Homepage » Monden » Admiratoarele vor fi în delir! Liviu Vârciu este, din nou, singur! Vezi de ce s-a rupt lanţul de iubire!

Admiratoarele vor fi în delir! Liviu Vârciu este, din nou, singur! Vezi de ce s-a rupt lanţul de iubire!

Publicat pe 31.01.2015 la 23:59 Actualizat pe 01.02.2015 la 00:07

Până nu demult, Liviu Vârciu declara cu mâna pe inimă că în viaţa lui a apărut o tânără domnişoară, de numai 21 de ani, care l-a făcut să simtă ce n-a mai simţit demult: fiori. Numai că, diferenţa de vârstă, poate, şi-a spus cuvântul şi povestea de iubire s-a încheiat înainte de a începe. „N-a fost să fie!”

În urmă cu 2 săptămâni, paparazzii Spynews l-au surprins pe Vârciu în compania unei tinere brunete, a cărei identinate n-o ştiam, la momentul respectiv. Cei doi au mers împreună la film, alături de alţi prieteni ai artistului şi păreau foarte fericiţi unul lângă celălalt, iar faptul că le-o prezentase, deja, apropiaţilor, ne-a făcut să credem că nu este ceva pasager. E drept că, nu era prima femeie care apărea în compania lui Liviu, de-a lungul timpului, numai că, de data asta, tânăra ne-a atras atenţia mai mult. Aşa că, l-am contactat pe Vârciu şi mare ne-a fost uimirea când am aflat că, da, există o poveste.

Admiratoarele vor fi în delir! Liviu Vârciu este, din nou, singur! Vezi de ce s-a rupt lanţul de iubire!

„Mi-e dragă rău copila asta. Ne știm de o săptămână și are acel ceva ce niciuna, care a fost până la ea, nu a avut. Nu pot să spun că am fiori, că la vârsta mea, n-am cum să mai simt fiorii, sunt bătrân, da pot să spun că are acel ceva care mie-mi trebuie. O să vedem ce va fi, eu îmi doresc să mă îndrăgostesc”, a declarat Vârciu în urmă cu aproape 2 săptămâni.

Admiratoarele vor fi în delir! Liviu Vârciu este, din nou, singur! Vezi de ce s-a rupt lanţul de iubire!

Tânăra, pe nume Simona, a reuşit, în doar câteva zile, ce altele n-au putut în luni. Şi anume, să-i trezească interesul lui Liviu atât de tare, încât să-şi dorească mai mult. Şi, şi-a dorit, numai că, din păcate, totul s-a terminat înainte de a începe. Diferenţa de vârstă, poate, şi-a spus cuvântul, sau, nepotrivirea, pur şi simplu. Nu ştim. Adevăratele motive, le ştiu doar ei. „Ce relaţie? Am fost împreună 2 zile. N-a fost să fie”, a declarat Liviu Vârciu.

Citeşte şi:

Liviu Vârciu nu se mai ascunde! Totul despre noua femeie din viaţa lui! Declaraţii exclusive!

VIDEO / Liviu Vârciu are o nouă iubită! E brunetă, apetisantă şi a scos-o deja în lume! Cum arată noua cucerire

În articolul
Admiratoarele vor fi în delir! Liviu Vârciu este, din nou, singur! Vezi de ce s-a rupt lanţul de iubire!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
S-a aflat cauza decesului fostei iubite a lui Justin Bieber! De ce a murit, de fapt, Sahara Ray
Showbiz international • ieri la 23:54
S-a aflat cauza decesului fostei iubite a lui Justin Bieber! De ce a murit, de fapt, Sahara Ray
  • De ce a murit fosta iubită a lui Justin Bieber
  • S-a aflat cauza decesului Saharei Ray
Simona Gherghe, soțul și copiii lor au plecat în vacanță. Ce destinație au ales
Showbiz intern • ieri la 23:40
Simona Gherghe, soțul și copiii lor au plecat în vacanță. Ce destinație au ales
  • Simona Gherghe, în vacanță cu familia
  • Ce destinație au ales
Ion Dichiseanu ar fi împlinit 93 de ani. Mesajul emoționant transmis de fiica sa: „Te port în tot ceea ce sunt”
Showbiz intern • ieri la 23:36
Ion Dichiseanu ar fi împlinit 93 de ani. Mesajul emoționant transmis de fiica sa: „Te port în tot ceea ce sunt”
  • Ioana Dichiseanu, omagiu emoționant adus tatălui său, Ion Dichiseanu
  • Regretatul actor ar fi împlinit 93 de ani
Tensiuni între Ana Maria Mocanu, Loredana Chivu și Mirela Retegan, în Asia Express: „Am pierdut în fața doamnei raggaeton...”
Emisiuni TV • ieri la 23:04
Tensiuni între Ana Maria Mocanu, Loredana Chivu și Mirela Retegan, în Asia Express: „Am pierdut în fața doamnei raggaeton...”
  • Ana Maria Mocanu, Loredana Chivu și Mirela Retegan, ceartă de proporții în Asia Express
  • De la ce a pornit totul
VEZI MAI MULT
Recomandări
Afacerea adusă de un român din străinătate. A observat că noile blocuri nu mai au boxe sau debarale
recomandare pe observatornews.ro

Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile

Modelul Sahara Ray a murit la 34 de ani, la câteva luni după ce a născut. Era cunoscută pentru relația cu Justin Bieber
recomandare pe antena3.ro

Gheorghe Mărmureanu: „Viitorul mare cutremur va fi cu efecte puternice în Moldova toată, Focșani, Muntenia și Dobrogea”

Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație

Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Doliu în lumea modei! Sahara Ray, fosta iubită a lui Justin Bieber, a murit la doar 34 de ani, la câteva luni după ce a născut
recomandare pe a1.ro

Close