Homepage » Actualitate » Accident rutier cu două victime, la Constanţa! A fost implicată şi o ambulanţă

Accident rutier cu două victime, la Constanţa! A fost implicată şi o ambulanţă

Publicat pe 29.07.2019 la 20:01 Actualizat pe 29.07.2019 la 22:20

Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în Constanţa, în care au fost implicate trei autovehicule, printre care şi o autospecială ce aparţine Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.

Accident rutier cu două victime, la Constanţa! A fost implicată şi o ambulanţă

Accident rutier cu două victime, la Constanţa! A fost implicată şi o ambulanţă

Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în Constanţa, în care au fost implicate trei autovehicule, printre care şi o autospecială ce aparţine Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, se afla la volanul autoturismului său, iar la intersecţia cu un drum fără prioritate, nu a ţinut cont de reguli. A intrat în intersecţie şi izbit un autoturism taxi, în care se aflau şoferul şi o pasageră. În urma impactului, taxiul a ricoşat într-o ambulanţă care transporta doi pacienţi, condusă de un bărbat de 64 de ani.

În urma accidentului, a rezultat rănirea şoferului din taxi, dar şi a pasagerei sale, însă starea loc este stabilă, în afara oricărui pericol. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

M.C.

În articolul
Accident rutier cu două victime, la Constanţa! A fost implicată şi o ambulanţă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ema Oprișan de la Insula iubirii, declarații despre despărțirea de fostul iubit. Ce a învățat din cele întâmplate
Showbiz intern • la 21:59
Ema Oprișan de la Insula iubirii, declarații despre despărțirea de fostul iubit. Ce a învățat din cele întâmplate
  • Ema Oprișan și iubitul ei s-au despărțit după câteva luni de relație
  • Ce a învățat bruneta după separarea de Răzvan Popescu
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, foc și pară în Asia Express! Ce i-a nemulțumit, deși s-au calificat la jocul de amuletă: „De ce să nu le dăm pe față?”
Emisiuni TV • la 21:45
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, foc și pară în Asia Express! Ce i-a nemulțumit, deși s-au calificat la jocul de amuletă: „De ce să nu le dăm pe față?”
  • Valerie Lungu și Alex Gîlcă, supărați în Asia Express
  • Ce au declarat
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Showbiz intern • la 21:20
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
  • Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit
  • Cei doi se pregătesc să devină părinți
De ce te trezești obosit, deși dormi opt ore pe noapte. Ce se întâmplă, de fapt, în organism și care sunt cauzele
Beauty & Lifestyle • la 21:08
De ce te trezești obosit, deși dormi opt ore pe noapte. Ce se întâmplă, de fapt, în organism și care sunt cauzele
  • De ce te trezești obsoit, deși ai dormit suficient
  • Ce spun experții
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Cea mai mare reducere  din ultimii ani" la apartamente. Cât costă la ofertă unul de 217.000 euro
recomandare pe observatornews.ro

5.000 de lei salariul după liceu şi dublu în câţiva ani. Sunt mai multe joburi decât absolvenţi

SURSE: Care sunt magazinele din România atacate de hackeri. Alimentele din frigidere, distruse

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
EXCLUSIV. Imagini necenzurate de la paranghelia PSD de la Timişoara
Romania TV

Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!

Un inginer a cumpărat-o cu 100 de lire și a ținut televizorul pe ea 16 ani. După moartea lui, „comoda” s-a vândut cu 7,31 milioane de €
recomandare pe antena3.ro

„Mi-am luat casă de vacanță în Toscana”. Șeful CJ Călărași închide telefonul când este întrebat despre "La Gabellina Iliuță"

În 2019, un electrician a salvat un ursuleț care avea 2 kg. Acum, ursul are 150 kg și încă mai încearcă să se urce la el în brațe

Cât se țin geamurile deschise când aerisim iarna. Regula minutelor care te scapă de mucegai fără să pierzi căldura
recomandare pe Jurnalul.ro
Cât se țin geamurile deschise când aerisim iarna. Regula minutelor care te scapă de mucegai fără să pierzi căldura
Gabi Torje, mesaj după ediția Asia Express de aseară. Ce a transmis despre relația cu Alin Alexuc: „Împreună sau separați?”
recomandare pe a1.ro

Close