Homepage » Actualitate » Alertă meteo! Un nou cod a fost emis! Iată zonele vizate

Alertă meteo! Un nou cod a fost emis! Iată zonele vizate

Publicat pe 03.07.2014 la 10:07 Actualizat pe 03.07.2014 la 10:26

Vremea rămâne în continuare capricioasă. După câteva zile în care soarele s-a arătat pe cer, ploile revin în mare parte din ţară.

Vara nu este dispusă să se instaleze încă în adevăratul sens al cuvântului. Ploile revin, însă nu pentru multă vreme. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de joi până vineri dimineaţă, la ora 06.00.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în estul şi sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Moldovei şi a Munteniei, precum şi în zona de munte.

Cantităţile de apă vor fi însemnate şi vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Vor avea loc descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, intensificări ale vântului şi pe arii restrânse, căderi de grindină.

A.C.

Foto: Antena 3

Citeşte şi:

Leo de la Strehaia, foc şi pară pentru că Loredana vinde maşina de la el! "O să cer revocarea donaţiei"

Îţi mai aminteşti de fetele de la Bambi? Iată cu ce se ocupă acum

În articolul
Alertă meteo! Un nou cod a fost emis! Iată zonele vizate
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Alertă în Saturn. Fragmente de dronă militară au fost găsite pe plajă. Turiștii au fost evacuați
Stiri interne • la 18:13
Alertă în Saturn. Fragmente de dronă militară au fost găsite pe plajă. Turiștii au fost evacuați
  • Turiștii de pe plajă din Saturn au fost evacuați
  • Au fost descoperite fragmente de dronă
Bianca Drăgușanu își face o nouă operație estetică. Ce vrea să îmbunătățească
Showbiz intern • la 17:52
Bianca Drăgușanu își face o nouă operație estetică. Ce vrea să îmbunătățească
  • Bianca Drăgușanu își face o nouă operație estetică
  • La ce intervenție apelează
1,4 milioane de lire sterline au fost confiscate de la Cristian Boureanu. Statul român a recuperat banii cu ajutorul autorităților britanice
Stiri interne • la 17:24
1,4 milioane de lire sterline au fost confiscate de la Cristian Boureanu. Statul român a recuperat banii cu ajutorul autorităților britanice
  • Marea Britanie a confiscat 1,4 milioane de lire sterline de la Cristian Boureanu
  • Măsura a fost cerută de statul român
La ce oră înoată David Popovici pentru o nouă medalie de aur. Ce adversari are
Sport • la 16:57
La ce oră înoată David Popovici pentru o nouă medalie de aur. Ce adversari are
  • David Popovici înoată pentru o nouă medalie de aur
  • Ce adversari are
VEZI MAI MULT
Recomandări
Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare
recomandare pe observatornews.ro

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
recomandare pe as.ro
„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Romania TV

Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA

Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
recomandare pe antena3.ro

S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor

Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”

Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
recomandare pe Jurnalul.ro
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
recomandare pe a1.ro

Close