Homepage » Monden » Anda Adam, cu ochii în lacrimi de fericire, în direct: "Momentul în care se scoate copilul din burtică e cea mai mare explozie emoţională!"

Anda Adam, cu ochii în lacrimi de fericire, în direct: "Momentul în care se scoate copilul din burtică e cea mai mare explozie emoţională!"

Publicat pe 02.12.2015 la 17:50 Actualizat pe 02.12.2015 la 18:08

Anda Adam trăieşte una din cele mai frumoase perioade din viaţa ei. De când a devenit mămică este extrem de fericită şi emoţionată şi simte că viaţa ei s-a schimbat complet.

Cântăreaţa a născut acum două zile, iar dacă până acum nu s-a simţit prea bine, după naştere, însă astăzi, şi-a mai revenit.

Anda Adam, cu ochii în lacrimi de fericire, în direct: "Momentul în care se scoate copilul din burtică e cea mai mare explozie emoţională!"

"Doar azi arăt bine, dar au fost două zile în care nu am arătat prea bine. Azi mă simt mult mai bine, sunt funcţionabilă. Este un sentiment pe care nu-l poţi exprima în cuvinte. Eu iubeam copiii şi înainte, dar e altceva când îl ai pe al tău. Noi ne dorim foarte mult şi un frăţior pentru Evelin şi vrem să fim harnici, şi să mai fecem în scurt timp încă un copil.

Momentul în care se scoate copilul din burtică e cea mai mare explozie emoţională care putea fi. Sunt foarte fericită şi emoţionată, de asta am lacrimi în ochi. Fetiţa este la vaccin acum.

Alăptez, ne chinuim un pic, pentru că lăpticul nu vine instant, din punct de vedere medical e mai greu, dar vreau să alăptez," a spus Anda Adam, în cadrul unei emisiuni de la Pro Tv.

Anda Adam s-a cunoscut cu actualul ei soţ la malul mării anul trecut, în luna august, iar flacăra iubirii s-a aprins pe loc. Cei doi au păstrat legătura şi pe parcurs şi-au dat seama că au foarte multe lucruri în comun. Ceea ce a urmat a şocat pe toată lumea, pentru că nimeni nu se aştepta ca Sorin Andrei să o ceară pe Anda după doar o lună de relaţie, cei doi căsătorindu-se la începutul lunii iunie, într-un cadru de vis, pe malul lacului Snagov.

Cântăreaţa a devenit mămică pe data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, iar fetiţa ei a avut 3 kilograme la naştere.

Foto: Capturi Protv

M.T.

Citeşte şi:

Am aflat cu cine seamănă Evelin, fiica Andei Adam! “Micuța are doar gura de la...”

VIDEO / Cu cine s-au întâlnit Anda Adam şi Sorin Andrei chiar înainte de nașterea micuței Evelin? Paparazzii Spynews.ro ȘTIU tot ce s-a întâmplat

Mămica Anda Adam, galerie foto incendiară. În urmă cu 15 ani poza goală puşcă

CE MICUȚĂ E! Primele imagini cu fiica Andei Adam!

În articolul
Anda Adam, cu ochii în lacrimi de fericire, în direct: "Momentul în care se scoate copilul din burtică e cea mai mare explozie emoţională!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Factorii care ne obosesc sufletul! Cristian Manea: „Incongruenţa duce la un consum emoţional”
Emisiuni TV • la 10:27
Factorii care ne obosesc sufletul! Cristian Manea: „Incongruenţa duce la un consum emoţional”
  • Factorii care ne obosesc sufletul
  • Ce spune specialistul Cristian Manea
Atac într-o școală din Bistrița. Un elev de clasa a VII-a și-a înjunghiat profesoara în sala de clasă
Stiri interne • la 09:51
Atac într-o școală din Bistrița. Un elev de clasa a VII-a și-a înjunghiat profesoara în sala de clasă
  • Incident grav într-o școală din Bistrița
  • O profesoară a fost înjunghiată în zona capului
Prognoza meteo în România în săptămâna 19 octombrie - 25 octombrie 2026. Unde va ploua și în ce regiuni va ninge
Meteo • la 09:45
Prognoza meteo în România în săptămâna 19 octombrie - 25 octombrie 2026. Unde va ploua și în ce regiuni va ninge
  • Unde va ninge în această săptămână în România
  • Meteorologii au emis prognoza actualizată
Ce se întâmplă diseară la Asia Express - Drumul Mătăsii. Lupta pentru Marea Imunitate trece printr-o școală de Kung Fu
Emisiuni TV • la 09:17
Ce se întâmplă diseară la Asia Express - Drumul Mătăsii. Lupta pentru Marea Imunitate trece printr-o școală de Kung Fu
  • Cea de-a 25-a ediţie Asia Express a fost lider detașat de audienţă
  • Diseară, lupta pentru Marea Imunitate trece printr-o școală de Kung Fu
  • Concurenţii se transformă în Regi Maimuță, într-o ediție spectaculoasă
VEZI MAI MULT
Recomandări
Afacerea cu care o româncă a dat lovitura în Spania. Ibericii stau la coadă pentru produsele ei
recomandare pe observatornews.ro

Afacerea de vis a unui bărbat din Cluj. Cu doar 2.000 de lei şi-a transformat curtea într-o grădină suspendată

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile

Localitatea în care motorina şi benzina se vând cel mai ieftin din România. Preţuri la carburanţi, luni, 19 octombrie
recomandare pe antena3.ro

"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore

Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro

Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum ar putea Guvernul Luca Niculescu să aibă majoritate în Parlament, fără aportul PNL, USR și AUR
S-a aflat cum a ajuns fostul actor-copil în țarcul tigrului care l-a ucis! Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe a1.ro

Close