat sau nu să își ascundă trecutul
Emisiuni TV • la 20:44
De ce nu i-a dezvăluit Paula lui Răzvan că a activat pe platforme pentru adulți. A încercat sau nu să își ascundă trecutul
  • Ce părere are Răzvan despre trecutul Paulei
  • Concurenta a declarat că nu vrea să ascundă nimic
Grasu XXL, mărturisiri dureroase despre divorț! Artistul nu și-a dorit să ajungă în acel punct: "Nimic nu a fost mai greu"
Showbiz intern • la 20:26
Grasu XXL, mărturisiri dureroase despre divorț! Artistul nu și-a dorit să ajungă în acel punct: "Nimic nu a fost mai greu"
  • Grasu XXL a vorbit despre divorț
  • Cât de greu i-a fost în acea perioadă
Rareș Cojoc, mesaj cu subînțeles: ”Minciunile nu țin mult”
Showbiz intern • la 20:15
Rareș Cojoc, mesaj cu subînțeles: ”Minciunile nu țin mult”
  • Rareș Cojoc a făcut o declarație explozivă
  • La ce s-a referit celebrul dansator
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
Showbiz intern • la 19:48
Fiica lui Sile Cămătaru, jignită în ultimul hal: “O găsim la vitrină…”. Cum a reacționat
  • Fiica lui Sile Cămătaru a fost jignită public
  • Cum a răspuns Sara
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close