Homepage » Monden » Am aflat când se însoară Florin Salam cu Roxana Dobre! EXCLUSIV

Am aflat când se însoară Florin Salam cu Roxana Dobre! EXCLUSIV

Publicat pe 22.10.2016 la 23:59 Actualizat pe 22.10.2016 la 23:14

Florin Salam și Roxana Dobre se iubesc de mai bine de doi ani, au deja un copil și îl așteaptă pe al doilea. Și, evident, toată lumea se întreba când urmează să se căsătorească cei doi. Iar răspunsul întârzie de mai bine de un an, manelistul și focoasa brunetă trecând, de fiecare dată, sub tăcere data exactă a nunții.

Cu toate acestea, din surse extrem de apropiate de Florin Salam, se pare că manelistul a decis, în sfârșit, data nunții pe care o va face cu Roxana Dobre. Iar momentul a fost fixat după ce, zile la rândul, cei doi au discutat despre subiectul nunții. Mai exact, cei doi vor face, anul viitor, în plină vară, nunta, luna august fiind cea aleasă de ei. De altfel, pentru cununia religioasă, pentru că acesta ar urma să aibă loc pe 5 august, în mijlocul postului, vor să ceară derogare de la Patriarhie, iar a doua zi, departe de România, vor să organizeze o paranghelie cum nu s-a mai văzut.
Alegerea datei nu a fost una întâmplătoare.

În primul rând, Roxana ar urma să își revină perfect după ce de-a doua naștere. În al doilea rând, Florin Salam va fi mult mai puțin ocupat în acea perioadă, fiind post și, implicit, mai puține nunți și paranghelii la care să participe. În al treilea rând, ne-a spus sursa citată, luna august este preferata Roxanei, bruneta iubind căldura și dorindu-și o lună de miere, într-un resort de cinci stele, departe de nervi, probleme și stres, timp de două săptămâni.

Se iubesc de doi ani
Florin Salam și Roxana Dobre s-au cunoscut în vara anului 2014, într-un club din Bucureşti, iar dragostea dintre cei doi a fost una la prima vedere. Relaţia lor a devenit stabilă, după ce cântăreţul de manele s-a ocupat de funeraliile tatălui Roxanei. Roxana Dobre a adus pe lume, anul trecut, pe 3 septembrie, prin cezariană, o fetiţă sănătoasă care a primit numele de Jacqueline Maria. Acum însă, cei doi așteaptă cu nerăbdare apariția celui de-al doilea copil al cuplului.
De-a lungul timpului, chiar dacă cei doi se iubesc la nebunie, între Roxana Dobre și Florin Salam au tot apărut probleme. De cele mai multe ori, se pare că între ei ar fi intervenit infidelitatea manelistului, surprins în nenumărate ocazii în ipostaze extrem de apropiate de alte femei. Cu toate acestea, probabil, el a convins-o pe Roxana că restul domnișoarelor nu au însemnat nimic pentru el, iar acum cei doi se vor căsători.

În articolul
Am aflat când se însoară Florin Salam cu Roxana Dobre! EXCLUSIV
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Câți bani a câștigat Gabi Tamaș din fotbal. Dezvăluirea făcută de fostul internațional
Emisiuni TV • la 00:37
Câți bani a câștigat Gabi Tamaș din fotbal. Dezvăluirea făcută de fostul internațional
  • Gabi Tamaș, dezvăluiri despre banii câștigați din fotbal
  • Ce sume i-au intrat în conturi
Ce spune Gabi Tamaș despre participarea la Power Couple. Soția lui, Ioana, este mare fană a emisiunii  
Emisiuni TV • la 00:11
Ce spune Gabi Tamaș despre participarea la Power Couple. Soția lui, Ioana, este mare fană a emisiunii  
  • Gabi Tamaș, despre o posibilă participare la Power Couple alături de soția sa
  • Ce a spus fostul fotbalist
Pentagonul a făcut publice cele mai noi imagini cu un UFO! Se vede foarte bine cum arată
Stiri internationale • ieri la 23:54
Pentagonul a făcut publice cele mai noi imagini cu un UFO! Se vede foarte bine cum arată
  • Imagini noi cu un UFO, publicate de autoritățile americane
  • Ce a ieșit la iveală
Cum se simte Laura Cosoi cu puțin timp înainte să nască. Actrița va deveni mamă pentru a cincea oară
Showbiz intern • ieri la 23:50
Cum se simte Laura Cosoi cu puțin timp înainte să nască. Actrița va deveni mamă pentru a cincea oară
  • Laura Cosoi, sinceră înainte de marele moment
  • Cum se simte înainte să aducă pe lume al cincilea copil
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un român se roagă de bancă să-i deblocheze contul, pentru a-i da bani unei escroace. "Nu e nicio înşelătorie"
recomandare pe observatornews.ro
Un român se roagă de bancă să-i deblocheze contul, pentru a-i da bani unei escroace. "Nu e nicio înşelătorie"
Care a fost, de fapt, cauza reală a decesului lui Gabi Mureşan
recomandare pe as.ro
Care a fost, de fapt, cauza reală a decesului lui Gabi Mureşan
Mirabela Grădinaru, apariție de SENZAȚIE la brațul lui Nicușor Dan. Așa NU ai mai văzut-o, toți au rămas MASCĂ, AVEM imaginile
Romania TV

Ţinuta Mirabelei Grădinaru a atras toate privirile pe covorul roşu la Paris

"Mi se spune că nu sunt muncitori pe șantiere". Câţi oameni a găsit Ciucu la linia de tramvai din Pipera, de pe Bd. Dimitrie Pompeiu
recomandare pe antena3.ro

Văzută de sus, lumea noastră pare de pe altă lume. Cele mai spectaculoase fotografii aeriene au fost premiate la un concurs

China construiește un oraș-pădure în care 40.000 de copaci vor crește pe clădiri pentru a combate poluarea. Cum va arăta Liuzhou Forest

Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
recomandare pe playtech.ro

Pleci în vacanță în străinătate? Documentul medical pe care trebuie să îl ceri dacă nu ai primit cardul european

Un nou divorț zguduie lumea mondenă. Cuplul s-a destrămat după 3 ani de căsnicie
recomandare pe redactia.ro

O singură zodie își schimbă viața până la finalul lunii iulie. Norocul o urmărește la fiecare pas

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
recomandare pe bzi.ro

O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
recomandare pe Jurnalul.ro
SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
„Furnicuțele”, invitat Nicolai Tand. Care a fost cel mai mare bacșiș primit de la o vedetă
recomandare pe a1.ro

Close