Homepage » Monden » Am aflat adevăratul motiv pentru care Franco este singur!

Am aflat adevăratul motiv pentru care Franco este singur!

Publicat pe 20.01.2015 la 16:29 Actualizat pe 20.01.2015 la 16:31

Franco, fostul iubit al lui Carmen Minune susține că este singur, că nu are nicio relație. Motivul însă pentru care este în această situație este legat de sentimentele pe care le are față de una dintre cele mai bune dansatoare de manele de la noi.

Mai exact, Franco a postat de curând pe contul său de socializare o fotografie în compania dansatoarei favorite a maneliștilor, blondina Denisa Despa. Motivul este, spun apropiați ai fostului ”ginere” al lui Adi Minune, că Franco s-a amorezat până peste cap de senzuala blondină și că își dorește din tot sufletul să o cucerească. Cu toate acestea, până acum, tânărul nu a reușit să o convingă să formeze un cuplu, motiv pentru care, așa cum a recunoscut-o pentru Spynews.ro, nu este implicat în nicio relație.

În altă ordine de idei, chiar dacă încă nu a cedat farmecelor lui Franco, Denisa Despa pare să îi dea, din când în când, speranțe fostului iubit al lui Carmen Minune și a postat recent pe contul ei de socializare o fotografie în care pare să îi trimită ”bezele” unui bărbat precizând că ”se simte iubită”. Iar acest lucru, cu siguranță, îi va pune inima pe jar lui Franco, cu atât mai mult cu cât dansatoarea favorită a lui Florin Salam nu este implicată în nicio relație.

Citește și:

Franco, distrus după despărţirea de Carmen! Citeşte confesiunea emoţionantă a fostului iubit

Adevăratul motiv pentru care Beyonce de România a ales-o de nașă! Acum câțiva ani, alături de Deea, Mădălina rupea...

În articolul
Am aflat adevăratul motiv pentru care Franco este singur!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Stiri interne • la 15:52
Triunghi amoros cu final tragic în Sibiu! Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant. Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
  • Dragostea interzisă l-a ucis
  • Un bărbat a fost ucis și îngropat de femeia căreia îi era amant
  • Ea l-a omorât împreună cu concubinul ei
Fiul lui Sile Cămătaru, acuzat că și-a bătut băiatul de 12 ani! L-ar fi lovit cu pumnii și palmele pe stradă. Ce spune poliția
Stiri interne • la 15:45
Fiul lui Sile Cămătaru, acuzat că și-a bătut băiatul de 12 ani! L-ar fi lovit cu pumnii și palmele pe stradă. Ce spune poliția
  • Fiul lui Sile Cămătaru și-ar fi lovit băiatul de 12 ani
  • Incidentul ar avut loc pe stradă
O mamă şi bebelușul ei au murit, după ce aceasta a născut acasă. Femeia ar fi fost avertizată că sarcina era una cu risc crescut
Stiri internationale • la 15:04
O mamă şi bebelușul ei au murit, după ce aceasta a născut acasă. Femeia ar fi fost avertizată că sarcina era una cu risc crescut
  • Tragedie după o naștere acasă
  • Mama și bebelușul ei au murit
Olivia Păunescu, detalii neștiute din viața ei dincolo de micile ecrane. Prezentatoarea TV a vorbit despre căsnicia cu soțul ei și relația cu sora mai mică
Showbiz intern • la 15:03
Olivia Păunescu, detalii neștiute din viața ei dincolo de micile ecrane. Prezentatoarea TV a vorbit despre căsnicia cu soțul ei și relația cu sora mai mică
  • Olivia Păunescu, detalii neștiute despre viața ei dincolo de micile ecrane
  • Prezentatoarea TV este căsătorită de șase ani
  • Cum se înțelege cu sora mai mică
Ce a apărut la locul accidentului unde Elena, tânăra mamă a doi copii, a murit. A fost spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni
Stiri interne • la 14:35
Ce a apărut la locul accidentului unde Elena, tânăra mamă a doi copii, a murit. A fost spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni
  • Locul accidentului unde Elena, tânăra mamă a doi copii, a murit, transformat în altar
  • Femeia a fost spulberată de o mașină pe trecerea de pietoni
Gabriela, fosta iubită a lui Alex Bodi, înțepătură la adresa afaceristului? „Eu mă plictisesc repede”. Ce a transmis bruneta
Showbiz intern • la 13:59
Gabriela, fosta iubită a lui Alex Bodi, înțepătură la adresa afaceristului? „Eu mă plictisesc repede”. Ce a transmis bruneta
  • Gabriela, fosta iubită a lui Alex Bodi, înțepătură la adresa afaceristului?
  • Mesajul pe care l-a transmis bruneta
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Când trebuie puse cauciucurile de iarnă la maşină. Prețurile au crescut, un set costă cel puţin 2.000 de lei
recomandare pe observatornews.ro
Când trebuie puse cauciucurile de iarnă la maşină. Prețurile au crescut, un set costă cel puţin 2.000 de lei
Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public”
recomandare pe as.ro
Mircea Lucescu i-a cerut scuze unui jucător după România – Austria: “O fac public”
Cine este angajatul la stat din România, fost electrician, care are un salariu DUBLU faţă de Nicușor Dan: Poate președintele nu e plătit suficient
Romania TV

Motivul halucinant din cauza căruia Mădălina și soțul ei nu au acceptat cezariana. Voiau 6 copii, dar asta nu e tot. Medicii i-au avertizat!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Mobilizarea rezerviştilor, în România. Cum arată ordinul primit acasă de militari
recomandare pe playtech.ro

Suma maximă pe care o mai poţi plăti cu bani lichizi. Plata cash, limitată

Alertă în Europa! Polonia ridică avioane de luptă! Aeroportul din Vilnius s-a închis
recomandare pe redactia.ro

Doliu în lumea filmului. S-a stins un actor iubit de mulți români

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
Alina Pușcău, secretul siluetei de invidiat, la 43 de ani! Face asta de patru ori! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Aroganță de milionar din partea Irinei Columbeanu! S-a afișat cu o geantă care costă cât o garsonieră! – GALERIE FOTO

Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
recomandare pe dailybusiness.ro

Sébastien Lecornu, premierul Franței, suspendă reforma pensiilor pentru a evita prăbușirea guvernului

4 zodii se îndrăgostesc din nou în a doua jumătate a lunii octombrie 2025
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii se îndrăgostesc din nou în a doua jumătate a lunii octombrie 2025
Câți ani are, de fapt, Olga Barcari, concurenta Asia Express - Drumul Eroilor. Nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta
recomandare pe a1.ro

Close