Homepage » Actualitate » Alertă la Penitenciarul Jilava! Meme Stoica i-a băgat pe toţi în sperieţi! Nu a mai făcut aşa niciodată!

Alertă la Penitenciarul Jilava! Meme Stoica i-a băgat pe toţi în sperieţi! Nu a mai făcut aşa niciodată!

Publicat pe 11.02.2016 la 23:59 Actualizat pe 11.02.2016 la 23:57

Condamnarea pe care a primit-o în „Dosarul Transferurilor”, trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, l-a distrus efectiv pe Mihai Stoica. Fostul manager al Stelei trece tot mai greu peste situaţia în care află, ba chiar a ajuns să recurgă la un gest extrem.

Dacă până acum, vizitele prietenilor şi ale familiei l-au făcut pe fostul manager al Stelei să suporte mai uşor şederea în spatele gratiilor, dar acum nimic nu pare să îl mai scoată din starea de depresie în care a căzut, din nou.
După ce a şi-a ispăşit mai mult de jumătate din pedeapsă, Mihai Stoica spera din tot sufletul că va primi din partea comisiei de eliberare condiţionată un verdict pozitiv şi va putea părăsi celula Penitenciarului Jilava, dar acest lucru nu s-a întâmplat, chiar dacă purtarea lui a fost una de excepţie în spatele gratiilor.

Alertă la Penitenciarul Jilava! Meme Stoica i-a băgat pe toţi în sperieţi! Nu a mai făcut aşa niciodată!
Cum aşteptările pe care le avea în urma înfăţişării în faţa comisiei i-au fost înşelate, fostul manager al Stelei a recurs la un gest extrem, care i-a speriat atât pe colegii de celulă, cât şi pe angajaţii penitenciarului. Mihai Stoica a intrat pur şi simplu în refuz de hrană, semn că starea de depresie pe care o avea s-a accentuat, ba mai mult, nici măcar nu mai vede o calea de a o depăşi.

Alertă la Penitenciarul Jilava! Meme Stoica i-a băgat pe toţi în sperieţi! Nu a mai făcut aşa niciodată!
Mihai Stoica a fost condamnat pe data de 4 martie 2014 în „Dosarul Transferurilor”, alături de alte şapte nume mari ale fotbalului românesc: George Copos, Gheorghe Popescu, Cristian Borcea, Ioan Becali, Victor Becali, Jean Pădureanu şi Gheorghe Nețoiu.

Citeşte şi:

VIDEO / Ziua cea mare! Meme Stoica află azi dacă o să fie eliberat

Meme Stoica o să o ia razna când o să o vadă în halul ăsta. Transformarea şoc a Teodorei

Imagini fierbinţi cu fiica lui Meme Stoica. Teodora s-a pozat fără lenjerie intimă

În articolul
Alertă la Penitenciarul Jilava! Meme Stoica i-a băgat pe toţi în sperieţi! Nu a mai făcut aşa niciodată!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, gesturi suspecte față de Frankie. De ce îl acuză ispita că e fals
Emisiuni TV • la 22:17
Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, gesturi suspecte față de Frankie. De ce îl acuză ispita că e fals
  • Frankie susține că Ionuț Mocăniță a încercat să se apropie de ea
  • Ce gesturi l-ar fi dat de gol
Horoscop 13 septembrie 2026. Trei zodii care au parte de schimbări în dragoste. O persoană din trecut poate reveni în viața lor
Horoscop zilnic • la 22:01
Horoscop 13 septembrie 2026. Trei zodii care au parte de schimbări în dragoste. O persoană din trecut poate reveni în viața lor
  • Ce spun astrele despre tine
  • Horoscopul zilei de 13 septembrie
Decizie definitivă pentru soția lui Nuțu Cămătaru. Claudia „Brazilianca” a pierdut procesul pentru terenurile din Snagov
Stiri interne • la 22:00
Decizie definitivă pentru soția lui Nuțu Cămătaru. Claudia „Brazilianca” a pierdut procesul pentru terenurile din Snagov
  • Soția lui Nuțu Cămătaru a pierdut definitiv procesul cu autoritățile din Ilfov
  • Claudia „Brazilianca” ceruse retrocedarea unor terenuri moștenite de un bărbat
  • Judecătorii au stabilit că femeia nu a dovedit că ar avea dreptul de reprezentant
Ispita de la Insula Iubirii le transmite un mesaj femeilor care îi scriu. Eduard Vlădescu: «Abordez eu ce-mi place»
Showbiz intern • la 22:00
Ispita de la Insula Iubirii le transmite un mesaj femeilor care îi scriu. Eduard Vlădescu: «Abordez eu ce-mi place»
  • Eduard Vlădescu, ispita de la Insula Iubirii
  • Mesaj pentru admiratoare
  • Ce fel de domnișoare îl atrag
VEZI MAI MULT
Recomandări
Avantajele şi dezavantajele unui credit în euro, în comparaţie cu unul în lei
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Romania TV

Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO

În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
recomandare pe antena3.ro

Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează

Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși

Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close