Homepage » Monden » Andreea Bălan în formă maximă! Starea ei e de invidiat

Andreea Bălan în formă maximă! Starea ei e de invidiat

Publicat pe 29.09.2015 la 20:30 Actualizat pe 29.09.2015 la 20:45

Andreea Bălan este în armonie cu viaţa ei şi cu toate aspectele ei. Se vede că de la etapa în care cânta "Lasă-mă papa la mare" până în prezent, cântăreaţa a trecut printr-un proces de maturizare foarte vast.

După diversele apariţii pe care le-a avut în ultima vreme, Andreea pare să crească din ce în ce mai mult. Există oare un capăt, un absolut pe care aceasta îl va atinge? Cântăreaţa e mulţumită de viaţa pe care o are, a învăţat să se iubească şi a descoperit marile enigme ale vieţii.

"În timp am ajuns să îmi cunosc calităţile dar mai ales defectele. Am învăţat să le accept pe toate şi să-mi valorific atuurile. Am învăţat să fiu prietenă cu corpul meu şi să mă accept aşa cum sunt. Nu sunt perfectă dar sunt exact aşa cum îmi place mie. Sunt făuritoru l propriei mele vieţi şi sunt constructorul corpului meu. Da, am corpul pe care mi-l doresc, fără defectele imputate de unii şi de alţii. Deşi glumesc mereu în diferite postări despre perfecţiune, cine are minte vede dincolo de aparenţe. Iubiţi-vă aşa cum sunteţi şi construiţi-vă o viaţă şi un corp mai sănătos şi mai bun (orice ar putea însemna asta)", şi-a sfătuit artista fanii.

Sursă foto: Facebook

A.C.

Citeşte şi:

VIDEO / Viralul zilei! Celulita a scos-o din pepeni pe Andreea Bălan! Niciodată nu i-ai văzut fundul atât de...
Andreea Bălan îşi pregăteşte iubitul să urce cu ea pe scenă? Dovada că Petrişor poate fi înlocuit cu succes de George
FOTO / Nu e de mirare că i-a sucit minţile iubitului ei! Andreea Bălan, la un pas de a arăta tot! Cât de transparentă e rochia pe care a purtat-o

În articolul
Andreea Bălan în formă maximă! Starea ei e de invidiat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Fiul unei vedete TV a murit la 23 de ani! Băiatul ar fi făcut supradoză
Showbiz international • la 14:47
Fiul unei vedete TV a murit la 23 de ani! Băiatul ar fi făcut supradoză
  • O vedetă TV trece printr-o perioadă tulburătoare
  • Fiul ei de 23 de ani a fost găsit mort
Fostă concurentă de la „Chefi la cuţite”, detalii despre nunta în secret, duminică, la “Spynews TV”
Emisiuni TV • la 14:13
Fostă concurentă de la „Chefi la cuţite”, detalii despre nunta în secret, duminică, la “Spynews TV”
  • Fostă concurentă de la „Chefi la cuţite”, detalii despre nunta în secret
  • Duminică, de la ora 13:00, la “Spynews TV”, Mara Bănică și Marius Niță aduc o nouă ediție explozivă
Imaginile durerii! Cătălina și Dan, părinții morți în accidentul din Brăila, au fost înmormântați cu onoruri
Stiri interne • la 14:13
Imaginile durerii! Cătălina și Dan, părinții morți în accidentul din Brăila, au fost înmormântați cu onoruri
  • Cătălina și Dan au fost înmormântați în Brăila
  • Fetița lor de 6 ani a rămas orfană de ambii părinți
Câte kilograme are acum Larisa Udilă. Influencerița a născut în urmă cu aproape o lună
Showbiz intern • la 14:10
Câte kilograme are acum Larisa Udilă. Influencerița a născut în urmă cu aproape o lună
  • Câte kilograme are Larisa Udilă
  • Cât își mai dorește bruneta să slăbească
De Mărţişor, dăm startul primăverii alături de artişti de seamă, sâmbătă, la „Petrecem în familie”
Emisiuni TV • la 13:40
De Mărţişor, dăm startul primăverii alături de artişti de seamă, sâmbătă, la „Petrecem în familie”
  • Sâmbăta aceasta, de la ora 19.00, vă invităm la o ediție cu totul specială a emisiunii „Petrecem în familie”
  • O seară plină de emoție, flori, cântec și surprize
Andra Volos a ales o rochie de mireasă cum rar ai mai văzut! Vedeta se pregătește de nuntă: ”Un nou început”
Showbiz intern • la 13:39
Andra Volos a ales o rochie de mireasă cum rar ai mai văzut! Vedeta se pregătește de nuntă: ”Un nou început”
  • Cum arată Andra Volos în rochie de mireasă
  • Influencerița și-a surprins fanii cu o apariție-surpriză
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Afacerea care înflorește în această perioadă. Prețurile variază de la 20 la 30 de lei
recomandare pe observatornews.ro
Afacerea care înflorește în această perioadă. Prețurile variază de la 20 la 30 de lei
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Carmen de la Sălciua s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO
Romania TV

Carmen de la Sălciu s-a schimbat complet. A luat câteva kilograme în plus și a ales o ținută care nu o avantajează deloc. Fanii abia au recunoscut-o! FOTO

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Când intră alocațiile și pensiile în martie 2026. Calendarul plăților
recomandare pe playtech.ro

Cât plătești în plus dacă ții centrala pe 24 de grade în loc de 21. Calcul complet pe o lună

ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro

Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
recomandare pe Jurnalul.ro
Reformă și haos: apare al treilea tip de magistrat-pensionar. Va fi cel mai sărac dintre toți „specialii”
INTERVIU EXCLUSIV | Oase și Maria, marii câștigători Power Couple 3! Ce vor face cu banii și cum a fost noaptea de după Finală
recomandare pe a1.ro

Close