Homepage » Actualitate » Stiri interne » Autorii "violului din cimitir" şi-au aflat sentinţele! Victima, o fată de 16 ani

Autorii "violului din cimitir" şi-au aflat sentinţele! Victima, o fată de 16 ani

Publicat pe 18.05.2019 la 16:38 Actualizat pe 18.05.2019 la 16:43

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 16 şi 18 ani, care ar fi violat o fată de 16 ani, în ziua de 1 spre 2 ianuarie, anul acesta, în comuna Gropeni (jud. Suceava), s-au ales cu condamnări serioase.

Autorii "violului din cimitir" şi-au aflat sentinţele! Victima, o fată de 16 ani

Autorii "violului din cimitir" şi-au aflat sentinţele! Victima, o fată de 16 ani

Arhiva

Cei doi bărbaţi, în vârstă de 16 şi 18 ani, care ar fi violat o fată de 16 ani, în ziua de 1 spre 2 ianuarie, anul acesta, în comuna Gropeni (jud. Suceava), s-au ales cu condamnări serioase.

Judecătoria Rădăuţi a decis ca cei doi autori să primească sentinţe a câte 5 ani şi 4 luni, respectiv 3 ani şi 4 luni, însă deciziile nu sunt definitive. De asemenea, vinovaţii vor fi păstraţi în arest preventiv, până la o condamnare definitivă.

Întreagul incident a avut loc după o petrecere organizată în incinta școlii din satul Gropeni. Mai exact, într-o sală folosită pentru petreceri. În jur de miezul nopții, în timp ce se afla afară, minora a fost abordată de un localnic din Gropeni, care i-a spus că mai mulți tineri băuți vor să o bată și trebuie să fugă. Așa ar fi reușit tânărul, tot minor, să o ducă pe fată în spatele cimitirului din sat.

Aici, a relatat fata, un alt tânăr necunoscut a ținut-o de mâini, iar „salvatorul” care a dus-o în cimitir a violat-o, anunţă monitorulsv.ro.

M.C.

În articolul
Autorii violului din cimitir şi-a aflat sentinţele! Victima, o fată de 16 ani
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, după ce a auzit declarațiile lui Marco. Ce au făcut el și Gabriella la date
Emisiuni TV • ieri la 23:29
Bianca Ghiurcă de la Insula iubirii a izbucnit în lacrimi, după ce a auzit declarațiile lui Marco. Ce au făcut el și Gabriella la date
  • Bianca Ghiurcă, în lacrimi la Insula iubirii
  • Concurenta a fost afectată de declarațiile soțului ei
Mona Segall a făcut dezvăluiri despre noul sezon Asia Express. Cine a impresionat-o 
Emisiuni TV • ieri la 22:36
Mona Segall a făcut dezvăluiri despre noul sezon Asia Express. Cine a impresionat-o 
  • Ce spune Mona Segall despre noul sezon Asia Express
  • Dezvăluirile făcute de producătorul emisiunii
Cutia cu surprize de la Insula iubirii a răsunat pentru prima dată. Ce a auzit Bianca Ghiurcă și cum a reacționat
Emisiuni TV • ieri la 22:29
Cutia cu surprize de la Insula iubirii a răsunat pentru prima dată. Ce a auzit Bianca Ghiurcă și cum a reacționat
  • Cutia cu surprize de la Insula iubirii a răsunat pentru prima dată
  • Ce a auzit Bianca Ghiurcă
Horoscop 12 septembrie 2026. Trei zodii care dau lovitura la bani. Apar oportunități când se așteaptă mai puțin
Horoscop zilnic • ieri la 22:14
Horoscop 12 septembrie 2026. Trei zodii care dau lovitura la bani. Apar oportunități când se așteaptă mai puțin
  • Zodiile care vor avea noroc pe toate planurile în data de 12 septembrie
  • Ce vești aduc astrele
VEZI MAI MULT
Recomandări
Avantajele şi dezavantajele unui credit în euro, în comparaţie cu unul în lei
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Romania TV

Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO

În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
recomandare pe antena3.ro

Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează

Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși

Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro

Close