Homepage » Actualitate » Află legenda peşterii în care intri, dar nu mai ieşi!

Află legenda peşterii în care intri, dar nu mai ieşi!

Publicat pe 01.11.2013 la 17:40 Actualizat pe 01.11.2013 la 17:40

La doar câţiva kilometri de Mangalia, se află una dintre cele mai misterioase peşteri din lume.

Peştera Limanu, care se întinde pe o suprafată de peste 4.000 de metri, are o istorie fascinantă. Cu o aură misterioasă, peştera Limanu a stârnit interesul speologilor datorită istoriei care dăinuie asupra sa. Istoricii susțin că în timpul ocupației romane, atunci când Marcus Licinus Crassus a venit cu armata sa pentru a cuceri Dobrogea, numeroși oameni s-au adăpostit aici. Limanu ascunde o lume incredibilă, în urma unei cercetări făcute în anii '70 au fost scoase la lumina zilei numeroase vase ceramice care au aparținut dacilor, romanilor, dar și grecilor. Au mai fost descoperite și diverse desene rupestre, care înfățișează figuri de oameni, animale, cât și numeroase simboluri. Localnicii susţin că peştera este un loc sacru, care este păzit şi azi de Zalmoxis. Se spune că "paznicul" peșterii încearcă să-i ademenească pe profani pentru a pătrunde în spațiul său mistic, după care să-i sacrifice pentru eternitate.

Foto: Antena 3

Citeşte şi:

Drama familiei Gabor! Spynews.ro vă prezintă filmul tragediei! / Foto

În articolul
Află legenda peşterii în care intri, dar nu mai ieşi!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mircea de la Mireasa, mesaj emoționant după ce a fost eliminat. Fostul concurent și-a revăzut fetița
Showbiz intern • la 15:17
Mircea de la Mireasa, mesaj emoționant după ce a fost eliminat. Fostul concurent și-a revăzut fetița
  • Mircea de la Mireasa a fost eliminat în gala de vineri
  • Fostul concurent și-a revăzut fiica
Anne-Mary și Radu de la Mireasa s-au despărțit! Primele declarații ale celor doi concurenți
Emisiuni TV • la 14:56
Anne-Mary și Radu de la Mireasa s-au despărțit! Primele declarații ale celor doi concurenți
  • Anne-Mary și Radu de la Mireasa s-au despărțit
  • Ce l-a determinat pe concurent să ia această decizie
Irina Fodor a împlinit 38 de ani. Ce declarație de dragoste i-a făcut Răzvan Fodor
Showbiz intern • la 14:34
Irina Fodor a împlinit 38 de ani. Ce declarație de dragoste i-a făcut Răzvan Fodor
  • Irina Fodor și-a sărbătorit duminică ziua de naștere
  • Prezentatoarea a împlinit 38 de ani
Scandal uriaș între Anne și Veronica de la Mireasa. De la ce a pornit totul: "Babă bătrână"
Emisiuni TV • la 14:32
Scandal uriaș între Anne și Veronica de la Mireasa. De la ce a pornit totul: "Babă bătrână"
  • A izbucnit scandalul între Anne și Veronica de la Mireasa
  • De la ce a pornit totul
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cu 350 de euro pe lună trăiește ca o regină. Țara care atrage străinii în căutarea unei vieți mai ieftine
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV

Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional

Nicușor Dan, în haină de camuflaj, la o bază aeriană NATO din Finlanda. „România își dorește să aprofundeze această cooperare”
recomandare pe antena3.ro

În 1982, Israelul a eliberat 28 de măgari în deșert. După 44 de ani, a apărut o oază în unul dintre cele mai aride locuri de pe Terra

Se schimbă Codul rutier: Șoferii care ocupă locurile pentru încărcarea mașinilor electrice ar putea primi amenzi de peste 1.000 de lei

În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
recomandare pe Jurnalul.ro
În plină criză a spitalelor, Bolojan mărește salariile în firma lui Fritz
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close