Homepage » Monden » Adela Popescu, probleme cu sarcina chiar înainte de naştere! "Respir ca o bătrânică astmatică"

Adela Popescu, probleme cu sarcina chiar înainte de naştere! "Respir ca o bătrânică astmatică"

Publicat pe 22.05.2016 la 21:00 Actualizat pe 22.05.2016 la 21:21

Radu Vâlcan şi Adela Popescu se pregătesc să devină părinţi şi abia aşteaptă momentul, însă, până atunci au de suportat câteva probleme serioase.

Adela Popescu, probleme cu sarcina chiar înainte de naştere! "Respir ca o bătrânică astmatică"

Sursă foto: Facebook

Radu Vâlcan şi Adela Popescu se pregătesc să devină părinţi şi abia aşteaptă momentul, însă, până atunci au de suportat câteva probleme serioase.

Adela Popescu se apropie de naştere şi asta îi ocupă tot timpul şi mai ales gândurile. Viitoarea mămică a postat pe blogul său o serie de gânduri pe care numai în termenul limită le poate avea. Ulterior, pe ultima sută de metri, au început şi diverse greutăţi care se simt serios în rutina ei zilnică.

"Dorind să nasc natural, sorocul poate veni în orice moment. Așadar, am hotărât să nu mai plec cu mașina mai departe de centura Bucureștiului, Radu să nu mai guste niciun pic de alcool, eu să am mani și pedi pregătite tot timpul, serialul „The good wife” terminat, casă primenită, Ciu deparazitat, salcia tunsă, terasa spălată, pătuțul montat.
Da, da, ați auzit bine. Abia am montat pătuțul. Fără saltea, păturică, protecții, masă de schimbat, cădiță, pompă, sterilizator. Căci, vă spun sincer, listele pentru bebe, aceste biblii prenatale, mi-au dat coșmaruri nopți la rând. Dumnezeule, chiar e nevoie de atât de multe lucruri? Și pentru că nu am știut cu ce să începem, ori cu forfecuță cu bont, ori cu umidicatorul de cameră, nu am mai luat nimic! 😁
Dar să nu înțelegeți că nu sunt informată. Am „rupt” forumurile și mi-am format o părere proprie despre fiecare lucrușor în parte. Știu ce landou îmi doresc, scaun, păturică, scoică, scutec, cremă, ulei.
Dar nu știu, sincer, ce așteptăm. Probabil să plec spre maternitate și, cât nasc eu, Radu să dea fugă la cumpărături, dar operațiunea să se termine suficient de repede cât să aibă timp să se întoarcă și să declare copilul. Spun copilul, căci marea noastră dragoste nu are încă un nume. Adică nu suntem hotărâți, lista e lungă spre imensă. 🙂
Așadar, lipsa saltelei este un fleac pe lângă problemele de identitate pe care le întâmpinăm.
Revenind la lucrurile miraculoase din viață noastră, bebelușul se mișcă foarte mult, practic îmi mișcă burtă (căsuță) după bunul lui plac, mă trimite la baie atât de des încât mai bine m-aș mută acolo, îl face pe tatăl lui să cheltuie bănuți buni pe cireșe zilnic și a cam început să mă trezească în fiecare dimineață la 7:00 fără drept de apel.
Mă rog, și ar mai fi câteva detalii insignifiante…mă doare nițel spatele, respir că o bătrânică astmatică, noaptea mă întorc de pe o parte pe altă cam că un rinocer când se scărpina în ciulini, încap deja în boxerii lui Radu, nu mă mai încape absolut niciun hanorac, sacou sau bluză ce se închide în față"
, a scris viitoarea mămică pe blogul său.

Adela Popescu formează un cuplu cu Radu Vâlcan, prezentatorul emisiunii "Insula Iubirii", ce va fi difuzată în curând, la Antena 1. Cei doi s-au căsătorit în 2015, iar la câteva luni de la nuntă au anunţat că vor deveni părinţi.

A.C.

În articolul
Adela Popescu, probleme cu sarcina chiar înainte de naştere! "Respir ca o bătrânică astmatică"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii a dezvăluit ce relație are, de fapt, cu Narcis Bujor: ”Nu a existat niciun conflict”
Showbiz intern • la 22:53
Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii a dezvăluit ce relație are, de fapt, cu Narcis Bujor: ”Nu a existat niciun conflict”
  • Eduard Vlădescu a clarificat lucrurile
  • Ispita a vorbit despre Narcis Bujor
Claudia Pătrășcanu a criticat-o pe sora lui Gabi Bădălău, în conflictul pentru fiul cel mic: ”Vă jucați cu mintea acestui copil”
Showbiz intern • la 22:18
Claudia Pătrășcanu a criticat-o pe sora lui Gabi Bădălău, în conflictul pentru fiul cel mic: ”Vă jucați cu mintea acestui copil”
  • Claudia Pătrășcanu a făcut noi acuzații
  • Ce a revoltat-o pe artistă
Fosta ispită Maria Ilioiu a dezvăluit ce a surprins-o la Insula Iubirii, sezonul 10: ”Rar mi-a fost dat să văd”
Showbiz intern • la 21:43
Fosta ispită Maria Ilioiu a dezvăluit ce a surprins-o la Insula Iubirii, sezonul 10: ”Rar mi-a fost dat să văd”
  • Maria Ilioiu a vorbit despre Insula Iubirii, sezonul 10
  • Ce a surprins-o pe fosta ispită
Ce alimente de post pot înlocui carnea și lactatele. Idei pentru mesele din următoarele 40 de zile
Actualitate • la 21:14
Ce alimente de post pot înlocui carnea și lactatele. Idei pentru mesele din următoarele 40 de zile
  • Postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie
  • Cu ce alimente poți înlocui produsele de origine animală
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Romania TV
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
recomandare pe antena3.ro
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
recomandare pe antena3.ro
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
Close